O dată la patru ani Federația Rusă organizează exercițiile militare Zapad (Vest), care simulează răspunsul forțelor armate ruse la un posibil atac venit din vest, adică din partea NATO. Astfel exercițiile Zapad sunt o continuare a aplicațiilor similare din perioada Războiului Rece, numai că se desfășoară la o scară mai mică. Oficial, în cadrul exercițiului, ce se ve desfășura între 14 și 20 septembrie, vor fi implicați în jur de 13.000 de militari, dar neoficial atât sursele ruse cât și cele occidentale estimează că vor fi angrenați în jur de 90-100.000 de militari. Spre comparație, recentele exerciții Saber Guardian 2017 din România, Bulgaria, Polonia și țările baltice au angrenat în jur de 25.000 de militari aliați.

Pentru NATO principala amenințare a acestor aplicații militare provine din faptul că scenariile de la care pornesc implică o agresiune occidentală – adică Kremlinul consideră alianța o amenințare la adresa securității sale. Aplicațiile Zapad reprezintă astfel paranoia strategică a Rusiei în privința extinderii alianței și a intențiilor acesteia.

A doua problemă a exercițiilor Zapad este simularea atacării și/sau a ocupării țărilor Baltice și a Poloniei. Este de notorietate faptul că exercițiul Zapad 2009 s-a încheiat cu simularea unei lovituri nucleare asupra Varșovia. Următorul exercițiu din 2013 a testat și a validat o serie de concepte și echipamente ce au fost folosite în 2014 împotriva Ucrainei, dar nu s-a îndepărtat de la premisa celui anterior (s-a renunțat la simularea loviturii nucleare tactice).

Într-unul din scenariile de război posibile între Federația Rusă și NATO, statele baltice ar putea fi invadate rapid de forțele rusești. Invazia ar putea începe fie prin înscenarea unui incident de factură etnică în aceste state, fie ca urmare a unor aplicații militare de proporții. De exemplu, la finalul aplicației Zapad 2017 trupele în loc să fie trimise în cazărmi, ar putea să fie redirecționate spre unul sau toate cele trei state baltice. Războiul ruso-georgian din august 2008 s-a desfășurat după un asemenea scenariu – la sfârșitul aplicației Kavkaz 2008 o parte din trupele ruse implicate au luat poziții la granița ruso-georgiană și în tunelul Roki, după care au invadat teritoriul georgian. Agresiunea rusă din Ucraina a debutat la rândul ei ca o serie de exerciții și aplicații militare neanunțate.

Antecendente Kremlinului privind utilizarea aplicațiilor militare ca rampe de lansare pentru agresiuni militare există și nu trebuie deloc trecute cu vederea. Având în vedere prăbușirea dialogului diplomatic cu SUA în urma scandalului implicării în alegerile americane din 2016 și a impunerii unui regim de sancțiuni mai strict de către Congresul american, care nu poate fi îndulcit sau ridicat de Casa Albă, potențialul izbucnirii unui conflict armat este destul de ridicat.

Armatele statelor baltice și trupele NATO desfășurate pe teritoriul acestora vor fi copleșite rapid, iar într-un timp relativ scurt, Rusia ar putea controla din nou Estonia, Lituania și Letonia. Statele baltice nu dispun de adâncime strategică, ele fiind practic prinse într-o menghină geopolitică cu Marea Baltică la nord și vest, iar Federația Rusă la nord, est și sud-vest (Kaliningrad). Belarusul ar putea fi folosit ca o trambulină pentru invadarea celor trei state baltice sau pentru a zădărnici reacția NATO. Această țară găzduiește baze militare ruse și o parte din trupele care vor lua parte la aplicația Zapad 2017 vor fi găzduite de Belarus. La nivel tactic forțele ruse vor căuta să izoleze statele baltice de restul alianței prin ocuparea coridorul Suwalki, o fâșie de teren îngustă, de aproximativ 100 km, la granița dintre Polonia, Lituania, Rusia și Belarus. Această manevră va fi însoțită de utilizarea pe scară larg a mijloacelor antiacces (A2/AD) pentru  a bloca desfășurarea forțelor NATO în sprijinul aliaților luați cu asalt și a limita loviturile aeriene sau acțiunile forțelor navale aliate.

Singurul mod în care NATO poate reacționa la atacul rusesc va fi să încerce să-și elibereze cei trei membri printr-o contraofensivă, utilizând forța de reacție a alianței (VJTG) și ce trupe mai pot fi mobilizate (grosul NRF). În acel moment Kremlinul va juca cartea nucleară, amenințând Occidentul cu lovituri nucleare tactice sau strategice. Un asemenea scenariu scoate din joc capacitatea SUA și aliaților săi de a face apel la avantajul acestora de a se mobiliza pe termen lung. Primele 96 de ore nu numai că sunt cruciale, dar vor fi practic singurele în care conflictul va fi unul convențional. Gambitul nuclear va avea ca scop subminarea unității aliaților, aceștia având de ales între a elibera Tallinnul și a pierde Parisul sau Washington D.C..

Escaladarea nucleară este situația pe care atât militarii NATO, cât și politicienii occidentali doresc să o evite – însă având în vedere comportamentul strategic rus, în cazul unui potențial conflict militar, nu poate fi garantat că nu se va ajunge acolo. E deja un truism strategic faptul că războaiele convenționale între puteri nucleare pot escalada într-un timp foarte scurt în conflicte nucleare.

Decidenții ruși știu foarte bine că pe termen lung nu pot face față forței militare a NATO și a Statelor Unite, iar armele nucleare sunt mijlocul ideal pentru a divizia alianța în situații de criză. Aceste aspecte, dublate de prezența la Casa Albă a unui președinte care îl admiră pe Vladimir Putin și dorește relații mai bune cu Rusia, pun sub semnul întrebării angajamentul american pentru securitatea Europei.

George VIŞAN

O variantă a acestui articol a apărut și în Revista 22