Get Even More Visitors To Your Blog, Upgrade To A Business Listing >>

Ana si Maria

Tags: allan cand maria

Razele soarelui ii mangaia bland fata intr-o dimineata de primavara superba. Privi pe fereastra spre crestele muntilor dezapeziti.
Cerul avea o nuanta stranie, un rosu aprins amestecat cu un albastru indigo, conturat de razele soarelui.
Trebuia sa picteze asta intr-o zi.
Ciudat astazi nu o mai dureau deloc oasele. Pentru cei 92 de ani ai ei era cu adevarat o incantare sa se simta atat de bine.
Ar mai fi lenevit putin in pat, dar vocea lui Allan si a lui Maria, afara, jucandu-se, era un semn ca trebuia sa mearga la ei.
Cine stie ce mai nefacute vor face cei doi draci.
Maria a fost intotdeauna rasfatata lui Allan. Ilinca il tachina spunandu-i ca o iubeste chiar mai mult decat a iubit-o pe ea cand era copil.
Nu stia daca era asa, dar Allan se schimba complet cand era in preajma Mariei. Parca isi pierdea mintile si devenea un copil de 12 ani.

Se ridica si pasi usor spre baie. Privi putin in oglinda simtindu-se binecuvantata.
Desi timpul desenase cateva riduri pe chipul ei, Ana era in continuare o femeie frumoasa chiar si la aceasta varsta. Uneori credea si ea ce spunea Allan ca fericirea intinereste.
Ultimii 45 de ani din viata ei chiar au fost fericiti.
Nu a fost usor, dar a reusit.
Pasiunea a luat loc rutinei, nebunia asta exploziva pe care a adus-o Allan in viata ei a descatusat in ea trairi pe care le credea ingropate.
Isi amintea cuvintele lui din acea zi ploioasa de acum 47 de ani.
Ii era teama, nu mai credea in nimic, dorea doar o liniste nesfarsita, indiferent cum, iar el a prins-o de mana si ia spus calm si cu o voce scazuta:
-Ana te iubesc sincer si neconditionat, iti promit ca daca vei face acest pas, daca vei avea incredere in mine, nu o sa regreti niciodata. Ai cuvantul meu de om ca in ziua in care nu voi mai fi capabil sa te fac fericita, cand prezenta mea in viata ta nu va mai insemna zambet, voi pleca singur.

Au trecut atatia ani de atunci. A reinvatat ca viata poate insemna si doi. Doi oameni tinandu-se de mana.
S-a nascut Ilinca, Alex a crescut, este casatorit cu o canadianca si traieste acolo, apoi s-a nascut si Maria, nepoata lor, fata Ilincai.
Multi ani au calatorit tranversand pamantul in lung si lat.
Atunci cand Alex s-a stabilit in Canada cel putin o data pe luna mergeau la el. Ilinca a ramas in tara, are o familie frumoasa, de multe ori multumindu-le zambind ca pentru ea  ei doi au fost un model cu iubirea lor.
Imediat dupa divort au deschis prima lor afacere impreuna, lucrurile au mers, ei doi au facut ca lucrurile sa mearga, apoi din banii castigati, Ana si-a deschis gradinita pe care si-o dorea, si o mica cafenea.
Allan i-a fost alaturi in tot ceea ce a insemnat riscuri si a incurajat-o de fiecare data cand ea avea indoieli.
Era si Allan un capos. Amandoi raci, amandoi incapatanati si orgoliosi.
Dar asa cum obisnuia ea sa spuna, din toate scanteile care ieseau intre ei, intotdeauna se nastea ceva care-i ducea cu un pas inainte.

Cobora scarile de lemn ce duceau din mansarda unde aveau dormitoarele direct in living. Allan si-a dorit mult ca dormitoarele sa fie la mansarda, acorperite de ferestre ce lasa sa se vada liber cerul.
Sa fie 15 ani, poate chiar mai mult, cand au decis sa vanda tot si sa se retraga undeva intr-un loc unde doar natura sa-i mai inconjoare.
Aveau nevoie de liniste, de aer proaspat si de bucuria ca Dumnezeu era atat de generos cu ei si le oferea o batranete linistita.
Aerul proaspat al diminetii de munte ii inunda plamanii.
Allan era cu Maria undeva la albia raului si carau ceva cu doua galeti.
O privi pe Maria cum tinea de toarta galetii ajutandu-l pe Allan si zambi amuzata.
Draci de oameni erau astia doi. Zgomotosi, zglobii, intotdeauna pusi pe joaca.
Acum pareau ca vor sa ude ceva in gardina acoperita pe care o construisera undeva langa casa de lemn.

Ana obisnuia sa petreaca mult timp acolo.
Printre flori, alaturi de plantele acestea superbe adunate din toata lumea, simtea ca Dumnezeu ii vorbeste. Fiecare mugur, lastar, fiecare tulpina renascuta erau parte dintr-o lume ce i-a adus atat de binecuvantata liniste.
Niciodata nu a crezut ca va trai atat de mult.
Isi amintea ca i-a spus lui Allan, cu atat de multi ani in urma, intr-un moment de nervozitate si deznadejde, cand cerul era gri deasupra ei, ca nu are nevoie de nimic pentru ca ea oricum nu va ajunge batrana.
Dar nu a fost asa.
Atunci cand viata ei a inceput sa capete echilibru, cand sufletul ei a fost tinut in maini si iubit asa cum isi dorea, intregul organism s-a echilibrat.

-Zana mea, ai facut ochisori? il auzi pe Allan, acoperit de vocea lui Maria care striga fericita:
-Bunica, mergem sa dam apa la veverite..
Deci asta faceau nazdravanii ei :)))
Atunci cand s-au mutat in pustietatea asta, primul lucru pe care l-au facut a fost invete sa traiasca impreuna cu natura din jurul lor.
La inceput speriate, animalele salbatice usor, usor au inceput sa se apropie de ei.
In timp au construit adaposturi de iarna si de hrana pentru multe animalele din padure astfel incat dupa atatia ani sunt zile cand se plimba impreuna prin padure urmariti la mica distanta, fara teama, de caprioare sau veverite.
Simbioza asta perfecta intre natura, iubirea omului de langa ea si binecuvantarea lui Dumnezeu a facut-o ca un ultimi 15 ani sa cunoasca o fericire de care nu credea ca poate fi capabila.
Isi imagina batranetea altfel, in nici un caz asa.
Dar a reusit.
Inca pastrau pe peretii casei tabloul acela facut de Allan, cu acea coala de hartie pe care ea a scris “I Belive I can fly””
Si a crezut.
A riscat totul, a luat totul de la 0, a infruntat opinia celor din jur care-i repetau ca nu mai este la varsta la care sa faca asta si uite ca a avut parte de o alta jumatate de viata diferita de prima.

-Ce este piersicuta, ce ai ramas asa impietrita in usa? esti ok?
-Da, zanule, sunt ok. Multumesc mult.
-Pentru ce, rautate?
-Pentru tot.
Undeva in departare crestele muntilor erau mangaiate de un soare generos. Totul era atat de perfect.
Ireal de frumos, de simplu si totusi atat de patrunzator.
Trebuia sa termine tabloul pe care i l-a promis lui Mircea, piciul lui Alex. Piciul era doar un diminutiv pe care cei doi il foloseau, pentru ca Mircea avea deja 30 de ani. In urma cu o saptamana i-a sunat pentru ai anunta ca vor fi strabunici.
Ce putea sa-si mai doreasca, Ana?
Maria avea o veverita pe umar si topaia fericita, incantat de blandetea micutei fapturi.
Trebuie sa crezi ca poti zbura.



This post first appeared on Ratacit Printre Litere, please read the originial post: here

Share the post

Ana si Maria

×

Subscribe to Ratacit Printre Litere

Get updates delivered right to your inbox!

Thank you for your subscription

×