Încleştată de durere, durere de suflet, îmi trăiam viaţa la orizontal. Poate că de fapt viaţa mă trăia pe mine. Când trebuia să plec din casă, mergeam repede şi abia aşteptam să vin înapoi. Gândul că aş fi putut întâlni vreo cunoştinţă pe care aş fi fost nevoită să o salut sau mai rău să-i răspund la întrebarea Ce mai faci? mă îngrozea. Chestii elementare, precum a deschide şi închide o uşă sau folositul cardului, pe care înainte le făceam fără să clipesc, mi se păreau o corvoadă. Aspectele astea Nici nu le menţionam în discuţiile cu cei care mă sprijineau. Mă încerca parcă un sentiment de ruşine faţă de neputinţa mea şi parcă îmi era frică de reacţiile lor; în schimb medicul mă înţelegea şi nu părea nici măcar surprins, orice i-aş fi destăinuit.
Puţinele persoane cu care mai vorbeam îmi tot spuneau să fac ceva. Nu eram în stare de nimic şi apoi mai era şi aspectul că ajunsesem aşa şi pentru că făcusem mult Prea mult şi mai totul la extrem (muncisem la extrem, studiasem la extrem mă antrenasem la extrem, etc.). Erau puţine momentele în care mă simţeam răpusă, învinsă sau mai ştiu eu ce de situaţie. Situaţia parcă nu mi se mai părea o luptă. Puterea parcă nu mai era nici la mine, nici la situaţie. Deşi uneori o renegam, uneori... într-un fel sau altul mi se părea că o acceptasem, deşi era (cel puţin spus) o situaţie impertinentă, delicată şi grea din mai toate punctele de vedere (mental, fizic, social, economic ş.a.m.d.).
Sărbătorile de iarnă parcă nici nu au existat. Antonia (o bună prietenă ce locuieşte în Londra) ne-a invitat (pe mine şi pe fiul meu) la ea.
Va urma în curând...
Puţinele persoane cu care mai vorbeam îmi tot spuneau să fac ceva. Nu eram în stare de nimic şi apoi mai era şi aspectul că ajunsesem aşa şi pentru că făcusem mult Prea mult şi mai totul la extrem (muncisem la extrem, studiasem la extrem mă antrenasem la extrem, etc.). Erau puţine momentele în care mă simţeam răpusă, învinsă sau mai ştiu eu ce de situaţie. Situaţia parcă nu mi se mai părea o luptă. Puterea parcă nu mai era nici la mine, nici la situaţie. Deşi uneori o renegam, uneori... într-un fel sau altul mi se părea că o acceptasem, deşi era (cel puţin spus) o situaţie impertinentă, delicată şi grea din mai toate punctele de vedere (mental, fizic, social, economic ş.a.m.d.).
Sărbătorile de iarnă parcă nici nu au existat. Antonia (o bună prietenă ce locuieşte în Londra) ne-a invitat (pe mine şi pe fiul meu) la ea.
