Dupa al Doilea Razboi Mondial, entuziasmul terminarii conflagratiei s-a stins, Bucurestiul sufera transformari dramatice in planul social.

Jafurile si infractiunile de tot felul se desfasoara aproape in plina zi. Pe de o parte militarii sovietici, plini de resentimente fata de romani, fura orice de la oricine, pe de alta parte bandele de banditi se organizeaza si devin deosebit de periculoase.

Atmosfera din Bucuresti si din tara era extrem de incerta, oamenii sufereau de foame iar saracia pusese stapanire peste toti. Inca se astepta interventia americanilor, nimeni neintelegand ca deja fuseseram vanduti sovieticilor.

In Scurta Vreme Micul Paris se transforma in Chicago-ul din Balcani. Gangsterii fac legea fara nicio ingradire. Jafurile se tin lant, piata neagra este infloritoare, coruptia ajunge pana la cele mai inalte niveluri. Depozitele de mancare, combustibili, magazine de stofe sau bijuterii, etc., sunt jefuite constant de bandele bine organizate ale gangsterilor.

Politia era ca si inexistenta in 1944, oamenii Erau impuscati pentru simplul fapt ca refuzau sa fie jefuiti, fie de rusi, fie de talharii romani care devenisera din ce in ce mai curajosi in acele conditii. Toata lumea era terifiata de atmosfera care se crease in Bucuresti, iar gangsterii au profitat din plin, cu atat mai mult cu cat se putea da vina usor pe militarii rusi. Armele erau accesibile iar uniforme rusesti erau usor de procurat.

Politia era la randul ei speriata deoarece comunistii nu priveau cu ochi buni jandarmii si agentii Sigurantei pe care ii considerau elemente potrivnice regimului care insidios se infiltrase la putere. In acele conditii evident ca nu se putea face ordine in sirul nesfarsit al infractiunilor.

In aceasta epoca este infiintata Brigata Fulger condusa de comisarul sef Eugen Alimanescu. El isi construieste brigada urmand reteta lui Eliot Ness, care si-a facut echipa numai cu oameni tineri, multi dintre ei aflati inca pe bancile Academiei de Politie, in timpul Prohibitiei.

Singurul lucru pe care Alimanescu il dorea era sa avaneze cu orice pret societatea. Si-a construit o retea redutabila de informatori in randul bandelor de gangsteri. Comisarul stia ca infractorii, dupa ce ajung in spatele gratiilor sunt la scurta vreme eliberati, din cauza coruptiei care ajunsese pana in randul magistratilor. Acesta a fost motivul pentru care cei mai multi dintre infractori nu mai ajungeau nici pana in arestul politiei. Erau impuscati la fata locului atunci cand erau prinsi in flagrant. Speculatiile vremii erau ca Alimanescu ar fi preluat aceasta metoda de la KGB. Brigada era bine organizata si foarte bine dotata, dispuneau de masini cu care ajungeau imediat ce primeau un pont.

In presa vremii erau relatate toate succesele Brigazii ai ale lui Alimanescu, datorita relatiilor pe care acesta le cultiva cu redactiile ziarelor. Alimanescu a reusit intr-un timp relativ scurt sa anihileze bandele de gangsteri si sa bage frica in toti infractorii.

Odata cu instalarea definitiva la conducerea tarii a comunistilor, Eugen Alimanescu a devenit maior de militie si s-a ocupat de anihilarea rezistentei anti-comuniste, a partizanilor ascunsi in munti.

Nu peste multa vreme incep sa apara zvonuri conform carora Alimanescu ar fi devenit corup si ca intretinea relatii de prietenie cu fostii burghezi, acum saraciti in urma nationalizarilor, ceea ce a determinat inceperea unei anchete. A fost condamnat la doi ani de detentie iar dupa eliberare i-a fost data in folosinta o mica tutungerie. La scurta vreme a aparut o reclamatie conform careia ar fi furat din gestiunea magazinului. In timpul noii anchete a trebuit sa plece cu trenul impreuna cu cativa politisti, dar nu a mai ajuns la destinatie. Se pare ca a fost aruncat din tren chiar de cei care il insoteau.