Get Even More Visitors To Your Blog, Upgrade To A Business Listing >>

Cum petreceau ieșenii de odinioară



În vremurile de altă dată, balurile și seratele erau cele mai gustate petreceri colective ale ieșenilor. Prezența la balurile de sezon sau la cele mascate era considerată ca fiind o condiție obligatorie pentru a fi considerat ca făcând parte din protipendada Capitalei Moldovei. Balurile erau adevărate ocazii de socializare și de afirmare socială. Aici domnii își prezentau doamnele, doamnele își prezentau ținutele și domnișoarele erau prezentate în lume. La baluri și la serate se puneau la cale alianțe, se declarau iubiri sau dușmănii și... se dansa până la epuizare. Dansurile înscrise în carnetele doamnelor și domnișoarelor erau combinate alternativ dintre cele “ce erau la modă”: gavota, valsul, polka, mazurka(mai apoi: pas-de-quatre, pas-do-patineurs, polka en croix), cadrilul, lancier-ul și Cotillon-ul) aceste din urmă trei alcătuind grupa contra-dansurilor, adică a dansurilor de promenadă, convorbire și recreare. De menționat sunt de asemenea ieșirile organizate în grădinile din preajma orașului („La Pester”, “La Trei Sarmale", “Longa Vita”, „Tivoli”, “La Pomul Verde”, dar nu numai), locuri în care în vremurile trecute “își petrecea zilele de vară boierimea pașnică a mult pașnicului oraș Iași”. Despre toate acestea ne povestește C. Luca-lași în articolul Cum petreceau ieșenii de odinioară”, publicat în numărul din 1 aprilie 1936 al revistei  Ilustrațiunea Română”:


„Foarte puțini din generațiile de astăzi își mai amintesc de petrecerile de odinioară ale ieșenilor de altă dată, și cu atât mai puțini sunt aceia care au luat parte la acele petreceri. În timpul iernei, cu nopțile nesfârșit de lungi, societatea înaltă ținea lanț balurile, soarelele și picnicurile, unde întâlneai tot ce avea Iașii mai select. Au rămas de pomină balurile date de familia Balș, ca și cele ale familiei Rosetti Roznovanu, fie în casele de pe Podul Verde" (strada Carol de astăzi, fie în Palatul Roznovanu vis-a-vis de mitropolie, în care acum e reședința Corpului 4 armată. În aceste saloane, luminate de candelabre cu sute de lumânări, întâlneai familiile Manu, Sturza, Carp, Ghica, Panu, Mârzescu, etc.


Străluceau frumoasele moldovence, îmbrăcate în rochii comandate la cele mai mari case de modă din Paris și împodobite cu bijuterii și coliere care costau o avere. De aici, din aceste reuniuni, au pornit marile curente literare și artistice, care au ridicat Iașii de odinioară la faima de oraș al culturii. Și nu lipseau nici de la o petrecere renumitele tarafuri de Untat. La unul din aceste baluri, nemuritorul Liszt, care se afla printre invitați, a întâlnit pe vestitul Barbu Lautaru care, după ce ascultase o bucată executată de maestru, a susurat-o și el la vioară, fără nici o greșală, în entuziasmul asistenței. Și în ziuă, bătrânul lăutar a plecat spre casă cu buzunarul doldora de galbeni. Așa răsplăteau vechii ieșeni, iubitori de muzică, pe adevărații artiști. După ce ascultau câte o bucată cântată cu măestrie la ureche”, cu ochii plini de lacrimi, în semn de mulțumire, umpleau paharul cobzarului” cu galbeni.

Citește aici: Franz Liszt şi Barbu Lăutaru - o întâlnire memorabilă

Câți dintre bătrâni nu-și ștergeau pe furiș câte o lacrimă răsărită în colțul genelor, ascultând fie pe Ionică Barbu, fie pe Ghiță Borteanu cântând Steluța" lui Vasile Alecsandri! Căci lăutarii de pe vremuri puneau o parte din suflet în bucata executată. Și când taraful ataca un cadril, o mazurcă sau o bătută cu draci, nici pe bătrâni nu-i mai răbda inima să stea pe scaune, ci se luau la joc, întrecându-se cu tineretul. Căci pe atunci nu se importase încă de la negri nici unul dintre dansurile excentrice de astăzi. Nu se știa de charleston, fox-trot, rumba, etc. Bătrânii moldoveni jucau și simțeau românește.

Citește aici: Elena Negri – steluţa pierdută a poetului Vasile Alecsandri

Dar despre ospețe...? La aceste petreceri, pline de voie bună curgea în valuri bătrânul vin moldovenesc de Cotnari, de culoarea chihlimbarului. Se întindeau niște mese începute cu tradiționala dulceață, și de la care nu lipseau nici minunații cozonaci moldovenești, care făceau faima gospodinelor. Cât despre mâncăruri, erau gătite de bucătari specialiști, angajați din străinatate cu mare cheltuială. Și ținea ospățul până în ziua albă, când invitații înfierbântați de vinișor își strigau surugiii care erau și ei adunați cu toți în bucătărie, unde se ospătau și beau cât le cerea inima. Căci gazda avea grijă să pregătească un butoiaș cu vin și bucate pentru vizitiii musafirilor. După ce trăsurile erau băgate la adăpost și caii la grajd, slugile se așezau pe benchetuit. Și dimineața, când plecau trăsurile în convoi, rămânând fiecare pe la casele lor, se trezeau din somn bieții ieșeni speriați de chiotele și de pocnetele de bici ale surugiilor, care oricât ar fi fost de amețiți, se pricepeau de minune să-și strecoare stăpânul care dormea liniștit în fundul trăsurii prin străzile întortochiate ale Iașilor.

Grădina 'La Pomul Verde"
Vara porneau ieșenii în convoi cu cățel și purcel” la grădinile de vară din jurul orașului, care clocoteau de chiote și de veselie, luându-și de acasă coșuri încărcate cu tot felul de bunătăți. Și bogat și sărac uita de necazuri, la umbra boschetelor, în tovărășia unui păhărel de vin bun. În dealul Copoului, unde e astăzi școala normală Vasile Lupu", era vestita grădină La Pester", unde găseai cel mai bătrân vin moldovenesc și unde ți se serveau cei mai gustoși pui fripți haiducește" pe frigare. Tot așa și la grădina Longa Vita”, astăzi “Viațălungă“, unde staționau trăsurile boierești de-a lungul șoselei cât cuprindeai cu ochii, ca și “La Trei Sarmale" din marginea Socolei. În afară de aceste grădini care încingeau Iașii ca într'un brâu, erau și altele, în plin centru. Astfel, în str. Banu era grădina Tivoli” unde cânta taraful renumitului Iancu Flip; iar în strada Mârzescu, lângă Teatrul Național, grădina “La Pomul Verde” care mai există și astăzi. Însă ceea ce deosebea aceste grădini din centru de celelalte de mai sus, erau niște scene minuscule, construite din scândură, pe care se producea câte o mică trupă italienească, franțuzească sau improvizată din diletanți, recrutați din tineretul din acea vreme, care jucau comedii ușoare și alte bufonerii gustate mult de ieșenii din acele timpuri. Pe atunci domnea în bătrâna Capitală moldovenească mai multă voie-bună și mai puține necazuri.”


Sursa: articolul Cum petreceau ieșenii de odinioară” – semnat C. Luca-lași – publicat în Ilustrațiunea Română” - numărul din 1 aprilie 1936



This post first appeared on De Ieri şi De Azi, please read the originial post: here

Share the post

Cum petreceau ieșenii de odinioară

×

Subscribe to De Ieri şi De Azi

Get updates delivered right to your inbox!

Thank you for your subscription

×