Există în centul oraşului nostru o toaletă publică. Povestea ei – numai anecdotă, sau nu chiar – sună cam aşa: se zice că un grec pripăşit pe meleagurile noastre, un om care a crezut în noroc şi şi-a tocat averea la tot felul de jocuri, fără să ajungă vreodată să se îmbogăţească, a mizat, chiar şi pe patul de moarte, pe un bilet de loterie, rugându-se, ca întotdeauna, norocului. De data asta zeul i-a fost favorabil şi omul a câştigat o mare sumă de bani. Dar cum tocmai urma să-l întâlnească personal pe acest zeu al lui, a lăsat banii cu limbă de moarte pentru construirea toaletei publice, ca toată lumea să vadă ce hazna e norocul!
Romanii – şi nu numai ei – se închină norocului mai mult ca oricând. Firmele uzează de el pentru atragerea clienţilor, oferindu-le altare sub capacele de bere, pe etichetele de cafea, până şi pe abţibildurile petru copii. Nu mai vorbesc de mijloacele media…. Ce să mai zic de cazinouri, sau alte asemenea…
Zarurile sunt cuburi făcute să stea în echilibru. Dacă le arunci, ele vor cauta echilibrul. Aşa că întotdeaua vor avea o faţă ascunsă… Exact aceea pe care se bazează echilibrul. Aceasta întotdeauna pierde, la oameni. Oamenii mizează mereu pe ce se vede, pe ceea ce e mai neimportat în menţinerea acestui echilibru. Apoi, acolo unde ceva se pierde, se acunde, nu e lucru bun, nu? E corect să mizam pe ce nu se vede?
La Dumnezeu, nimic nu poate fi ascuns.
Dar şi El a folosit zaruri! vor spune unii. Ce erau „urim şi purim”? N-au tras soldaţii romani la sorţi petru camaşa lui Hristos?, că aşa ne spune Biblia. Ucenicii n-au ales prin tragere le sorţi un alt tovarăş în locul lui Iuda? Ce, noi nu putem face tot aşa?
Nu ştiu, nu e uşor de înţeles… Ce spun, aia cred şi aia trăiesc.
Dumezeu a creat un univers care poartă în sine legile Lui şi pe care îl guvernează. El intervine dupa planul Lui. Ele însele, aceste legi, slujesc planului Lui. El ştie cine e ucenicul potrivit şi le arată ucenicilor, dupa credinţa lor. Şi dacă ar fi folosit alt procedeu, tot Matia câştiga. El ştie cine e soldatul roman care e demn să poarte cămaşa lui Hristos şi arată asta zarurilor care se învârtesc. Tradiţia spune ca acest om a devenit creştin.
El stie pe cine să lege si pe cine să dezlege, ca planul Lui să meargă înainte. Dumnezeu nu are gustul riscului şi nu face experienţe. El este Însusi Planul lui perfect. Nu ajunge?
„Dar pe voi, care părăsiţi pe Domnul, care uitaţi muntele Meu cel Sfânt, care puneţi o masă „Norocului” şi umpleţi un pahar în cinstea „Soartei”, vă sortesc sabiei, şi toţi veţi pleca genunchiul ca să fiţi junghiaţi; căci Eu am chemat, şi n-aţi răspuns, am vorbit şi n-aţi ascultat, ci aţi făcut ce este rău înaintea Mea, şi aţi ales ce nu-Mi place.” Aşa spune El prin prorocul Isaia (Isaia 65:11-12).
Păi, dacă El vorbeşte de soartă („va sortesc…”), cum să nu cred eu?
Dar soarta aceasta e Legea lui care spune clar: ce nu e alb, e negru. (Alba-neagra lui Dumezeu!). Zarurile au o faţă pe care tu n-o vezi, dar care există. Acolo e vorba Lui, e Legea Lui, e înţelepciuea Lui. Cine nu răspunde chemării Lui, nu va vedea niciodată această faţă. Cea mereu câştigătoare. Singura mereu câştigătoare. Poate că doare uneori, poate că adesea e greu de dus. Dar este faţa câştigătoare.
„Voia minţii păcătoase” este faţa care se vede a zarului. Ea poate să arate într-un fel sau altul, zarul oricum va fi în echilibru, echilibrul e legea istituită de Dumezeu. Nu valoarea pe care mintea păcătoasă o dă feţei care se vede…

Citeam recent o istorioară: un tânăr absolvet de facultate aştepta de la fratele său mai mare un cadou substanţial, cu ocazia absolvirii… Acesta îi promisese bani pentru o maşină. Dar a venit momentul şi decepţia lui a fost uriaşă: fratele i-a oferit doar… o Biblie! A aruncat-o cât colo şi s-a supărat cumplit. N-a mai vrut să-i vorbească, n-a mai vrut să-şi întâlnească fratele niciodată, până la moartea acestuia, peste foarte mulţi ani. Atunci a catadicsit să vină la înmormântare. Răposatul îi lăsase câteva lucruri. Printre ele era şi acea Biblie. A şters praful de pe ea şi a răsfoit-o cu gândul aiurea. În carte era ceva: un cec datat cu ziua absolvirii lui, care avea înscrisă exact suma de bani promisă de fratele lui atunci…

Unii zic: „Norocul şi-l face omul” şi poate că nu gresec prea mult.
Dumnezeu zice: „Tot ce găseste mâna ta de făcut, fa cu toată puterea ta!”
Eu zic: „Hainoroc!”
Zarul tău încă se-nvârteşte?