Una dintre primele pandemii cunoscute sau ma rog despre care există suficiente informații istorice a fost ciuma Lui Iustinian din 541 – 542.

Există o serie de asemănări interesante între pandemia de atunci și cea de astăzi. În primul rând, după unii istorici, ea a fost creată chiar de politicile lui Iustinian. Acesta și-a asumat rolul de a reconstrui rutele comerciale, pulverizate, ale fostului Imperiu Roman prin acapararea de teritorii, mobilizarea și transferul de armate dintr-un loc în altul, investiții în infrastructură, practic a încercat să reclădească mareția de altădată a imperiului. Investițiile sale au urmărit echivalentul globalizării de astăzi. Lucrurile au mers bine până în momentul în care rețeaua comercială creată de Iustinian a ajuns în zone geografice bântuite de ciumă, cum era si orasul egiptean Pelusium (situat undeva la cca 30 km sud-est de actualul Port Said). Aceste zone erau caracterizate prin epidemii locale care se porneau și se stingeau periodic. Integrarea acestor zone a făcut posibilă nașterea unei pandemii care a cuprins toată zona din jurul Mediteranei, Mării Negre, Insulele Britanice și chiar mai departe, spre Nord, până în Bavaria. Se pare că între un sfert și jumătate din populația imperiului a fost răpusă de ciumă, deși opiniile istoricilor cu privire la numărul real al morților sunt contradictorii. Din afirmațiile lui Procopius se pare că, în vârful epidemiei, între 5 000 și 10 000 de oameni mureau zilnic numai la Constantinopol.

Unii istorici s-au aventurat să presupună că un oarecare efect asupra pandemiei l-a avut și creșterea stocurilor de cereale din capitala imperiului (ciuma fiind transmisă de rozătoare, ipoteza că stocuri mai mari = populații mai mari de rozătoare, pare a fi rezonabilă). Acestea erau aduse pe mare din Nordul Africii împreună cu toată liota de insecte și animale de depozit și stocate în depozite uriașe special construite în acest scop.

Dincolo de globalizare (care este inerentă cresterii economice, intensificării schimburilor comerciale și chiar civilizației) și posibilele efecte ecologice ale prosperității, pandemia a fost precedată de o serie de schimbări climatice. Numai că nu a fost vorba de o încălzire globală, ci de o răcire, pe care Ioan din Efes, un istoric din acele vremuri, a descris-o astfel: „Soarele a devenit întuneric și întunericul său a durat 18 luni. În fiecare zi, a strălucit aproximativ patru ore și încă această lumină a fost doar o umbră slabă. Analize dendrologice pe inelelor arborilor arată că a existat o perioadă extinsă de frig (indicată de inele de creștere extrem de înguste) între 536 și 545. Aceste inele înguste ar corespunde unei scăderi globale a temperaturii cu cca 3 °C în evaluarea unor autori moderni. Nu se știe ce anume a provocat această răcire a planetei. Unii autori au propus impactul cu o cometă, alții erupția unui supervulcan, posibil Krakatoa. Perioada rece a fost însoțită de o vreme mai umedă decât de obicei în mai multe părți ale Eurasiei, dar a fost urmată de secetă. Această perturbare a vremii ar fi putut slăbi populația prin scăderea productiilor agricole, iar foametea a făcut oamenii să fie mai susceptibili la ciumă. Schimbările climatice ar fi putut împinge speciile de rozătoare salbatice, care constituiau rezervorul bolii, expuse la resurse insuficiente de hrană, să intre în contact cu rozătoarele domestice aciuate în jurul silozurilor din orase sau în jurul locuințelor în care oamenii depozitau hrana.

Deși pentru mulți istorici ciuma lui Iustian a marcat sfârșitul antichității și începutul evului mediu (deci un fel de sfârșit de lume pe care suntem tentați să-l clamăm mulți dintre noi și în legătură cu pandemia noastră) descoperirile arheologice recente par să reevalueze situația. Impactul pandemiei asupra activitătii economice, culturale si sociale nu a fost chiar atât de covârșitor și nu a constituit, în nici un caz, principala cauză care a împins lumea în evul mediu întunecat, adică în epopeea incompresibilă de migrații cunoscută sub numele de „rătăcirea popoarelor”.

Dacă povestea de mai sus are o morală aceasta ar fi următoarea: pandemiile au cauze naturale care țin fie de consecințele ecologice ale alegerilor noastre, fie de schimbări climatice, fie de amândouă. Ele pot fi anticipate și administrate mai bine sau mai prost. Din păcate, de fiecare dată când ne confruntăm cu una ceea ce iese în evidență este doar inabilitatea noastră de a integra presiunile pe care mediul înconjurător le face asupra tuturor speciilor (v. schimbările climatice) cu presiunile pe care le facem noi înșine asupra celorlalte specii. Iar, acum, chestiunea este chiar mai gravă decât pe vremea lui Iustinian pentru că tehnologia ne împinge să călcăm în nișe ecologice pe care simplul nostru organism biologic nu le-ar fi putut călca niciodată.