Doamne, Te chem de departe şi de aproape
Ca o pasăre ce-şi cheamă vârful de munte.
Furtună înnodând între ape
Pasul Tău lunecând ca o punte.

Chem deznădejdea nefiinţei mele de-a fi
Măcar lacrimă de magdalenă, dacă nu un picior de al Tău
Strâns de iubire ca bănuţii pentru pâinea ce-n zi
Desparte pe mâine de hău.

Şi din toate astea înţeleg visul despre scântei:
Cât de mult le iubeşte flacăra, de le dă viaţă
Şi foame deplină şi duh din duhul ei
Şi în cenuşi o nouă dimineaţă.

Dar cel mai mult înţeleg că am nevoie de Tine
Ca o pasăre ce-şi cheamă vârful de munte.
Atunci îngerii vin în salturi senine
Ca să asculte.