Articolul anterior: ziua 12
A plouat in continuare toata noaptea. Camera in care m-am cazat dadea fix catre burlanul ce colecteaza apa de pe casa, asa ca am auzit susurul apei la fereastra fara intrerupere
Pana aproape dimineata. La 7.00 m-am trezit. Azi trebuie sa bag viteza pentru ca vreau sa-i ajung din urma pe Andrei si Adina care au dormit la Trondheim. Sunt 400km in fata mea. Ma gandesc sa mananc bine la micul dejun ca sa ma tina pe drum. In Norvegia se obisnuieste ca atunci cand ai micul dejun inclus sa-ti faci si niste sandwichuri pentru mai tarziu. Ma gandesc ca ar fi o idee buna sa fac si eu acelasi lucru doar ca astia de aici pare ca au anticipat ideea mea si nu au pus deloc sevetele pe nicaieri. Ma resemnez si mai mananc putin si plec.
E 8.45 si m-am decis sa ma risc: desi este foarte innorat, azi sunt optimist. La vreme au zis ca mai incolo se va face frumos si sper sa aiba dreptate macar odata in excursia asta. In curand optimismul meu creste pentru ca vad la orizont cateva pete de cer senin. Doar ca vremea e decisa sa se joace putin cu nervii mei: ba pare ca va iesi soarele, ba mai cad cativa stropi. Si o tine tot asa cateva ore.
Pe la 11.30 iata ca nimeresc in prima raza de soare pe ziua de azi. Si chiar in momentul ala trec pe langa cascada Laksfors. Soarele tine 5 minute cat sa apuc sa fac 2 poze cu curcubeul de deasupra cascadei apoi dispare din nou in ori.
Drumul e frumos, urmareste cursul unui rau sau din cand in cand malul cate unui lac. E bine totusi ca nu prea sunt localitati si merg constant cu 90-100km/h. In Norvegia nu prea vezi politie pe drum stand la panda dar au foarte mute radare fixe. Spre deosebire de politia romana care nu vrea sa previna accidente ci doar vrea ne usureze de bani, aici fiecare radar e marcat cu
Cativa Kilometri inainte cu un semn. Si asta are ca efect ca toti soferii merg regulamentar pe acea portiune de la semn pana la radarul fix. Si mai au si radare puse in cascada, adica 2-3 radare la distante de cativa kilometri intre ele si masoara viteza medie pe care o ai de la unul la altul, astfel incat nu poti sa mergi mai tare nici intre radare.
|
| pe malul lacul Snåsavatnet |
Pe la 1.00, intr-un final apoteotic, dupa cateva reprize scurte de ploaie, in sfarsit iese si soarele chiar cand ajung pe malul lacului Snåsavatnet. Au trecut 3 zile de cand nu l-am mai vazut dar pare ca a treut vreo luna... De aici drumul pana la Trondheim pare mai scurt si mult mai frumos. Nu mai intru in Trondheim pentru ca e tarziu si trebuie sa ma intalnesc cu Andrei si Adina si azi am vrea sa ajungem si la Atlantic Road. Pe la 4 reusim in sfarsit sa ne reunim intr-o parare la vreo 40km duapa Trondheim. Suntem in grafic: mai avem vreo 100km pana la Kristiansand, locul de unde se intra pe Atlantic Road. Soseaua devine din ce in ce mai spectaculoasa, sunt din ce in ce mai multe tuneluri si din ce in ce mai mlte curbe mai stranse. Trecem niste munti apoi urmarim malul unui fiord pe drumul E39 si deodata chiar dupa satul Halsanaustan soseaua se termina brusc in mare: trebuie sa luam un feribot mai departe. Asteptarea dureaza doar 5 minute si in 20 de minte suntem pe partea cealalata. mai e putin pana la Atalantic road si drumul merge din insula in insula: mai trecem printr-un tunel de 6km pe sub apa apoi inca un pod, trecem si de Kristiansand, apoi inca un tunel pe sub apa si iata-ne la punctul de plata pentru Atlantic Road.
Accesul pe sosea costa 66NOK de motocicleta adica vreo 6 Euro. E prima taxa de drum pe care o platim in Norvegia ca motociclisti dar trebuie sa merite ca doar vorbim de o sosea celebra. Dupa cativa kilometri zarim insulitele si podul care a facut celebru drumul. Trecem pe un dig pana pe prima insula si ajungem la podul cu pricina. Cerul s-a inseninat deci avem conditiile perfecte. Trecem podul si ne oprim sa facem poze. Mai departe nu se mai vede decat un singur pod, gen podul de peste lacul Herastrau de langa ambasada Chinei. Asta e tot! That's all folks! Atata relama pentru un pod bombat si curbat. Oricum in Norvegia pare ca au un singur proiect de pod pe care l-au folosit peste tot. In Lofoten am vazut vreo 5 poduri simiare si poate chiar mai mari si mai spectaculoase.
Deci fasaiala maxima!
Cred ca am devenit noi prea fitosi.. Nu ne mai da pe spate asa cu una cu doaua oirce podet intre doua insulite. Nici macar magazin de suveniruri nu au facut, asa macar plecam si noi cu satisfactia ca ne lipeam un sticker pe motor cu Atlantic Road.
Lasam atractia zilei in urma si ne lovim de urmatoarea problema: cazarea! La Molde e un festival de jazz si toate campingurile din zona sunt pline. Sunam peste tot si chiar la ultimul camping de pe lista reusim sa gasim ca cabanuta libera. Alternativa era o camera de hotel cu minim 50Euro. Noi ne-am ales ca o cabanuta ieftina cu priveliste la lac si la munti. Va urma ...
