Get Even More Visitors To Your Blog, Upgrade To A Business Listing >>

Un pod din Olanda nu va fi demontat pentru a face loc iahtului lui Elon Musk

Un pod istoric din Rotterdam nu va mai trebui să fie demontat pentru a permite trecerea unui iaht de lux al miliardarului american Jeff Bezos, fondatorul grupului Amazon, care, potrivit presei, ar fi construit în această perioadă în acest oraş olandez, informează DPA.

Constructorul naval Oceanco le-a transmis autorităţilor locale că nu va depune o cerere pentru demontarea parţială a podului Koningshaven, după puternicele reacţii negative ale opiniei publice, a declarat marţi un purtător de cuvânt al Administraţiei portuare din Rotterdam.

Planurile prin care o secţiune din acest pod cu o vechime de aproape 100 de ani ar fi urmat să fie demontată pentru a Face Loc Iahtului de lux i-a iritat profund pe locuitorii din Rotterdam, iar pe reţelele de socializare au apărut apeluri prin care localnicii erau îndemnaţi să „bombardeze” ambarcaţiunea cu ouă stricate.

Marţi, cotidianul Trouw a raportat că reprezentanţii constructorului naval s-au temut de posibile acte de vandalism şi acesta este motivul pentru care au renunţat să mai depună o astfel de cerere. Compania, specializată în construirea unor ambarcaţiuni de lux, nu a dat curs invitaţiei de a face declaraţii pe această temă. Deocamdată nu sunt cunoscute nici gradul de finalizare a iahtului, nici felul în care acesta va putea să treacă prin zona podului Koningshaven pentru a ajunge în largul mării.

Iahtul de agrement trebuia să fie finalizat şi lansat la apă în această vară. Însă podul olandez, ce are o înălţime de 46 de metri şi este cunoscut şi sub denumirea populară „De Hef”, îi stă în cale. Secţiunea mediană mobilă a podului ar fi trebuit să fie demontată pentru a permite trecerea iahtului şi să fie, apoi, restaurată.

Iahtul cu trei catarge este în prezent construit într-un şantier din apropiere de Rotterdam şi are un cost estimativ de 430 de milioane de euro.

Koningshavenbrug, un fost pod feroviar construit deasupra fluviului Meuse (Maas, în limba olandeză – n.r.), a fost inclus în categoria construcţiilor protejate. Este un pod basculant, întrucât secţiunea sa mediană poate fi ridicată pentru a permite trecerea navelor. Trenurile nu mai circulă pe acest pod din Rotterdam din anul 1993.

Post-ul Un pod din Olanda nu va fi demontat pentru a face loc iahtului lui Elon Musk apare prima dată în Ponturi Fierbinți.



This post first appeared on Idei De Afaceri - Ponturi Si Oportunitati, please read the originial post: here

Share the post

Un pod din Olanda nu va fi demontat pentru a face loc iahtului lui Elon Musk

×

Subscribe to Idei De Afaceri - Ponturi Si Oportunitati

Get updates delivered right to your inbox!

Thank you for your subscription

×