Get Even More Visitors To Your Blog, Upgrade To A Business Listing >>

Criza gazului afectează 12 țări ale UE

Un număr de 12 ţări membre ale Uniunii Europene sunt acum afectate de reducerea livrărilor de Gaze Din Rusia, a declarat joi Frans Timmermans, vicepreşedintele executiv pentru Pactul verde european, transmite Reuters.

Zece din cele 27 state membre UE au emis „alertă timpurie” privind aprovizionarea cu gaze – primul şi cel mai puţin sever din Cele Trei Niveluri de criză identificate în reglementările UE privind siguranţa alimentării cu energie, a explicat Timmermans. Acesta a avertizat: „Riscul întreruperii complete este acum mai real ca niciodată”.

Statelor membre UE li se cer planuri de pregătire privind modul în care vor gestiona întreruperile în aprovizionarea cu gaze în cele trei niveluri de criză: alertă timpurie, alertă şi urgenţă.

Săptămâna trecută, Rusia a redus cu 40% fluxurile prin gazoductul Nord Stream 1, citând probleme legate de echipamente, după ce deja tăiase gazele către Polonia, Bulgaria, Ţările de Jos, Danemarca şi Finlanda, ţări care au refuzat să plătească în ruble.

Frans Timmermans a repetat afirmaţia Bruxelles-ului potrivit căreia Rusia a transformat într-o armă livrările de energie. Moscova a negat că reducerea livrărilor ar fi premeditată.

Uniunea Europeană a ajuns joi la un acord cu Norvegia pentru a aduce mai multe gaze naturale din ţara scandinavă în cele 27 de state membre UE, dintre care aproape jumătate se confruntă acum cu o reducere a livrărilor de gaze ruseşti, informează Reuters.

Anterior, Frans Timmermans, vicepreşedintele executiv pentru Pactul verde european, a declarat că un număr de ţări membre ale Uniunii Europene sunt acum afectate de reducerea livrărilor de gaze din Rusia. Potrivit lui Timmermans, zece din cele 27 state membre UE au emis „alertă timpurie” privind aprovizionarea cu gaze – primul şi cel mai puţin sever din cele trei niveluri de criză identificate în reglementările UE privind siguranţa alimentării cu energie, a explicat Timmermans.

Norvegia şi Comisia Europeană „îşi vor intensifica cooperarea pentru a se asigura livrări suplimentare de gaze din Norvegia pe termen scurt şi lung”, se arată într-un comunicat publicat la finalul unei reuniuni între Frans Timmermans şi ministrul norvegian al Energiei, Terje Aasland.

Post-ul Criza gazului afectează 12 țări ale UE apare prima dată în Ponturi Fierbinți.



This post first appeared on Idei De Afaceri - Ponturi Si Oportunitati, please read the originial post: here

Share the post

Criza gazului afectează 12 țări ale UE

×

Subscribe to Idei De Afaceri - Ponturi Si Oportunitati

Get updates delivered right to your inbox!

Thank you for your subscription

×