Get Even More Visitors To Your Blog, Upgrade To A Business Listing >>

01.ARMAGHEDON

 01.ARMAGHEDON 

Razboiul final al Israelului

by Joe Crew




Semnarea Tratatului de pace israelo-egiptean pe 26 martie 1979, a marcat un moment emoționant în istoria Orientului Mijlociu. După ani de animozitate amară, scoasă în relief prin conflict militar, o națiune arabă și una evreiască se îmbrățișează cu promisiuni de pace.

Ce a însemnat aceasta pentru micul buzunar al sionismului, ale cărui lupte pentru supraviețuire au atras aprobarea și sprijinul Statelor Unite? înainte de moartea lui, Sadat nu a reușit să asigure securitatea și pacea permanentă ce au ocolit Israelul încă din zilele lui Avraam. Răspunsul la dilema israeliană este descoperită clar în profețiile remarcabile ale Bibliei.

Potrivit Cuvântului Lui Dumnezeu, Israel nu va găsi adevărata eliberare de dușmanipână când aceasta nu-i va fi asigurată de împărații din Răsărit. Ultimul său război încă nu a avut loc. Cartea Apocalipsei descrie o alianță cu niște apărători puternici care, în final, îi distrug pe asupritorii Israelului și îi statornicesc pace veșnică acestuia. în Apocalipsa 16:12, acestor aliați li se dă titlul enigmatic de „împărați din Răsărit”. De fapt, ei intervin să elibereze Israelul în timpul războiului Armaghedonului, descris în Biblie ca fiind conflictul final ce va avea loc pe planetă. Toate națiunile vor fi implicate în această bătălie, dar Israel va fi singurul biruitor.

în acest studiu, scopul nostru este să răspundem la câteva întrebări. Care este natura războiului final al Armaghedonului? Cum se poate ca toate țările pământului să fie implicate? Cum este posibil ca numai un grup, poporul Israel, să supraviețuiască acestui măcel? Cine sunt misterioșii împărați de la Răsărit care îi influențează victoria? Și, în sfârșit, cum este eliberat Israel de dușmanii săi prin uscarea apelor râului Eufrat, așa cum este descris în Apocalipsa 16:12?

Mai întâi de toate trebuie să aflăm dacă națiunea actuală a lui Israel este același Israel care, în cartea Apocalipsei, este indicat ca fiind poporul lui Dumnezeu. în această carte se află niște profeții uimitoare, iar cele mai multe sunt cu privire la salvarea unei rămășițe de urmași credincioși ai lui Isus Hristos, prinsă într-un conflict dificil. Uneori se face referire la acești urmași ca fiind „semințiile lui Israel” și se vorbește despre ei în contextul obiceiurilor evreiești. înseamnă aceasta că națiunea propriu-zisă a lui Israel, cea care luptă cu tancuri și cu bombe, se va schimba complet și va deveni creștină? își va lăsa la o parte ambițiile sioniste de a-i ucide pe atacatori și va adopta principiile de pace ale predicii de pe munte, de a-i iubi pe vrăjmași și de a întoarce obrazul celălalt?

Milioane de oameni care studiază Biblia cred că acest fel de convertire spectaculoasă trebuie să aibă loc pentru ca profeția Bibliei să fie împlinită. Ei își bazează credința pe profețiile din Ieremia, Ezechiel, Isaia, etc., cu privire la restaurarea și triumful final al Israelului. Sunt ele corecte? Este adevărat că profeții au zugrăvit în cuvinte, imagini strălucitoare despre viitorul Israelului și au scris zeci de făgăduințe cu privire la autoritatea sa asupra altor națiuni. Este însă Israelul Vechiului Testament același Israel din cartea Apocalipsei? Erau făgăduințele necondiționate și irevocabile? Se vor întoarce descendenții literali, trupești ai lui Avraam în masă la Mesia? Vor fi restaurați ca națiune și salvați ca popor?

Făgăduințele pentru Israel - condiționate

Un studiu atent al Bibliei descoperă că acele făgăduințe ale Vechiului Testament nu erau deloc promisiuni necondiționate. Națiunea lui Israel a fost avertizată în mod repetat de consecințele groaznice ale neascultării. Atât binecuvântarea cât și blestemul le-au fost puse înainte, iar acestea depindeau de ascultare sau neascultare. Datorită căilor lor de răzvrătire continuă, Dumnezeu a îngăduit să fie decimați și răspândiți în captivitatea babiloniană timp de șaptezeci de ani. Mulți profeți au fost ridicați de Dumnezeu pentru a prezice întoarcerea lor din acea captivitate. Unii comentatori moderni au greșit aplicând acele profeții de restaurare la o adunare laolaltă a lui Israel în viitor. Ei refuză să vadă că restaurarea despre care vorbeau Isaia și Ieremia a avut loc deja.

Nu este timp, nici loc de a înregistra aici o fracțiune din amenințările expresive de respingere făcute Israelului. De repetate ori,

Dumnezeu a dat avertizări ca aceasta: „Și tu, dacă vei... face tot ce ți-am poruncit, dacă vei păzi legile și poruncile Mele, voi întări pe vecie scaunul de domnie al împărăției tale în Israel... Dar dacă vă veți abate de la Mine, voi și fiii voștri, dacă nu veți păzi poruncile Mele... voi nimici pe Israel din țara pe care i-am dat-o, voi lepăda de la Mine casa pe care am sfințit-o Numelui Meu și Israel va ajunge de râs și de pomină printre toate popoarele.” (1 împărați 9:4-7)

în cele din urmă, așa cum este relatat prin profetul Daniel, Dumnezeu a acordat poporului evreu un timp de probă de 490 de ani ca să vadă ce vor face cu Mesia (Daniel 9:24). Acea perioadă profetică de timp de 70 de săptămâni (o zi pentru un an, Ezechiel 4:6) a început cu darea poruncii de restaurare și zidire a Ierusalimului (decretul lui Artarxerxe din 457 înainte de Hristos, Ezra 7:11) și s-a încheiat în anul 34 după Hristos. în același an, Evanghelia a început să meargă la neamuri, Ștefan a fost ucis cu pietre și Pavel a plecat să-și înceapă lucrarea lui unică pentru cei care nu erau evrei. Această ocazie a marcat separarea categorică și finală a Israelului de relația sa de legământ.

Isus le-a explicat conducătorilor evrei în limbajul cel mai limpede posibil că, dacă îl resping pe El, își sigilează respingerea lor ca fii ai împărăției. „împărăția lui Dumnezeu va fi luată de la voi și va fi dată unui neam care va aduce roadele cuvenite.” (Matei 21:43)

Nu este nici un mister faptul că sute de făgăduințe specifice ale Vechiului Testament nu s-au împlinit niciodată față de Israel. El a eșuat cu totul în îndeplinirea condițiilor de ascultare. Altfel ei ar fi moștenit pământul, ar fi fost eliberați de toți dușmanii lor și ar fi făcut Ierusalimul centrul de închinare pentru toate națiunile.

Cine este adevăratul Israel?

Marea întrebare este aceasta: Vor cădea făgăduințele lui Dumnezeu doar pentru că descendenții adevărați ai lui Avraam nu au îndeplinit condițiile legământului? Au fost transferate promisiunile la acel alt „neam” despre care Isus a spus că îi va fi dată împărăția? Sau trebuie totuși să ne punem încrederea în vreo întorsătură viitoare ce va restaura Israelul național în favoarea divină? Toate aceste puncte vor fi clarificate pe deplin în momentul în care stabilim o regulă

elementară de interpretare biblică. Fără acest principiu în minte, nimeni nu poate înțelege corect cărțile Daniel și Apocalipsa, nici nu poate identifica Israelul adevărat de astăzi.

Iată regula: Există o aplicație primară, locală și literală a profeției care arată către o aplicație viitoare, mondială și spirituală. Aplicând acest principiu la Scrierile Vechiului Testament nu există nici o confuzie cu privire la locul lui Israel în profeție și în istorie.

Toate făgăduințele glorioase ținteau în primul rând către binecuvântări imediate pe care Dumnezeu voia să le reverse asupra națiunii. într-un sens secundar însă, ele arătau înainte către o îndeplinire spirituală mai întinsă, la nivel mondial. Deși îndeplinirea locală a eșuat când Israel nu a fost credincios, făgăduințele nu au fost niciodată anulate sau retrase. Ele vor fi onorate, dar numai față de acel „neam” despre care Isus a spus că trebuie să-i înlocuiască pe evrei ca primitori ai împărăției. Care este acea națiune și acel popor? Noul Testament este plin cu paragrafe care arată cine este noul Isreal.

Petru îi descrie pe cei „care în trecut nu erau un popor, dar acum sunt poporul lui Dumnezeu”, în aceste cuvinte: „Voi însă sunteți o seminție aleasă, o preoție împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu și l-a câștigat ca să fie al Lui, ca să vestiți puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată” (1 Petru 2:9,10). Iată noua națiune care înlocuiește națiunea lui Israel. Neamurile care îl vor primi pe adevăratul Mesia intră acum în Noul Legământ, ratificat prin sângele cmcii, și devine Israelul spiritual al lui Dumnezeu. Cei care nu erau poporul lui Dumnezeu devin „un neam sfânt” al Lui.

Vor primi ei aceleași făgăduințe care i-au fost date lui Avraam și urmașilor lui? într-a- devăr, Biblia spune că ei sunt considerați ca sămânța reală a lui Avraam. „Și dacă sunteți ai lui Hristos, sunteți sămânța lui Avraam, moștenitori prinfăgăduința” (Galateni 3:29). Pavel explică și mai clar în Romani 9:8: „Aceasta înseamnă că nu copiii trupești sunt copii ai lui Dumnezeu, ci copiii făgăduinței sunt socotiți ca sămânță”. Pavel a scris iarăși: „Iudeu nu este acela care se arată pe dinafară că este iudeu; și tăiere împrejur nu este aceea care este pe dinafară, în came. Ci iudeu este acela care este iudeu înlăuntru; și tăiere împrejur este aceea a inimii.” (Romani 2:28,29).

Observați că Israelul adevărat va fi caracterizat prin circumciziunea inimii și nu a cărnii. Ce este circumciziunea inimii? „în El ați fost tăiați împrejur nu cu o tăiere împrejur făcută de mână, ci cu tăierea împrejur a lui Hristos, în dezbrăcarea de trupul poftelor firii noastre pământești.” (Coloseni 2:11). După cum Vechiul Legământ era reprezentat prin tăierea cărnii fizice, tot la fel Noul Legământ va fi exemplificat prin extirparea naturii carnale a păcatului. Cu alte cuvinte, toți cei care îl acceptă pe Hristos și sunt născuți din nou sunt adevărații circumciși și singurii evrei adevărați. Potrivit cu cele spuse de apostolul Pavel, ei vor moșteni, de asemenea, făgăduințele făcute lui Avraam.

Nu există nici o indicație că, după răstignirea lui Hristos, evreii reali au fost recunoscuți ca și copii ai lui Dumnezeu. Este adevărat că ușa a rămas deschisă, prin predicarea apostolilor, până în anul 34 după Hristos care a fost sfârșitul celor șaptezeci de săptămâni din profeția lui Daniel. Dar de la data aceea nu i se mai acordă nici o recunoaștere Israelului ca națiune. De aici înainte, Israel este poporul lui Dumnezeu alcătuit din toți cei care îl acceptă pe Mântuitorul, fie evrei, fie neamuri. Exemplificările și terminologia Vechiului Testament sunt încă folosite, în special în cartea Apocalipsa, dar Israel este acum biserica.

Putem vedea deci că nu a existat o neîmplinire a făgăduințelor. Acestea au fost, pur și simplu, transferate la Israelul spiritual - biserica formată din adevărații credincioși în Hristos. Ceea ce se va întâmpla cu biserica din punct de vedere spiritual a fost prevestit de ceea ce s-a întâmplat cu Israel în sens literal. Să privim la un exemplu simplu al acestui principiu în acțiune.

Ezechiel prezintă biruința Israelului asupra dușmanilor săi și influența sa asupra altor națiuni. In mijlocul acestei prezentări, el descrie un templu magnific, care să fie construit. Câteva capitole (40-48) sunt dedicate dimensiunilor exacte și scopurilor fizice ale acelui templu. Totuși templul nu a fost construit niciodată. Alți profeți au făcut referire la programul de construire sau restaurare a unui astfel de templu. Amos a profetizat: „în ziua aceea voi ridica din nou tabernacolul lui David care este căzut și îi voi drege spărturile; îi voi ridica dărâmăturile și-l voi zidi iarăși cum era odinioară” (Amos 9:11).

Mulți interpreți moderni aplică această făgăduință la construirea unui templu fizic în viitor. Principiul biblic însă este acela că există 1 o împlinire secundară a făgăduinței, pe scară mondială, care nu este fizică, ci spirituală. Noul Testament confirmă acest lucru explicând cum a fost împlinită profeția lui Amos. „Simon a spus mai întâi cum Dumnezeu și-a aruncat privirile peste neamuri ca să aleagă din mijlocul lor un popor care să-I poarte Numele. Și cu faptul acesta se potrivesc cuvintele proorocilor, după cum este scris: ’După aceea Mă voi întoarce și voi ridica din nou cortul lui David din prăbușirea lui, îi voi zidi dărâmăturile și-l voi înălța din nou’.” (Faptele Apostolilor 15:14-16) ’

Vă rog să observați cum aplică lacov profețiile Vechiului Testament despre templu la biserica vie! Templul fizic a devenit acum templul spiritual al bisericii, format din , neamuri și din toți credincioșii adevărați. Nimeni nu trebuie să caute acum un templu literal restaurat sau care trebuie construit. Trupul bisericii lui Hristos este acum templul - (1 Corinteni 3:16), iar noi suntem „pietrele vii” ale acelei „case duhovnicești” (1 Petru 2:5).

Mulți au fost confuzi din cauză că o mare parte a terminologiei Vechiului Testament este folosită în Noul Testament - cuvinte ca: împărăție, neam, Israel, templu, Ierusalim, Sion, semințiile lui Israel, etc., Chiar Hristos le spune fariseilor: „împărăția lui Dumnezeu va fi luată de la voi (Israelul literal) și dată unui neam (Israelul spiritual) care va aduce roadele cuvenite” (Matei 21:43). Acesta este unul din motivele pentru care futuriștii și dispensaționaliștii cred că Apocalipsa se referă în mod literal la evreii din Israelul modem. Dar nu există nici un motiv pentru asemenea confuzie. Explicația a fost atât de clar făcută în așa de multe locuri, încât scriitorul Noului Testament presupunea că toți înțelegeau că acum biserica a înlocuit Israelul național.

Babilon - două aspecte

Când începem studiul despre Armaghedon, este deosebit de important să avem în față această mare regulă de interpretare. Confuzia larg răspândită, care există în prezent cu privire la profeție, pornește din necunoașterea acestui principiu. Să mai repetăm o dată faptul că profețiile despre împărăție făcute de Isaia, Ieremia, Ezechiel,

etc. au o aplicație dublă - una de împlinire pe plan local, iar alta de împlinire pe scară mondială, în zilele din urmă. Biserica ia locul națiunii ca adevăratul popor ales de Dumnezeu. Cu această bază suntem pregătiți să studiem subiectul Armaghedonului. Acest conflict de sfârșit al lumii este strâns legat de lucrurile pe care tocmai le-am spus despre Israelul spiritual și despre o aplicație secundară a profeției. Există o paralelă uimitoare între ceea ce s-a întâmplat cu Israelul antic și evenimentele privitoare la Israelul spiritual din cartea Apocalipsa.

Israelul antic---------------------------------------------------------------------------Israelul spiritual

Ieremia 50:33,34---------------------Persecutat de Babilon-------------------Apocalispa 17:6

Daniel 3:13------------------------ Forțat să se închine chipului--------------Apocalispa. 13:15

Daniel 4:30----------------------- Numit „Babilonul cel marc”---------------Apocalispa 17:5

Ieremia 51:13,14---------------------Babilon stă pe multe ape ---------------Apocalispa 17:11

Isaia 44:27,28-------------------------Salvați - Eufratul uscat-----------------Apocalispa 16:12

Ieremia 51:6-8-------------------------Chemați din Babilon-------------------Apocalispa 18:4

Isaia 45:1 -----------------------------Salvatorul numit unsul-------------------Daniel 9:25

Isaia 41:2,25-------------------------Salvatorul de la răsărit-----Matei 24:27 / Apocalispa 7:2


Veți observa că poporul lui Dumnezeu a avut aproape aceeași experiență în Noul Testament ca și în Vechiul Testament. Au fost forțați să se închine unui chip și au fost salvați de cineva de la Răsărit, care a uscat apele râului Eufrat pentru a-i elibera. în cadrul acestei schițe de proporții există zeci de alte asemănări uluitoare între Israelul literal și cel spiritual.

Este evident faptul că biserica - poporul lui Dumnezeu din ultimele zile - va fi persecutată și amenințată cu moartea, exact ca și Israelul antic. în cartea Apocalipsa, acesta este eliberat din Babilonul spiritual prin bătălia de la Armaghedon. „Al șaselea a vărsat potirul lui peste râul cel mare, Eufrat. Și apa lui a secat ca să fie pregătită calea împăraților care au să vină din Răsărit. Apoi am văzut ieșind din gura balaurului, și din gura fiarei, și din gura proorocului mincinos trei duhuri necurate, care semănau cu niște broaște. Acestea sunt duhuri de draci, care fac semne nemaipomenite și care se duc la împărații pământului întreg, ca să-i strângă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului Celui Atotputernic... I-au strâns în locul care pe evreiește se cheamă Armaghedon.” (Apocalipsa 16:12-16)

Aceste versete sunt pline de mare însemnătate. Ele descoperă faptul că trei forțe puternice vor fi folosite de Satana în pregătirea căii pentru Armaghedon. Cei trei - fiara, balaurul și profetul mincinos - agită puterile politice ale pământului ca să ia parte la război. Este evident faptul că acestea sunt trei puteri religioase, cel puțin așa pretind, deoarece fac semne nemaipomenite pentru a impresiona guvernele pământului. Minunile țin doar de sfera religiei.

Timpul și spațiul nu ne permit să dăm toate dovezile biblice pentru a arăta cum aceste trei simboluri cuprind toate formele modeme de religie falsă. Aceste sisteme eclesiastice combinate resping autoritatea Legii lui Dumnezeu, aleg calea ușoară a tradițiilor păgâne de închinare și vor exercita o influență puternică în a atrage lumea întreagă în bătălia Armaghedonului.

Amiaghedon-Satana împotriva Iui Dumnezeu

înainte de a stabili identitatea „împăraților de la Răsărit” și semnificația „uscării apelor râului Eufrat”, trebuie să înțelegem mai clar ce implică cu adevărat Armaghedonul. Scripturile îl descriu ca fiind lupta decisivă și finală care formează apogeul războiului de secole dintre Hristos și Satana. Lumea întreagă este implicată, deoarece oamenii buni și cei răi sunt răspândiți printre toate națiunile pământului. Armaghedon reprezintă efortul disperat al lui Satana de a-i distruge pe cei care îndrăznesc să asculte de Dumnezeu în fața amenințării cu tortura și moartea.

Armaghedon este doar punctul culminant al unui program de șase mii de ani prin care Satana caută să împiedice poporul lui Dumnezeu de a fi salvat. Satana, adversarul, ale cărui interese egoiste l-au făcut să fie alungat din cer, își declară scopul de a-L înfrânge pe Dumnezeu și de a-I prelua guvernul Lui universal. Iată cum se laudă în Isaia 14:13,14: „Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai pe sus de stelele lui Dumnezeu; voi ședea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miază-noaptei; mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Prea înalt”. Această pretenție incredibilă a lui Satana dezvăluie profunzimea planului său de a lua locul lui Dumnezeu. Pentru a-i corupe pe supușii lui Dumnezeu ca să i se închine lui, ar părea numai normal și necesar ca Satana să-și clădească apelul în jurul religiei. Lucrând sub masca sistemului de religii contrafăcute și a închinării false, el a țesut un amestec

ingenios de adevăr și minciună de-a lungul veacurilor. Capodopera sa de amăgire va avea loc la sfârșitul timpului, când el va lucra prin puterea reprezentată de fiară ca să impună asupra fiecărei persoane un semn al loialității. Cei care refuză semnul vor primi sentința de moarte și astfel ultimul obstacol va fi îndepărtat, Satana putând să revendice dreptul asupra întregii lumi ca fiind urmașii săi.

Dumnezeu locuiește în Sion

Observați din nou acum unde voia Satana să stea. El a spus: „Voi ședea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miază- noaptei”. Acest punct este foarte important. Expresia „muntele adunării” se referă, fără îndoială, la muntele sfânt al locuinței lui Dumnezeu. în Biblie este numit muntele Sionului: „Frumoasă înălțime, bucuria întregului pământ, este muntele Sionului; în partea de miază-noapte este cetatea Marelui împărat” (Psalm 48:2).

Este izbitor faptul că locul lui Dumnezeu, muntele Sionului, este așezat în partea de miază-noapte. Acum înțelegem de ce Satana voia să stea pe muntele adunării, în partea de miază-noapte. Acolo este locul unde Dumnezeu își va aduna poporul, adunarea Lui. Muntele Sionului este un loc de siguranță. Satana vrea să distrugă adunarea sau poporul lui Dumnezeu. El i-ar cuprinde și pe cei aleși cu înșelătoriile sale și i-ar lua împreună cu tronul lui Dumnezeu. Psalmistul spunea: „Cântați Domnului, care împărățește în Sion" (Psalm 9:11).

Inițial, Sion a fost locul desemnat, pe care se afla templul, în partea de nord a Ierusalimului. Mai târziu a devenit cunoscut ca un simbol pentru cetatea Ierusalimului. De asemenea, în Scripturi este aplicat la poporul lui Dumnezeu ca întreg. Dar, după ce evreii l-au respins pe Isus, Sion a devenit denumirea pentru biserică. în felul acesta, în Noul Testament, el nu mai reprezintă un loc de pe pământ, ci un popor - poporul bisericii, răspândit prin toată lumea, sau, altfel spus, locul spiritual al prezenței și protecției lui Dumnezeu.

Peste tot în Biblie, Dumnezeu este descris ca adunându-Și poporul în Sion, unde poate fi în siguranță cu El. „Sunați cu trâmbița în Sion! ... Chemați o adunare de sărbătoare! Strângeți poporul, țineți o adunare sfântă!” (loel 2:15,16). „Căci mântuirea va fi pe munteleSionului" (loel 2:32). în Apocalipsa 14:1, mântuirii sunt prezentați ca fiind eliberați

de puterea fiarei din capitolul precedent și fiind în siguranță pe muntele Sion. „Apoi m-am uitat și iată că Mielul stătea pe muntele Sionului; și împreună cu El stăteau o sută patruzeci și patru de mii, care aveau scris pe frunte Numele Său și Numele Tatălui Său.”

în timp ce Dumnezeu programează o adunare a poporului Său la El, pe muntele Sion, Satana are și el un program de adunare. Este o adunare a forțelor sale pentru Armaghedon. „Acestea sunt duhuri de draci... să-i strângă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului Celui Atotputernic. ... I-au strâns în locul care pe evreiește se cheamă Armaghedon” (Apocalipsa 16:14,16). Această adunare laolaltă este făcută pentru a contracara lucrarea lui Dumnezeu de strângere a sfinților Săi pe muntele Sion. Și loel vorbește despre aceeași adunare: „Grăbiți-vă și veniri, toate neamurile de primprejur, și strângeți-vă!... Neamurile ... să se suie în valea lui losafat!... Domnul răcnește din Sion ... Dar Domnul este scăparea poporului Său” (loel 3:11,12,16).

Aceasta este o altă descriere a acelui conflict final numit Armaghedon. Valea lui losafat este un alt nume pentru locul bătăliei. Toate națiunile pământului vor fi implicate. Cuvântul „neamuri” este un termen care îi reprezintă pe cei care nu sunt poporul lui Dumnezeu. Satana îi va conduce pe împărații pământului și pe toți oamenii răi ca să lupte împotriva sfinților credincioși ai lui Dumnezeu. Domnul va fi implicat în bătălie („Domnul răcnește din Sion”), deoarece El luptă pentru poporul Său. In esență, aceasta este o luptă groaznică între Hristos și Satana, cu adepți omenești implicați de ambele părți.

Aici atingem miezul subiectului. Versetul îndreaptă atenția la cuvântul evreiesc Armaghedon. Aparent, acest cuvânt își are rădăcina în termenul evreiesc „har moed” care înseamnă „muntele întrunirii” sau „muntele adunării”. Vedeți unde ne conduce aceasta? Aceeași expresie (har moed) a fost folosită de Satana când a spus „Voi ședea pe muntele adunării". Aceasta leagă bătălia de la Armaghedon cu amenințarea inițială a lui Satana de a captura și distruge adunarea lui Dumnezeu - pe muntele Sion.

încercarea finală a celui rău de a aduce la îndeplinire această amenințare ajunge până la ultimele evenimente ale acestui pământ. loan descrie acest lucru în cadrul plăgii a șasea. El a văzut duhuri necurate mergând la împărații pământului, făcând minuni și adunându-i la Armaghedon. Acestea sunt forțe religioase care lucrează cu conducători politici și-i influențează ca să-i distrugă pe cei credincioși lui Dumnezeu.

Dacă vreți să citiți raportul palpitant al rolului lui Dumnezeu în Armaghedon, studiați Apocalipsa 19. „Apoi am văzut cerul deschis și iată că s-a arătat un cal alb! Cel ce stătea pe el se cheamă Cel credincios și Cel adevărat și El judecă și Se luptă cu dreptate ... Oștile din cer îl urmau călări pe cai albi, îmbrăcate cu in subțire, alb și curat ... Și va călca cu picioarele teascul vinului mâniei aprinse a atotputernicului Dumnezeu.” (Apocalipsa 19:11-15)

Câteva lucruri ies în evidență în acest tablou al lui Hristos la a doua venire. Oștile cerului fac război și „lovesc neamurile” (versetul 15). Acestea sunt neamurile stârnite de spiritele rele din Apocalipsa 16:14. Hristos triumfa în această ciocnire a Annaghedonului. Observați că acest război este descris că va călca cu picioarele teascul vinului mâniei lui Dumnezeu. în Apocalipsa 15:1, ultimele șapte plăgi sunt intitulate „mânia lui Dumnezeu”.

Fiindcă bătălia de la Armaghedon este prezentată în cadrul plăgii a șasea iar plăgile sunt numite mânia lui Dumnezeu, și pentru că armata lui Hristos face război călcând teascul mâniei lui Dumnezeu, trebuie să tragem concluzia că Apocalipsa 19 este un tablou clar al Armaghedonului.

In paranteză fie spus, potirele mâniei lui Dumnezeu erau vărsate peste tot pământul. „Duceți-vă și vărsați pe pământ cele șapte potire ale mâniei lui Dumnezeu!” (Apocalipsa 16:1) De aceea toate națiunile sunt implicate în Armaghedon. Buni și răi din toată lumea vor fi atrași în el. Deoarece poporul lui Dumnezeu este răspândit în orice țară, se spune că tot pământul va fi afectat de plăgi, una dintre acestea fiind Armaghedonul.

Secarea Eufratului

Acum suntem pregătiți să cercetăm Apocalipsa 16:12 și să lăsăm Biblia să interpreteze „secarea apelor râului celui mare, Eufrat”, pentru a pregăti calea pentru „împărații din Răsărit”. Oricare ar fi aceste evenimente, ele au loc atunci când Armaghedonul atinge un punct violent de maximă intensitate.

Pentru a înțelege această profeție, trebuie să facem referire la experiența paralelă a Babilonului antic. Cu șase sute de ani înainte de a Se naște Hristos, împărăția păgână a Babilonului era marele dușman al poporului lui Dumnezeu. Timp de 70 de ani, babilonienii i-au ținut pe evrei în supunere și captivitate, în cele din urmă, Babilonul a fost cucerit de Cir medul și israeliții au fost eliberați. Cir a venit de la Răsărit și a luat Babilonul prin schimbarea cursului apelor Eufratului, obținând astfel acces prin albia râului, pe sub porți. Dumnezeu a spus Babilonului: „îți voi seca râurile. ... Așa vorbește Domnul către unsul Său, către Cir ... să-i deschidă porțile ca să nu se mai închidă.” (Isaia 44:27; 45:1). Dumnezeu a ridicat de la Răsărit un om neprihănit - Cir (Isaia 41:2). Dumnezeu face referire la Cir ca fiind „uns” și „neprihănit”.

Potrivit cu principiul de interpretare, raportul literal din Vechiul Testament trebuie aplicat într-un sens spiritual la sfârșitul timpului. Astfel citim în Apocalipsa despre Israelul spiritual (biserica) că va fi asuprit de „Babilonul cel mare” (Apocalipsa 17:5, 6). Acest Babilon nu este o împărăție fizică, ci un sistem de religii false, manipulat de Satana.

In cele din urmă, poporul lui Dumnezeu este eliberat de sub puterea Babilonului spiritual prin secarea apelor râului Eufrat. „Al șaselea (înger) a vărsat potirul lui peste râul cel mare, Eufrat. Și apa lui a secat, ca să fie pregătită calea împăraților, care au să vină din Răsărit” (Apocalipsa 16:12).

Asemănarea surprinzătoare cu istoria Vechiului Testament este evidentă, dar trebuie să ne amintim că aplicația secundară nu poată fi literală. împlinirea imediată este întotdeauna literală și locală, dar împlinirea din ultimele zile atinge proporții mondiale și are doar o aplicație spirituală.

Deci, nu ne așteptăm ca un Cir literal să sece un râu literal ca să elibereze un Israel literal. Am descoperit deja că toți cei care aparțin adevăratului popor al lui Dumnezeu sunt israeliți din punct de vedere spiritual. Dar ce reprezintă apa? „Apele pe care le-ai văzut ... sunt noroade, gloate, neamuri și limbi” (Apocalipsa 17:15). în acest capitol, Babilonul cel mare este zugrăvit ca șezând „pe ape mari” (Apocalipsa 17:1). Apele sunt identificate ca popoare și națiuni care dau sprijin desfrânatei Babilonul cel mare (religie falsă), care persecută pe sfinții cei adevărați

(Apocalipsa 17:6).

Așadar, secarea apelor ar reprezenta retragerea suportului de către acele popoare care au urmat Babilonul ca sistem. Acesta este unul din evenimentele finale care are loc chiar înainte de venirea lui Hristos. Popoarele realizează că au fost înșelate și se întorc cu furie unele împotriva altora. Zaharia descrie ceea ce are loc în timpul plăgii a șaptea, când Armaghedonul atinge punctul culminant. „Dar iată urgia cu care va lovi Domnul pe toate popoarele, care vor lupta împotriva Ierusalimului (poporul lui Dumnezeu).... In ziua aceea, Domnul le va trimite o mare învălmășeală între ei; urnii va apuca mâna altuia și vor ridica mâna unii asupra altora (Zaharia 14:12, 13)

loan descrie acea scenă astfel: „Vor urî pe curvă, o vor pustii și o vor lăsa goală. Carnea i-o vor mânca și o vor arde cu foc” « (Apocalipsa 17:16).

După cum Eufratul literal din Babilonul antic a fost schimbat dintr-un lucru de valoare într-un mijloc de distrugere a cetății, la fel și apele - popoarele susținătoare ale Babilonului spiritual - se schimbă în mijloace de distru- 2 gere a sa. Această secare a sprijinului pregătește calea pentru „împărații de la Răsărit” să vină și să elibereze poporul lui Dumnezeu din mâna Babilonului.

Cine sunt împărații de la Răsărit?

Cine sunt acești împărați de la Răsărit? Iată unul din aspectele cele mai palpitante ale bătăliei Armaghedonului. După cum locul lui Dumnezeu în Sion se afla în „partea de miazănoapte”, în același fel se face referire la venirea Lui ca fiind întotdeauna de la Răsărit. De ce? Pentru că Sionul antic era de fapt un deal în partea de nord a cetății Ierusalim. Oricine venea de la Răsărit trebuia să ocolească spre nord din cauza deșerturilor de netrecut și venea în Sion din acea direcție. De aceea, atât Nordul cât și Răsăritul sunt folosite în Biblie ca locuința lui Dumnezeu. „Și am văzut un alt înger, care se suia dinspre Răsăritul soarelui și care avea pecetea Dumnezeului Celui viu.” (Apocalipsa 7: 2)

Hristos Se va întoarce pe acest pământ dinspre Răsărit. „Căci, cum iese fulgerul de la răsărit și se vede până la apus, așa va fi și venirea Fiului omului” (Matei 24:27). „împărații de la Răsărit” sunt oștile cerului din Apocalipsa 19 care triumfa asupra fiarei,asupra împăraților pământului și oștilor lor (versetul 19). Slava lui Dumnezeu a fost descrisă de Ezechiel ca venind de la Răsărit. „M-a dus la poartă, la poarta dinspre Răsărit. Și iată că slava Dumnezeului lui Israel venea de la Răsărit... și pământul strălucea de slava Sa.” (Ezechiel 43:1,2)

loan dezvăluie măreția extraordinară a lui Hristos când conduce armatele cerului ca să facă război. „Oștile din cer îl urmau călări pe cai albi... Pe haină și pe coapsă avea scris numele acesta: împăratul împăraților și domnul domnilor” (Apocalipsa 19:14,16). Ce tablou! împărații de la Răsărit vin călări împotriva „împăraților pământului” și ai întregii lumi. Babilonul spiritual și toate forțele care l-au urmat sunt distruse de împăratul împăraților care va domni pe vecie.

Cir, omul de la Răsărit care a salvat Israelul literal din mâinile Babilonului antic, era un tip al „împăraților de la Răsărit” care vor salva Israelul spiritual din Babilon. După cum Cir a fost numit „uns” și „neprihănit”, la fel și Isus a fost desemnat cu aceleași titluri.

Deja putem să tragem cu ușurință concluzia că a doua venire a lui Hristos este, cu adevărat, singura speranță a Iui Israel. Dumnezeu și Hristos, adevărații împărați de la Răsărit, vor apărea deodată deasupra acestei lumi, la miezul nopții suferinței extreme a omului. Când semnul fiarei va fi impus și fiecare plan omenesc de scăpare va eșua, cei credincioși ai lui Dumnezeu vor fi smulși de la moarte sigură.

Toți ochii spre Răsărit

Ce tragedie că milioane de creștini privesc în direcție greșită așteptând evenimente care nu se poate să aibă loc vreodată. într-adevăr, ochii le sunt îndreptați către Răsărit, însă spre Orientul Mijlociu, unde fiii lui Avraam, plini de ură, caută să se distrugă unii pe alții cu armament american și sovietic. Ce denaturare ar fi să aștepți ca acei planificatori politici și mili- tariști să împlinească frumoasele preziceri ale lui Isaia despre o lume a păcii!

E adevărat că Isaac și Ismael ar putea întrerupe lupta pentru un moment. E adevărat că unul din cei care semnează acordul se numește Israel..Nimeni să nu se agațe însă de speranța deșartă că acest Israel are ceva de-a face cu adevăratul popor al lui Dumnezeu. El fusese înlocuit de o altă națiune, ascultătoare și credincioasă, care provenise din orice neam, limbă și popor. Acesta este Israelul adevărat. Ei nu vor lua nicioadată arme ca să lupte împotriva cuiva. Ei vor trăi așa cum a trăit Isus și vor alege mai degrabă moartea decât dezonoarea.

Confederația fragilă a păcii, semnată pe 26 martie 1979, ar fi cu totul zadarnică, chiar dacă Israelul național ar fi încă poporul ales al lui Dumnezeu. Cu ani în urmă a fost formată o alianță asemănătoare, iar Dumnezeu a evaluat-o în aceste cuvinte: „Dar ocrotirea lui Faraon vă va da de rușine și adăpostul sub umbra Egiptului vă va da de ocară. Căci ajutorul Egiptului nu este decât deșertăciune și nimic ... Poporul acesta este un popor răzvrătit,... niște copii care nu vor să asculte Legea Domnului” (Isaia 30:3,7,9).

Dumnezeu îi caută pe cei care se încred în dreptate și nu în tărie. Acestora le va asigura eliberare de orice dușman prin împărații învingători de la Răsărit. Să ne luăm privirile de la câmpurile de petrol și intrigile politice ale Orientului și să le ațintim spre Răsărit, deoarece de acolo ne vor salva aliații noștri adevărați.

îmbrăcat pentru Armaghedon

Până acum am reușit să armonizăm toate versetele din Apocalipsa 16:12-16, cu excepția acelui ciudat verset 15 ce pare a fi cu totul în afara contextului celorlalte. De ce a inspirat Duhul Sfânt așezarea unui asemenea verset în contextul Armaghedonului? „Iată, Eu vin ca un hoț. Ferice de cel ce veghează și își păzește hainele, ca să nu umble gol și să i se vadă rușinea!” Urmează cuvintele: „Duhurile cele rele i-au strâns în locul care pe evreiește se cheamă Armaghedon.”

Ce are a face îmbrăcămintea potrivită cu lupta care se apropie, dintre Hristos și Satana? Și de ce este garderoba importantă pentru cei care îl așteaptă pe Isus să vină? Apocalipsa 19:7,8 dă răspunsul surprinzător: „Să ne bucurăm, să ne veselim și să-I dăm slavă! Căci a venit nunta Mielului; soția Lui s-a pregătit și i s-a dat să se îmbrace cu in subțire, strălucitor și curat. - Imil subțire sunt fapt ele neprihănite ale sfinților". Ca un reflector, aceste cuvinte iluminează însemnătatea versetului Apocalipsa 16:15. Acele veșminte simbolizează neprihănirea lui Hristos cu care trebuie să fie îmbrăcat fiecare suflet care vrea să fie gata a-L întâmpina pe Domnul. Bătălia Armaghedonului se va da cu privire la chestiunea controversată a neprihănirii lui Hristos. Numai cei care s-au încrezut deplin în meritele

lui Hristos și în moartea Lui ispășitoare pot triumfa cu El asupra forțelor răului. „Ei l-au biruit prin sângele Mielului și prin cuvântul mărturisirii lor și nu și-au iubit viața chiar până la moarte." (Apocalipsa 12:11)

Iată combinația câștigătoare care, în cele din urmă, îl va înlătura pe acuzatorul fraților. Sfinții au câștigat biruința prin credința lor simplă în plinătatea crucii. Nici o încredere în came. Nici o încredere în faptele Legii pentru îndreptățire. Credință doar în meritele Sale de a curăți și de a împuternici. Așadar, combinația este întreită: (1) credință în neprihănirea lui Isus; (2) împărtășirea fără frică a „cuvântului mărturisirii lor” și (3) „nu și-au iubit viața chiar până la moarte”. Cu alte cuvinte, mai degrabă ar muri decât să păcătuiască.

Când crucea a făcut acest lucru pentru cineva, el poate supraviețui tuturor atacurilor concentrate a o mie de Armaghedonuri. Demoni, îngeri căzuți și însuși Satana trebuie să fugă cu groază dinaintea autorității unei vieți pline cu Hristos. Credința adevărată produce ascultare deplină și, prin urmare, adevărata neprihănire prin credință include atât sfințire, cât și îndreptățire. Cei care mai degrabă și-ar depune viețile și ar accepta moartea decât să nu asculte de Dumnezeu, vor fi singurii care vor refuza semnul fiarei.

Mulțimile, având ceva mai puțin decât adevărata neprihănire prin credință, nu vor considera că merită să mori pentru ascultarea de toate poruncile lui Dumnezeu. Mulți vor gândi că ascultarea lui Hristos le-a fost atribuită lor și, prin urmare, nu au nevoie să se îngrijoreze cu privire la faptele Legii. Aceștia nu înțeleg Evanghelia pe deplin. Ea este „puterea lui Dumnezeu spre mântuire”, nu doar putere iertătoare, ci putere susținătoare. Noi nu suntem doar mântuiți de vina păcatului, ci din păcat.

Așadar, Armaghedonul și pregătirea de a-L întâmpina pe Hristos țintesc spre o relație personală cu Mântuitorul. îmbrăcați cu armura neprihănirii Sale, sfinții vor birui chiar în fața unui decret de moarte. Dacă nu aveți acum asigurarea dulce a acelei protecții spirituale, îmbrăcați mantaua Lui chiar în clipa aceasta. Țesută în războiul cerului, ea nu conține nici un fir al născocirii omenești. Zdrobind autoritatea păcatului din viață, ea revendică meritele și puterea vieții și morții ispășitoare a lui Hristos. Fie aceasta și experiența voastră astăzi.




Colecția de predici

1. Armaghedon

2. Poate alege un om salvat să fie pierdut?

3. înlătură harul lui Dumnezeu Legea?

4. Ochi închiși și urechi astupate

5. Cum a căzut evoluția la testul de știință

6. Este mai ușor să fii mântuit sau să fii pierdut?

7. Pâlpâirea omului sau flacăra lui Dumnezeu?

8. Satana în lanțuri

9. Imitațiile lui Satana - generatoare de confuzie

10. Spirite din alte lumi

11. Hoți în biserică

12. De ce a zis Dumnezeu „Adu-ți aminte”

13. De ce a căzut vechiul legământ

14. Prețul înalt al crucii

15. Focul iadului

16. Este posibil să trăiești fără a păcătui?

17. Sânge în spatele cortinei

18. Spirite ale morților

19. Pârâul uscat

20. Moartea în bucătărie

21. în căutarea bisericii adevărate

22. A fi ispitit - este acesta un păcat?

23. Este duminica sacră cu adevărat?

24. Cerul... este acesta real?

25. întâlnire în spațiu

26. Natura umană a lui Hristos

27. Punct fără întoarcere

28. Omul bogat și Lazăr


AMAZING FACTS



This post first appeared on Ciprian-Florin Bârsan, please read the originial post: here

Share the post

01.ARMAGHEDON

×

Subscribe to Ciprian-florin Bârsan

Get updates delivered right to your inbox!

Thank you for your subscription

×