Get Even More Visitors To Your Blog, Upgrade To A Business Listing >>

14 nuanțe de roșu: Amintiri din copilăria comunistă „Epoca de Aur”

Pe 7 aprilie 2019 am lansat cartea mea de suflet intitulată „14 nuanțe de roșu: Amintiri din copilăria comunistă.”

14 nuanțe de roșu: Amintiri din copilăria comunistă „Epoca de Aur” de Cristina G.

Cartea adresează atât generațiilor de ieri și de azi, cât și generațiilor de mâine.

Cum dezvăluie și titlul, în cele 500 de pagini ale acestei cărți, am scris negru pe alb memorii dintr-o perioadă de unii uitată, de alții regretată și de mulți necunoscută.
Când zic „de mulți necunoscută”, nu mă refer numai la generațiile care au venit după căderea comunismului, ci și la cele din acea vreme căci nu știam ce se petrece în țară nici dacă trăiam la 50 de km unii de alții.

Această carte dedicată părinților mei, este un omagiu adus țăranului român de cum era odată.

Pentru că este scrisă într-un limbaj simplu și curat, oricine ar putea să o citească. Chiar și acele persoane care nu iubesc lectura sau care nu au timp, dar sunt interesate de „Epoca de Aur”.

Indicată atât celor mari cât și celor mici, dar și persoanelor pudice sau/și religioase (preoților și surorilor/măicuțelor, de exemplu), „14 nuanțe de roșu” este o lectură de duminică.

Toate capitolele împing la reflecție, unele te fac să râzi iar altele să plângi. Depinde de sensibilitatea ta și de cât te regăsești în paginile scrise cu multă sinceritate și infinită pasiune.

După lansare, am primit o multitudine de mesaje de felicitări, atât prin intermediul internetului cât și în persoană.
Mă opresc oamenii pe stradă să-mi spună cât de mult apreciază poveștile mele reale de când eram copil.
Nu există bucurie mai mare pentru un scriitor.
Mă înclin cu umilință în fața lor.

Dacă vrei să citești câteva fragmente din carte, apasă aici: „Panoul rușinii”.


Cartea cu autograf se poate achiziționa personal din Gherăești, online (fără autograf) de pe siteul Sapientia (apasă), și din librăriile catolice din țară.
Lista cu aceste librării se găsește aici (apasă).

14 nuanțe de roșu” are o mare importanță culturală, de aceea consider că orice român ar trebui să o aibă în bibliotecă, dacă nu pentru el, pentru copiii și copiii copiilor lui.

Dacă ai citit-o și ai apreciat, te rog din inimă să-ți spui părerea pe Goodreads (apasă). 
O carte bună nu devine populară (sau faimoasă dacă vrei) singură și nici peste noapte. Numai cititorii pot scoate din anonimat o (orice) poveste.
Dacă vrei să contribui și tu, mai jos arăt printr-o săgeată roșu-galbenă unde trebuie să apeși ca să o repensezi.
Rate this book” îți dă posibilitatea să alegi numărul de stele pe care consideri că le merită - eu zic să fii generos, că se dau pe gratis. Dacă nu te încumeți să-ți scrii părerea, ajung și stelele.
Nu trebuie să-ți faci cont pe Goodreads, dacă ai Facebook este de ajuns, se conectează automat.

Mulțumesc frumos. 

14 nuanțe de roșu: Amintiri din copilăria comunistă „Epoca de Aur” de Cristina G.


Mă înclin în fața celor mă sprijină zi de zi cu un cuvânt, un comentariu, o distribuire sau un „like”.



This post first appeared on Carti De Cristina G., please read the originial post: here

Share the post

14 nuanțe de roșu: Amintiri din copilăria comunistă „Epoca de Aur”

×

Subscribe to Carti De Cristina G.

Get updates delivered right to your inbox!

Thank you for your subscription

×