Get Even More Visitors To Your Blog, Upgrade To A Business Listing >>

Gravida în trimestrul II de sarcina

Gravida în trimestrul IIde sarcina
Începând cu al doilea trimestru de sarcina, femeia însărcinată intră pe un fel de platou în evoluţia sarcinii, în care nu mai apar schimbări majore. Fătul continuă să crească, mişcă, da din picioare, i se dezvoltă sexul, unghiile, muşchii, dintîi, iar mamele încep să se simtă foarte bine, stresul sarcinii începe să scadă şi iritabilitatea dispare. Când vorbim de al doilea trimestru de sarcina ne referim la perioada ce începe cu săptămâna 13 şi se termină cu săptămâna 28 de sarcina.
Această perioada este şi cea mai uşoară parte a sarcinii din punct de vedere al simptomelor fizice. Însă dacă multe simptome ale primului trimestru devin amintire, altele apar care, la rândul lor vor fi o provocare.
În acest trimestru, în luna a 4-a, a 5-a şi a 6-a, detaliile corpului bebeluşului devin pe zi ce trece din ce în ce mai aproape de stadiul final. Corpul bebeluşului se acoperă cu un puf foarte fin şi negricios numit lanugo, care va dispărea pe parcurs, iar sexul copilului poate fi aflat încă din a 4-a luna de sarcina prin ecografie, deoarece organele genitale ale bebeluşului sunt destul de bine schiţate.
Consultatiile prenatale din trimestrul al doilea ofera informatii atat gravidei cat si medicului curant cu privire la evolutia sarcinii și se noteaza data aparitiei primelor miscari fetale. La fiecare consult prenatal lunar se poate efectua ecografie obstetricală cu scopul de a determina cantitatea de lichid amniotic, lungimea colului uterin, vizualizarea aspectului placentei si cresterii fetale.
Se recomandă efectuarea de examene paraclinice, hemoleucograma cu formula leucocitară, uree, creatinină, acid uric, transaminaze hepatice, sumarul de urina precum si dozarea de anticorpi IgM pentru toxoplasma la gravidele identificate cu anticorpi absenti la prima testare, mai ales daca acestea au un risc crescut de contaminare.
Examene ecografice:
Morfologie de sarcină trim II 3D-4D (săpt. 20-24)
Între săptămânile 24-28, se va efectua testul oral de toleranță la glucoză, test folosit pentru depistarea diabetului gestațional, care constă în recoltarea de 3 probe de sânge venos, o probă dimineața pe nemâncate, și apoi la o ora și la 2 ore după ingestia a 75g de glucoză dizolvată în apă.
Tot în trimestrul II, pentru gravidele cu incompatibilitate în sistem Rh se recomandă depistarea anticorpilor anti-Rh (în săptămâna 28), analiza care va fi repetată și în trimestrul III, în săptămâna 35.
În cazul în care este nevoie de un diagnostic clar de boală cromozomială (se adresează gravidelor cu risc crescut, calculat în urma screening-ului de trimestru I) se efectuează amniocenteza, investigație invazivă. Se efectuează în scop diagnostic pentru detectarea anomaliilor cromozomiale (cea mai cunoscută fiind sindromul Down sau trisomia 21), abolilor transmise de la părinți (precum thalasemie, fibroza chistică, distrofie musculară) sau a altor afecțiuni genetice, care se doresc a fi cercetate. Amniocenteza presupune recoltarea a 16-20 ml din lichidului amniotic în scopul efectuării cariotipului celulelor fetale existente în acest lichid. Aceasta se efectuează între săptămânile 16 și 24, sub ghidaj ecografic.
În funcție de anamneza, istoric și factorii de risc prezenti, medicul tau curant poate sa ceara analize suplimentare ce vizeaza identificarea riscului de a avea trombofilie. Multe dintre femeile gravide care au trombofilie nu vor avea complicaţii în sarcină, si cu toate acestea trombofilia reprezintă un risc pentru mamă şi fat.
Pe parcursul sarcinii gravida trombofilica are un risc mai mare de :
-dezlipire de placenta (abruptio placente);
-pierderi recurente de sarcină în orice trimestru;
-restrictie de creștere intrauterină;
-a dezvolta preeclampsie;

-moarte intrauterină a fatului.


This post first appeared on Lucrari De Licenta-Asistenta Medicala Generalista ( AMG ), please read the originial post: here

Share the post

Gravida în trimestrul II de sarcina

×

Subscribe to Lucrari De Licenta-asistenta Medicala Generalista ( Amg )

Get updates delivered right to your inbox!

Thank you for your subscription

×