O notă caracteristică a străzilor bucureștene din prima jumătate a secolului al XX-le o reprezenta prezența comercianților ambulanți. Pe oriunde te învârteai, din centrul luxos și până în îndepărtatele mahalale ale orașului, întâlneai “olteni” îmbrăcați cu cămășile lor lungi și albe, cu cobilițele lor purtate pe umeri, care te îmbiau să cumperi zarzavaturi, fructe, pește, flori, iaurt sau… găini, “moți” cu tot felul de obiecte și farfurii din tinichea, “bulgari” și “turci” cu tichie sau cu fes alb sau roșu “cu ciucure” care îți ofereau bragă, înghețată, alviță sau alte zaharicale. Mai erau “evreii” cu joben negru și pantofi de lac, cumpărători de haine vechi, țărăncile venite din vecinătatea Bucureștiului să văndă lapte covăsit, “țiganii” cu îmbrăcămintea viu colorată care te îmbiau cu “porumbelul fierbinte” sau cu “floricelele de porumb”. Dar ce nu găseai pe străzile Bucureștiului… Articolul “Capitala îmbelșugată”, publicat în numărul din 13 noimebrie 1935 al revistei “Realitatea ilustrată”, surprinde cum nu se poate mai bine farmecul străzilor bucureștene de altădată:
Related Articles
“Nouă nu ni se pare extraordinară înfăţişarea străzilor din Bucureşti, care de dimineaţa până seara, trei sferturi din an - şi uneori şi anul întreg - sunt cucerite de tot felul de neguţători şi negustoraşi cu mărfuri şi mai cu seamă alimente. E un spectacol obișnuit ochilor noştri şi care ni se pare firesc. El este totuşi extraordinar şi alcătuieşte unul din semnele caracteristice ale vieței noastre sociale, aici la porţile Orientului, şi dovada cea mai evidentă a belşugului cu care Dumnezeu a binecuvântat acest pământ. E de-ajuns să călătoreşti într'unul din marile oraşe occidentale - să treci prin Viena, Milano, Munchen sau Paris pentru o zi-două - ca să-ți dai seama că fecunditatea solului românesc nu se mai repetă şi că belşugul Capitalei e unic pe acest colţ al pământului.
La Viena, bunăoară, sau la Berlin, în cele mai de seamă restaurante, alimentul care se oferă cu mai multă uşurinţă nu e pâinea - gustoasa, ieftina, hrănitoarea pâine - ci o halcă de carne friptă şi câţiva cartofi. O familie întreagă de austrieci sau de germani nu consumă la un prânz mai mult de un sfert de pâine, când la noi fiecărui mesean i se oferă o jumătate de pâine. La Paris, unde în locuri anumite stau la rând prăvălioare cu alimente, singurul fruct popular şi care poate fi dobândit fără mari cheltueli e banana. Toate celelalte fructe şi legume sunt cântărite şi prezentate cu meticulozitate, ca preţioase, rare, preparate farmaceutice - iar pătlăgeaua roşie, tomata, e un fruct de lux. Se văd şi pui tăiaţi gata; “se văd” numai, căci de luat sunt mai greu. Calculul bănesc se face pe zecimea de grame, iar costul unui pui întreg - întreg... – prezentat în tot felul de panglicuţe şi bretele de foi de cositor (ca ciocolata sau bomboanele fondante – trei sute cincizeci de lei. Cu preţul unui pui tăiat în felii la măcelăriile din Paris, la noi iți cumperi pământ arabil. (...) Din întregul spectacol (al străzii), tragi o învățătură: că la Bucureşti nu e nevoie să intri la un restaurant deoarece întregul meniu îl găseşti afișat în stradă. De la ţuiculiţa la „botul calului", găseşti numaidecât aperitivul ideal, un fin peşte afumat, a cărui pieliță de aur sclipitor aşteaptă doar să fie jumulită. Fripturile te aşteaptă la toate răscrucile, bine rumenite, ardeiate, şi mai cu seamă „mititeii", a căror aromă cu chemarea lor de usturoi aţâţă pofta numaidecât.
La Viena, bunăoară, sau la Berlin, în cele mai de seamă restaurante, alimentul care se oferă cu mai multă uşurinţă nu e pâinea - gustoasa, ieftina, hrănitoarea pâine - ci o halcă de carne friptă şi câţiva cartofi. O familie întreagă de austrieci sau de germani nu consumă la un prânz mai mult de un sfert de pâine, când la noi fiecărui mesean i se oferă o jumătate de pâine. La Paris, unde în locuri anumite stau la rând prăvălioare cu alimente, singurul fruct popular şi care poate fi dobândit fără mari cheltueli e banana. Toate celelalte fructe şi legume sunt cântărite şi prezentate cu meticulozitate, ca preţioase, rare, preparate farmaceutice - iar pătlăgeaua roşie, tomata, e un fruct de lux. Se văd şi pui tăiaţi gata; “se văd” numai, căci de luat sunt mai greu. Calculul bănesc se face pe zecimea de grame, iar costul unui pui întreg - întreg... – prezentat în tot felul de panglicuţe şi bretele de foi de cositor (ca ciocolata sau bomboanele fondante – trei sute cincizeci de lei. Cu preţul unui pui tăiat în felii la măcelăriile din Paris, la noi iți cumperi pământ arabil. (...) Din întregul spectacol (al străzii), tragi o învățătură: că la Bucureşti nu e nevoie să intri la un restaurant deoarece întregul meniu îl găseşti afișat în stradă. De la ţuiculiţa la „botul calului", găseşti numaidecât aperitivul ideal, un fin peşte afumat, a cărui pieliță de aur sclipitor aşteaptă doar să fie jumulită. Fripturile te aşteaptă la toate răscrucile, bine rumenite, ardeiate, şi mai cu seamă „mititeii", a căror aromă cu chemarea lor de usturoi aţâţă pofta numaidecât.
| Scrumbii și mititei la colț de strădă |
Pare ciudat că dificultatea începe de la desert. Ce să iei mai întâi?...
| Doriți o gogoașă? |
Chioşcurile şi rafturile cu fructe de pe străzi sunt de-o bogăţie neasemuită. Sute de varietăţi de pepeni galbeni, zeci de varietăţi de pepeni verzi, pe care „omul de pe stradă" îi taie sau îi sparge la marginea trotuarului şi la taraba negustorului. Nu e rar spectacolul a cinci inşi ghemuiţi în jurul unui pepene, la un colţ de stradă, cu dinţii vârâţi în zeama feliei până la urechi. Pentru varietăţile de nuci, struguri şi prune se cere o adevărată ştiinţă.
| Pepene, bomboane, porumb |
Dar fructul cel mai gustat, cel mai căutat şi a cărui savoare nu o simţi întreagă decât numai pe stradă – e porumbul. De la începutul verii până târziu după culesul viilor, acest fruct al poporului român domină câmpiile, satele, oraşele, capitala. Porumbul fiert se vinde pe străzi mai cu seamă la amiază, împăturit ca un plod în petece fierbinţi, ca să nu-şi piardă căldura. Ţigăncuşele năvălesc pe toate străzile, în dogoarea amiezi, oferind pe un leu un porumb uriaş, auriu şi aburind. Pe la colţuri de stradă, unde aglomeraţia e mai mare, porumbul e fiert în cazane mari şi ţinut în butoaie, de unde e scos cu cleştele şi oferit fierbinte, învelit în cămaşa lui de foi şi fire de mătase a porumbului.
| Un leu un porumb uriaş, auriu şi aburind... |
La Paris, în ceţurile serii, se vând pe la colţuri „pommes frites", cartofi-pai. La noi în Bucureşti, domni cu monoclu, duduiţe parfumate, adastă în jurul unui grătar cu jăratec să li se coacă porumbul, pe care l-au comandat, înainte de a merge la Operă, şi a cărui aromă ispititoare nu îngăduie nimănui să treacă mai departe.
| Limonadă sau rahat cu apă rece |
Toate acestea sunt numai o parte din scenele atât de pitoreşti ale Capitalei noastre îmbelşugate.” (extrase din articolul “Capitala îmbelșugată”, semnat “A.”, publicat în numărul din 13 noimebrie 1935 al revistei “Realitatea ilustrată”)
