***
de aceea privesc primăveri şi primenesc fălci
de aer strict ca ultimul secol în care mai zac
şrapnele de la războaiele mondiale
şi mă tot muşcă aşa de flămând ca pe o inspiraţie
fecunda fiică a morţii durerea sabia ei ciuma totul
de aceea dau mai încolo crizantemele

dacă nu descriu nu înseamnă că nu fulgeră seara
şi tot de acolo mi se trage singurătatea ca o piele
după năpârlire după extaz ori după vreo perdea
de ce îmi faci cu ochiul dezmoştenire
că tot caut mântuirea indiferent în care mileniu
cade vinerea mare