Get Even More Visitors To Your Blog, Upgrade To A Business Listing >>

World-Grain.com review: Cele mai importante evenimente din 2017

Editorii de la World-Grain,com au realizat un top al celor mai importante evenimente ale anului 2017 din industriile conexe piețelor de cereale. Spicuim pentru dumneavoastră cele mai interesante evenimente remarcate de aceștia:

  • eforturile Glencore de a achiziționa Bunge;
  • explozia soldată cu 5 morți din 31 mai de la Didion Milling Co. din Cambria, Wisconsin (SUA), la o moară de porumb adiacentă unei instalații de producere a etanolului. Compania și-a suspendat activitățile de la facilitatea respectivă până în luna august, iar în decembrie a contestat amenzi de 1,8 milioane de dolari impuse de Departamentul american pentru sănătatea și protecția muncii (OSHO);
  • finalizarea, în februarie a achiziției Nidera de către COFCO;
  • lansarea în noiembrie, de către Gavilon Grain  a programului Producers’ Edge. Acesta sprijina producătorii de cereale în privința managementului riscurilor de marketing prin preluarea analizelor de piață în privința evoluției stocurilor și a prețurilor la analiștii specializati ai companiei;
  • extinderea problemelor legate de contaminarea cu E. coli (raportată în 2016 pe piața din SUA) și pe piața canadiană. Astfel, un focar de Escherichia coli  0121 a fost corelat cu făina din marca Robin Hood, fiind raportat de Agenția de Sănătate Publică din Canada pe 28 martie. Agenția Canadiană pentru Inspecția Alimentară a emis un avertisment de rechemare a mărcii respective, distribuită în British Columbia, Alberta, Saskatchewan și Manitoba. La 28 martie, în cele patru provincii canadiene din British Columbia (12), Saskatchewan (4), Alberta (4), Newfoundland și Labrador (5), au fost raportate 25 de cazuri de E. coli 0121. Un număr de șase persoane au fost spitalizate. Datele privind debutul bolii variază între noiembrie 2016 și sfârșitul lunii februarie 2017. În luna mai, retragerea a fost extinsă pentru a include Smucker Foods of Canada Corp., o filială a lui J.M. Smucker Co. Smucker a declarat că produsul afectat a fost ambalat în pungi de hârtie de 9 kg și a fost distribuit inclusiv în Statele Unite către 19 distribuitori și 2 comercianți cu amănuntul. Niciun alt produs Smucker Foods of Canada distribuit în Statele Unite nu a fost însa rechemat, conform datelor furnizate de companie.

  • CHS Inc., a anunțat, pe 1 decembrie,  că a închis o serie de afaceri din S.U.A. ca parte a efortului de a-și  restabili flexibilitatea financiară. Afacerile includ instalații de prelucrare a soiei în Hutchinson, Kansas și Creston, Iowa, precum și un Centru de inovare și tehnologie din Eagan, Minnesota.

  • Pipeline Foods, LLC și-a lansat la începutul lui septembrie operațiunile globale menite să dezvolte lanțuri de aprovizionare durabile în agricultură, cu accent pe cerealele non-bioindustriate și nemodificate genetic, semințele oleaginoase și ingredientele pentru alimente și furaje. Compania va oferi, de asemenea, expertiză profesională agricultorilor și companiilor alimentare și dorește să colaboreze cu persoane și organizații dimilare.  Ulterior, compania a făcut demersuri pentru achiziționarea de silozuri de cereale în Canada și Dakota de Nord.

  • Grupo Trimex a devenit cea mai mare companie de morărit din Mexic. În prezent, compania operează 13 mori în Mexic. Gradul de utilizare a capacității totale de producție a companiei variază între 85% și 95%, în funcție de perioada din an, necesitățile pieței și ale fiecărei mori în parte. Producția este în prezent distribuită sub formă vrac în proporție de 25%, respectiv sub forma vânzării cu amănuntul (75 %);

  • Un consorțiu care include Cargill, Archer Daniels Midland Co, Bunge Ltd. și Amaggi negociază pentru realizarea unei căi ferate care va reuni regiunile de cultivare a cerealelor din centrul Braziliei cu porturile nordice, potrivit unui raport al Reuters emis în Decembrie. Costul investiției este estimat la 4,3 miliarde de dolari. Odată finalizat, calea ferată va fi capabilă să asigure transportul a până la 20 de milioane de tone de cereale pe an până în 2025 și va reduce costurile de transport cu 40%.

  • În februarie, au apărut rapoarte că Cargill intenționează să investească milioane de euro în Egipt pentru a dezvolta proiecte în domeniul agriculturii, alimentației, depozitării cerealelor și a logisticii transporturilor. Într-un articol din 12 februarie apărut în Daily News Egipt, au fodt furnizate detalii despre o întâlnire între Terek Kabil, ministrul egiptean al industriei și comerțului și Roger Johnson, director regional pentru Europa și Orientul Mijlociu. Astfel, Cargill intentioneaza sa-si dezvolte proiectele de depozitare a cerealelor in portul Daqahleya cu noi investitii de 10 milioane de dolari, care vor fi folosite pentru extinderea capacității de stocare cu 42.000 de tone. Investițiile actuale ale Cargill în Egipt sunt evaluate la cca 300 de milioane de dolari.




This post first appeared on Revista Electronica De Morarit Si Panificatie, please read the originial post: here

Share the post

World-Grain.com review: Cele mai importante evenimente din 2017

×

Subscribe to Revista Electronica De Morarit Si Panificatie

Get updates delivered right to your inbox!

Thank you for your subscription

×