Get Even More Visitors To Your Blog, Upgrade To A Business Listing >>

Drum de spini

In semiintunericul camerei, ceasul de pe perete parea un desen abstract, un dans nedeslusit al liniilor. Nu-mi puteam da seama cat era ora, dar din linistea de afara era evident ca este trecut de miezul noptii.
Ii priveam chipul luminat de cateva raze ale lunii.
Un chip bland, al unui om cu un suflet cald, dar macinat de probleme.
Se straduia mult.
Zi de zi incerca sa faca fata tuturor problemelor fara sa se planga, fara sa lase ca cineva sa observe lupta din ea.
Ana a fost intotdeauna o luptatoare.
Era ceva in temperamentul ei, in spiritul ei, ce o facea sa se ridice si sa mearga inainte oricat de greu ar fi fost. Isi ridica de fiecare data cu demnitate crucea de lemn, o aseza frumos in spate astfel incat nimeni sa nu sesizeze cat de grea este, zambea cu cel mai seducator zambet din lume si mergea inainte.
Tacerea si zambetul erau armura ei.
Atat de rar indraznea sa silabiseasca cu greu, omului de langa ea ca se sufoca. In atatia ani petrecuti impreuna cel mai des cuvant pe care l-am auzit a fost : – sunt ok.

O priveam acum, ii priveam ploapele ce se zbateau agitate si stiam ca nu este bine.
Stiam ca are talpile sangerande de ghimpi, ochii secati de atatea lacrimi nevazute de nimeni, dar la fel de bine stiam ca daca as fi intrebat-o, daca ar fi intrebat-o oricine pe lumea asta, ar fi zambit incantator si mi-ar fi spus ca nu am de ce sa-mi fac griji ca totul este in regula cu ea.
Stiam de alegerile ei.
Am inteles de atunci ca ea nu a avut alternativa.
Pur si simplu a luat totul asupra ei, s-a descaltat singura si a pornit pe acel drum de spini, fara sa se planga, fara sa dea vina pe cineva, asumandu-si durerea si sacrificiul.
Stiam ca oricat as fi insistat era mult prea incapatanata pentru a ma lasa sa o ajut sa duca din povara. Defapt, cred ca eu si dorinta mea de ai fi aproape devenisem o povara.

Am citit cu ceva timp in urma o carte scrisa de Shichiro Fukazawa, un autor japonez, carte ce se numea : Balada de la Narayama.
Povestea, desi este una fictiva, descrie o societate in care oamenii care ajungeau la o anumita varsta erau dusi intr-un varf de munte si lasati sa moara acolo, pentru a lasa loc celor mai tineri. Nu am sa va descriu povestea cartii, dar mi-a ramas intiparit in minte demnitatea incredibila ce o aveau cei care parcurgeau acel ultim drum.
Nu se plangeau, nu incercau sa se agate de ceva, isi urmau destinul implacabil.
Ana imi aminteste de acea carte.
Demnitatea de a o porni pe un drum plin de ghimpi dar pe care ea il accepta cu demnitate. Zambind si rostind apasat :
– Acesta este drumul meu, nu vreau sa fac rau nimanui, lasati-ma sa-mi duc durerea singura.

Ii priveam suvitele ce-i acopereau fata, cearcanele de la ochi si stiam ca asemeni femeii din acea carte, Ana nu va accepta niciodata sa creada ca exista alternativa.
Este crucea ei, este drumul ei, va zambi fiecarui om pe care-l va intalni, va rade cu o sete nestavilita de viata de fiecare data, va darui intotdeauna toata dragostea ei, dar nu va lasa pe nimeni sa-i vada ranile.
Le va pansa in putinele ei momente de singuratate. Va sterge putin din sangele amestecat cu lacrimi si va zambi pentru ca toata lumea sa vada ca are cea mai frumoasa viata din lume.

As fi vrut sa ma apropi si sa o sarut.
Arata atat de minunat scaldata in razele lunii. Dar eu nu mai eram demult acolo pentru ea. Sarutul meu nu ar fi facut altceva decat sa o trezeasca si sa o oboseasca si mai tare.
Iubirea mea, mangaierile mele, acum devenisera doar umbre.
Ana renuntase la orice dorinta de a iubi si a fi iubita. Cu o demnitate ce doar ea o putea avea, si-a sters durerea din suflet cu o carpa murdara, a baut cu sete o gura zdravana din pelinul ce-l avea lnaga ea, a zambit pentru ca toti cei din jurul ei pentru a o convinge ca este fericita si a pornit la drum.
Priveam in jurul ei.
La oamenii ce spuneau ca tin la ea. Nu am inteles niciodata cum nimeni nu sesiza cat de greu ii este omului acesta. Cred ca insingurarea ei a venit si din faptul ca se obisniuise ca nimanui sa nu-i pese. Vocea mea, a celui care simtea cate rani are pe maini parea deja stridenta, deranjanta.
Uneori o surprindeam pe Ana dorindu-si ca si eu sa ma prefac, la fel ca toti ceilalti, ca totul este in regula. Dar imi era atat de greu sa fac asta.
Desi o intelegeam.

Intelegeam ca drumul acesta nu era unul pe care ea l-a ales. Povestile acealea ca ne alegem singuri drumul este doar pentru cei naivi. Uneori viata nu ne da posibilitatea de a alege. Ana era intr-o asemenea situatie. Doar ca ea, spre deosebire de altii, nu s-a lamentat, nu s-a plans, nu a spus nimic.
A tacut, stiu ca in sufletul ei a plans mult, dar nu a lasat pe nimeni sa vada asta, s-a descaltat si a plecat pe acel drum plini de spini.
Exact ca in Balada de la Narayama.

Incercam sa adorm la loc, dar ganduriile ma furau, plimbandu-ma in locuri ce-mi aduceau durere.
Imi doream sa-i vorbesc.
Imi doream sa o tin de mana si sa-i spun ca daca drumul acela duce spre Narayama eu sunt si voi fi intotdeauna in spatele ei. Dar ce ar mai fi contat?
Ranile ei nu puteau fi pansate cu toata iubirea din lume.
Pentru ea tot ceea ce conta era ca oamenii sa o perceapa fericita.
Sa-si duca drumul pana la capat, asa cum a facut-o atatia ani. Fara ca nimeni sa nu sesizeze ce este in sufletul ei.
Poate de aceea se schimbase si fata de mine. Avea nevoie de linistea pe care o avea inainte de a aparea eu in viata ei. De nepasarea celor din jur. In situatia ei, nepasarea era doar un pansament care o facea sa uite de durere.
Am inteles de ce in povestea aceea japoneza cei care plecau in varful muntelui, plecau singuri.
Ar fi fost mult mai greu sa mearga pe acel drum simtind iubirea celor dragi. Ar fi avut remuscari, ar fi fost tentati sa priveasca inapoi.
Ana nu avea nevoie sa priveasca inapoi.
Acum nu mai conta nimic.
Maine dimineata, colegi, familia vor vedea o femeie si o mama fericita si implinita.
Nimic altceva nu mai conta.
Intr-un tarziu am adormit.
Neputincios.




This post first appeared on Ratacit Printre Litere, please read the originial post: here

Share the post

Drum de spini

×

Subscribe to Ratacit Printre Litere

Get updates delivered right to your inbox!

Thank you for your subscription

×