Vraja Ta

Pun aer blând şi ani de îndurări
Poruncă între mine şi durere.
E tot ce mi-a rămas din înfruntări,
Când viaţa mea din vraja ei mă cere.

Desprind altoi de pasăre zburând
Deasupra veştejitelor cărări
Şi uit mereu că şi Tu, oarecând,
Călătorit-ai anii zburători.

Când n-am minune, parcă Sunt pământ
Des clătinat de grote şi ponoare.
Salvează-mă din nou în legământ,
De câte ori îndepărtarea doare.

Un greu urcuş de lung calvar îţi sunt,
Dar ultim adăpost e crucea Ta :
Acolo vreau s-ajung în aer blând
Şi vraja Ta să fie viaţa mea.