---Se dau 24 de metri de panza pentru a fi

platite vamile? Vamile se platesc? Cum?

Acesta este tot obicei babesc. Vamile nu se platesc in acest fel, ci se platesc

cu pocainta si cu Spovedania.

---Daca inainte de a cunoaste credinta am furat

ceva si persoana traieste sau a murit, cum procedam?

Daca pagubasul traieste sa-i dea lui sub o forma oarecare, pe masura valorii

lucrului furat, daca nu traieste sa-i dea familiei, daca nu are cui sa-l faca

milostenie.

---Daca un om moare plin de pacate, nespovedit,

nepregatit, si moare in ziua de Pasti, in Saptamana Luminata, merge in Rai? Dar

daca moare in Saptamana Patimilor, merge in iad?

Acestea sunt vorbe babesti si nu trebuie crezute. Numai Dumnezeu stie acestesa.

---ESTE CORECTA ADMINISTRAREA SFINTEI IMPARTASANII LA PERSOANELE  INCONSTIENTE ?

        

 Primirea Sfintei Impartasanii este strans legata de Spovedanie

chiar si pe  patul mortii. Cel care e inconstient nu mai poate face

aceasta.

De asemenea este legata si de vointa persoanei



respective. Impartasania pe patul de moarte nu se refuza niciodata, cu conditia

insa ca muribundul sa o ceara. Chiar daca a cerut Impartasania inainte de a fi

inconstient, nu poate fi impartasit un muribund, deoarece devenind inconstient

nu poate marturisi pacatele. Preotul trebuie sa fie  cu luare-aminte la

impartasirea muribunzilor inconstienti, pentru a nu comite chiar un sacrilegiu.

Cel inconstient este ca si mort, iar canonul 83 al sinodului 6 Trulan spune:

"Nimeni sa nu dea Euharistia trupurilor moarte, caci scris este: <Luati, mancati>

( Matei 26 ; 26 ), insa trupurile mortilor nu pot sa ia, nici sa manance". Apoi

Taina nu lucreaza de la sine si nu produce efecte fara voinata si efortul celui

care o primeste. Chiar daca muribundul a fost unul din bunii credinciosi,

dar este  inconstient, nu  se cade sa-i administram Sfanta Impartasanie,

pentru ca vointa lipseste. Poate ca de la ultima Spovedanie, respectivul crestin

a savarsit pacate pe care nici preotul, nici membrii familiei nu le stiu si nici

cel in cauza nu le poate spune. Si, chiar de le-ar sti, marturisirea pacatelor

si primirea Sfintei Euharistii nu se face prin intermediari, ci este un act de

vointa si raspundere personala.

        

Membrii  familiei  trebuie in acest caz mustrati pentru lipsa de grija

fata de cel  in cauza si pentru neglijarea celor sfinte. Impartasirea nu

trebuie lasata niciodata in ultima clipa a vietii. Ea nu trebuie sa se dea

niciodata spre moarte, ci spre viata.

---SE POATE CUNOASTE EVOLUTIA STARII MURIBUNDULUI DUPA FELUL CUM "CADE" SFANTA IMPARTASANIE ?

         





Se spune adesea ca, daca Impartasania sta

pe varful linguritei, cel in cauza nu mai are mult de trait, iar daca sta spre

coada linguritei va mai trai. Asemenea si daca Impartasania pluteste, cel in

cauza va trai, iar daca se lasa la fundul linguritei,  va muri.

         

Aceste interpretari nu au absolut nici un temei, ci sunt influente provenite din

vrajitorie. Se stie ca Impartasania pentru bolnavi se pregateste o data pe an,

in Joia Patimilor, la Sfanta Liturghie, si  apoi se sfarama si se usuca

marti  in  Saptamana  Luminata. Cand se impartasesc bolnavii, se

pun cateva faramituri intr-o lingurita, peste care se toarna vin, agheasma sau

apa curata pentru a putea fi inghitita. Daca Impartasania va fi tinuta mai

mult timp sau faramiturile vor fi mai mari, ele vor cadea  la fundul

linguritei. Daca dimpotriva vor fi mai mici sau se vor administra repede, vor

pluti. De asemenea  daca se toarna vin cu sticla in lingurita, faramiturile de

Sfanta Impartasanie vor fi impinse in functie de locul de pe lingurita in care

se tine sticla. Sau daca faramiturile sunt adaugate in lingurita dupa ce s-a

turnat vinul, atunci vor sta in locul in care au fost puse. Aceste interpretari

sunt rodul imaginatiei si sunt foarte amagitoare, Dumnezeu fiind „Stapanul

vietii si al mortii” si doar El stiind clipa si ceasul mortii. Deci nu se cuvine

sa facem ghicitorie cu Sfanta Impartasanie.

---ESTE CORECT SA NE IMPARTASIM PENTRU CEI

MORTI NEIMPARTASITI?        

         

Din punct de vedere liturgic, aceasta practica este o inovatie, caci nu este

mentionata in nici o carte de cult. Din punct de vedere dogmatic, respectam 

principiul conform caruia Sfintele Taine se administreaza doar persoanelor vii.

Simpla rostire a numelui celor decedati nu inseamna si impartasirea lor,

sufletele lor imateriale neputandu-se impartasi cu ceva material, asa cum este

Sfanta Euharistie.

        

Mai exista obiceiul ca, pe langa rostirea numelui celor morti, persoana care se

impartaseste vine cu una sau mai multe lumanari in plus la impartasire sau chiar

roaga pe preot sa rosteasca si numele celor decedati.

        

Obiceiul este neintemeiat, asa cum am amintit mai sus si din cauza lipsei

vointei persoanei, si din cauza lipsei Spovedaniei. Apoi, cei care au murit

nespovediti sunt in mare majoritate persoane care au fost certate cu Biserica. A

considera ca putem lua Impartasania pentru persoane care n-au facut pocainta si

nicicum n-o mai pot face, nu inseamna decat sa desconsideram Sfanta Taina a

Spovedaniei. Ceea ce putem face pentru cei raposati este doar rugaciunea si

milostenia, concretizate in slujbele pentru morti si "datul de pomana".

---CE  IMPORTANTA ARE ROSTIREA DE CATRE PREOT, LA POMENIREA UNUI MORT, A CUVINTELOR "NESPOVEDIT, NEIMPARTASIT SI

FARA LUMINA" ?

         

Se mai folosesc si expresii ca "nepregatit", "negrijit" sau "fara lumina".

         

In Ardeal, acest obicei nu exista decat extrem de rar. Eram in anul 1994 la

schitul Posaga din judetul Alba. Un crestin scria toate pomelnicele oamenilor.

Cand i-am dictat nume de morti la care am adaugat, nestiutor fiind pe atunci, si

aceste expresii, s-a oprit si ma privea mirat, apoi a explicat ca n-a mai auzit

asa ceva.

        

La pomenirea raposatilor insa nu conteaza aceste adaosuri, ci rugaciunea pentru

ei si milostenia. Dumnezeu ii stie ca au murit  nepregatiti  si nu

este necesar sa-L mai avertizam inca o data asupra acestui fapt.

---Cel

care moare duminica este iertat, pentru că ziua de duminică este sfântă.

Nu timpul când moare

omul contează, ci cât de pregătit este pentru întâlnirea cu Hristos,

adică, să fie spovedit şi împărtăşit. Dreptul poate muri oricând, căci va

ajunge în rai, iar cel păcătos în iad, chiar dacă moare în ziua de Paşti. 

---Trebuie

pusa lână sub cel mort ca să se încurce sufletul şi să nu se facă

strigoi. Să se pună 4 fuse în cele 4 colţuri ale coşciugului ca să nu se

facă mortul strigoi. Trebuie măsurat sau legat sub formă de cruce sicriul

sau corpul mortului cu o sfoara iar sfoara îngropata sub pragul casei.

Mortul trebuie păzit să nu treacă pisica peste el sau pe sub el, că se

face strigoi.

Am citit Sf. Scriptură

de mai multe ori şi multe alte cărţi şi nu am găsit nimic scris despre

strigoi. Sunt multe poveşti cu astfel de personaje, dar rămân poveşti şi

nu se vor adeveri niciodată, aşa cum nici zmeii sau feţii frumoşi cu stea

în frunte nu au fost văzuţi de nimeni: "Iar de basmele cele lumeşti şi

băbeşti, fereşte-te şi deprinde-te cu dreapta credinţă" (1 Timotei 4;7).

---Să nu atingi mortul cu mâna stângă.

Dar cu mâna dreaptă

avem voie să-l atingem?

---După ce te întorci de la

înmormântare te speli pe mâini şi arunci de trei ori cu apa peste umăr, în

spate.

Este foarte bine să te

speli când vii de la orice lucrare, chiar şi de la mort, dar nu are rost

să arunci apă înapoi peste umăr, că în mod sigur mortul a fost acoperit cu

pământ şi nu vine după tine, iar dacă e să vină moartea n-o poţi alunga cu

câteva picături de apă.

---Dacă

ţii lumânarea cuiva care moare, cad păcatele lui asupra ta.

Lumânarea este semnul

jertfei. O lumânare bine lucrată nu scoate fum, nu picură ceară, ci se

transformă toată în lumină. Lumina este forma superioară de existenţă a

materiei. De aceea Dumnezeu a făcut mai întâi lumina. Ţinând lumânarea

cuiva este ca şi cum I-ai călăuzi. Aşa îl


călăuzeşti la

Sf. Botez spre viaţa în Hristos, la Cununie spre o viaţă de familie

binecuvântată de Dumnezeu şi la înmormântare spre împărăţia cerurilor. Pe

vremea Sfântul Apostol Pavel unii se botezau pentru cei morţi. Asta nu

înseamnă că le luau ei păcatele.

---Să se pună o cruce acolo unde a

murit un om în afara locuinţei (în câmp, pe marginea şoselei, pe marginea

apei).

În toate timpurile şi

în toate credinţele a existat convingerea ca este viaţă după moarte

(nemurirea sufletului). De aceea locurile unde erau depuse trupurile

moarte se marcau printr-un semn. Faraonii şi-au înălţat încă din viaţa

piramide, necreştinii puneau la căpătâi cate o piatră mai mare, iar

creştinii au pus "Semnul Fiului Omului", adică crucea. Acest semn sfânt se

pune la mormânt pentru a atrage atenţia oamenilor sa nu profaneze acel

loc, să nu împrăştie osemintele care se vor ridica din morminte la porunca

lui Dumnezeu: "Domnul însă mi-a zis: prooroceşte asupra oaselor acestora

şi le zi: oase uscate ascultaţi cuvântul Domnului! Voi pune pe voi vine şi

carne va creşte pe voi; vă voi acoperi cu piele, voi face să intre în voi

duh şi veţi învia şi veţi şti că Eu sunt Domnul" (Iezechel 37;4-6).

Însă crucea pusă acolo

unde a ieşit sufletul nu are nici un rost pentru ca acolo nu a rămas

nimic: trupul a fost dus la cimitir şi pus într-un mormânt, iar sufletul a

fost luat de îngeri şi dus la cer în faţa Dreptului Judecător. Crucea este

un semn creştinesc. Ea nu-l mântuieşte pe cel care o are şi nici nu-l

osândeşte pe cel ce nu o are.

---Dacă

unul dintre soţi a murit şi s-au blestemat între ei trebuie dezlegaţi prin

rugăciuni şi în acelaşi timp trebuie trecut un cal alb peste mormântul

celui decedat.

În cărţile de slujbă

(Molitfelnic şi Agheasmatar) există rugăciuni de dezlegare de blesteme,

dar ele nu sunt condiţionate de prezenţa vreunui animal.

---Dacă moare un copil, când îl scot

din casă, părinţii trebuie să tragă înapoi de sicriu şi să zică: Noi nu te

lăsăm pe tine să pleci; tu lasă-ne pe noi să nu ne iei cu tine!

Cei îndureraţi de

pierderea celor dragi, trag de coşciug nu pentru ca le este frica să nu

moară şi ei, ci din părere de rău că pierd o fiinţă mult iubită. Chiar

dacă zic ceva sau nu zic, cel mort nu poate hotărî nimic, fiindcă Stăpânul

morţii şi al vieţii este Dumnezeu.

---Dacă moare un copil până la vârsta

de 7 ani să nu-i dai lumânări sa le ducă morţilor tăi pentru că el nu ştie

cum să le dea.

În primul rând oamenii

ar trebui să ştie ca mortul nu duce lumânările noastre morţilor noştri pe

numele cărora le-am aprins, ci aceştia primesc de la Dumnezeu mângâiere.

---Dacă a murit fără lumânare să nu-i

faci pomană decât sâmbăta.

Unde scrie aşa ceva?

Acesta este tot o

"teologie băbească"

fără nici un temei în

Biblie sau în Sfânta Tradiţie. În general pomenile se fac sâmbăta pentru

că atunci Domnul Iisus Hristos a fost în mormânt cu trupul. De multe ori

auzim spunându-se despre cineva care a murit: "Maică, a murit cu lumânarea

aprinsă, a plecat cu lumina, s-a mântuit." "Dar cum a murit maică:

spovedit, împărtăşit?" ,,O, nu maică! Cât m-am rugat eu de el şi n-a vrut

în ruptul capului să se spovedească şi să se împărtăşească, ca nu-i

suferea pe popi". "Dar la Biserica a fost Duminica? N-a călcat ăsta pragul

Bisericii decât la Botez, la Cununie şi acum, la moarte pentru ultima

data". "Dar păcate a făcut în viaţă?" "Maică, şapte hotare umbla; i-au

plăcut mult beţia şi femeile". lată, oamenii trebuie să ştie că este

bineplăcut să aprindem lumânarea. Dar lumânarea este doar UN SIMBOL (al

luminii dumnezeieşti) şi O

JERTFĂ

(fiindcă dai nişte

bani pe ea). Dacă are lumânare când moare nu neapărat se mântuieşte, iar dacă moare

fără lumânare nu neapărat se osândeşte (mai ales dacă a avut o viață

aleasă, creştinească).

---La mort să te duci neaparat cu două

lumânări, una pentru mort şi una pentru înger.

Lumânarea simbolizează

lumina adevărului şi a sfinţeniei, care este Dumnezeu, şi ne arată cum trebuie

să fie viaţa oricărui creştin. Lumânarea poate avea şi alte semnificaţii. Atunci

când se aprinde la citirea Sfintei Evanghelii simbolizează lumina adevărului

care a străbătut întunericul necredinţei. La Botez se aprinde pentru luminarea

sufletului celui botezat care vine de la întuneric la lumină, făcându-se fiu al

luminii lui Hristos. La cununie cele doua lumânări pe care le ţin naşii

simbolizează pe cei doi Sfinţi Arhangheli, Mihail şi Gavriil. La moarte,

lumânarea simbolizează lumina pe care dorim să o aibă pe calea veşniciei.

Mortului să-i ducem o lumânare dar îngerului nu, fiindcă el nu are nici un păcat

(dacă ar avea păcat ar fi diavol).

---Niciodată seara şi în ziua de luni

sa nu dai nimic din casă că nu mai ai spor toata săptămâna. Să nu dai bani

sau sa nu împrumuţi pe cineva cu bani în ziua de luni.

Oare, aşa să fie? Unde

scrie că nu trebuie să facem fapte bune lunea? Zgârcenia este un păcat

care îi stăpâneşte pe mulţi şi atunci au găsit diverse justificări: să nu

dai niciodată din casa seara, nici în zi de sărbătoare, nici lunea ca-ţi

merge rău toata săptămâna, nici marţea ca sunt trei ceasuri rele etc. Ori

porunca lui Dumnezeu este aceasta: "Celui ce cere de la tine, dă-i; şi de

la cel ce voieşte să se împrumute de la tine, nu întoarce faţa ta" (Matei

5;24); "împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casa ta pe cel

sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine.

Daca dai pâinea ta celui flămând şi tu saturi sufletul amărât, lumina ta

va răsări în întuneric şi bezna ta va fi ca miezul zilei" (Isaia 58;7-10).
Să nu uităm că: