Get Even More Visitors To Your Blog, Upgrade To A Business Listing >>

Aristizza Romanescu – Actrița care respira teatru prin toți porii


Aristizza Romanescu, alături de Ștefan Iulian, Grigore Manolescu, Constantin I. Nottara și Agatha Bârsescu a fost unul dintre marii actori români care au susținut pe umerii lor teatrul românesc, așa cum stâlpi au fost înaintașii lor Matei Millo, Frosa Popescu, Ștefan Velescu și Mihail Pascaly la vremea lor. În abumul omagial al Aristizzei Romanescu poetul Mihai Eminescu a transcris, în octombrie 1886, celebrele versuri din poezia „La steaua”: La steaua care a răsărit /E o cale atât de lungă / Că mii de ani i-au trebuit / Luminii ca s'ajungă..." În același album omagial Veronica Micle nota în 29 iunie 1885: “D-nei Aristizza Romanescu-Manolescu: Te aud, te văd şi nu pot spune / Ești interpretul sau anume / Fiinţa care a trăit / În mintea geniului care / Visat'a făr'de-asemănare / Un chip ce'n lume n'a păşit?


Aristizza Romanescu în rolul Ofeliei din Hamlet (dreapta)
Aristizza Romanescu s-a născut la 24 decembrie 1854, la Craiova, fiind fiica artiştilor Constantin Dimitriadi şi Paulina Stavrescu – actori de marcă ai teatrului din Craiova – şi nepoată a lui Teodor şi a Mariei Teodorini, creatorii unei adevărate dinastii artistice. Articolul „Romaneasca”, publicat în Calendarul Minervei” pe anul 1901, ne dezvăluie amănunte din biografia acestei mari actrițe:

„Aristizza-Eugenia, decana Teatrului Național din București, profesoară la Conservator, Bene-Merenti cl. I etc.

Fiica lui Dimitriad, excelent artist, și a Paulinei Stavrescu – sora tragedienei Raluca Stavrescu – fu credincioasă legilor eredității. Debutează în 1873, la Iași, cu Paquita din ‹‹Don Juan›› și Dofinul din ‹‹Ludovic XI››. Marele succes ce întâmpină are răsunet la București, unde fiind chemată, vine după un an pentru a completa grupul lui Ștefan Vellescu, Dimitriad, Eufrosina Popescu, Millo și alții. Între 1875 și 1877 e aplaudată în provincie. În acest din urmă an, Ion Ghica pune temelia Societății dramatice și, după ce asistase la o reprezentație a ‹‹Romei învinse›› (în care rolul unei vestale fusese încredințat tinerei artiste), prevăzând întrânsa o viitoare glorie a țării, o angajează.”

Povestea debutului este evocată chiar de Aristizza Romanescu: ‹‹Eram îmbrăcată într’o cămașă albă de mătase, desfăcută la piept și cu niște pantaloni tot albi, scurți. Intram alergând cu părul vâlvoi, ținând în mână o plasă de prins fluturi. Trebuia să vin de-a dreptul, fără să mă opresc, la actrița care trecea drept mumă-mea. Cum am intrat și-am văzut sala plină, s’a făcut întuneric dinaintea ochilor mei, mi-am adus aminte cum eram îmbrăcată, mi-a fost rușine și-am rămas pironită în pragul ușii. Apoi, printr’o reacțiune a voinței – putere care m’a ajutat în toată cariera mea – mi-am dat seama cu cine am a face, câtă răspundere am și am început a-mi juca rolul. Apropiindu-mă însă de masă, altă nenorocire! Pe ea ardea o lumânare, care era cât pe-aci să-mi aprindă peruca dacă Iancu Haralamb nu-mi striga dintr’o avanscenă: Vezi că îți ia părul foc! Așa a fost prima mea intrare în scenă, într’un rol de travesti dintr’o melodramă intitulată “Acum 16 ani”››(articolul “Ceva despre Aristizza Romanescu” publicat în “Gazeta Transilvaniei” din 20 februarie (5 martie) 1905)

Aristizza-Eugenia Dimitriadi s-a căsătorit foarte tânără cu un artist mediocru, Romanescu, dar a rămas văduvă după doi sau trei ani, interval de timp suficient totuși ca să își stabilească o reputație de mâna întâi în teatru. Astfel se explică faptul că ea a păstrat pentru toată cariera ei numele de scenă de Aristizza Romanescu, chiar dacă mai apoi a fost soția actorului Mihail Grigore Manolescu.” (cf. articolului “Note biografice” – semnat de Victor Bilciurescu – publicat în „Universul literar”, numărul din 20 octombrie 1929)

Aristizza Romanescu
Aristizza Romanescu în presa franceză“Comoedia” din 10 februarie 1909 (stânga),
Excelsior - journal illustré quotidien” din 27 aprilie 1913 (centru),
”Gil Blas” din 27 aprilie 1913 (dreapta)
Articolul „Romaneasca”, publicat în Calendarul Minervei” pe anul 1901 continuă biografia actriței: “În 1881, M. S. Regina – după recomandațiile lui Ion Ghica și ale lui Alecsandri – îi face o bursă pentru a-și completa studiile la Paris. Delaunay și Got sunt primii profesori ai elevei. Face repezi și mari progrese. La întoarcerea după primul an, o serie de succese, printre care Daniel Rochat, precum și o scrisoare plină de laude a lui Delauney către Alecsandri, o fac societară. ‹‹Femeia asta respiră teatru prin toți porii›› zicea Delaunay în acea scrisoare. Și în fiecare primăvară, anii următori, se duse la Paris și Londra (de astă dată pe cheltuiala sa) pentru a urma cursurile Conservatorului și a studia cu Delaunay și Ellen Terry. Cam pe timpul acela, Porel, pe atunci director al Odeonului, după o audiție a Cidului. Îi propuse s’o angajeze cu 300 de franci pe lună, pentru a începe; dar abia auzi Dimitriad, tatăl său, și pe dată începură insistențele, atât din partea lui, cât și a lui Alecsandri, să se întoarcă în țară. În 1883 e numită societară de clasa I. În 1884, la cea mai frumoasă reprezentație care a avut loc vreodată în București, crează rolul Getei din ‹‹Fântâna Blanduziei››. Urmară apoi Ofelia, Clara de Beaulieu și Julieta. De la 1884 încoace – afară de turneurile prin provincie și de o serie de reprezentații la Viena, în 1889 – n’a mai părăsit scena Teatrului din București.

Iată ce zice de dânsa un articol publicat anul acesta într’o revistă din Paris: ‹‹Ne împlinim o datorie, vorbind de D-na Romanescu. Nu e atât de renumită pe cât ar merita să fie și cum sunt atâtea alte artiste, pentru că joacă numai în București și intrepretează în românește, o limbă pierdută într’un colțișor al Europei. Instruită, de mare talent, având o dicțiune elegantă, Aristizza Romanescu știe să creeze un rol, să interpreteze într-un chip admirabil stările sufletești cele mai complexe, deopotrivă cu Bartet, Rejana și Hading››.

25 de ani de teatru! 623 de roluri! Și în toate genurile: travestis, mume, cochete, igenue, subrete, jeunes premières, grans premiers rộles, amoreze… E de față coleția de afișe a teatrului. O puternică conștiință artistică și o lungă muncă stăruitoare au întărit calitățile ei extraordinare, fără să-i altereze dicțiunea de admirat, vocea dulce, accentele poetice. Astfel se explică pentru ce încântă nu numai masa publicului, mulțimea, ci și elita, adică pe aceia a căror critică de bună-credință merită atenție.

Actori celebri
Aristizza Romanescu în Calendarul Minervei – 1901 (stânga)
În rolul ”Alma” din “Onoarea” de H. Sudermann (centru)
Pe coperta “Universului literar” din 20 octombie 1929 (dreapta)
În anul 1903, atunci când a împlinit 49 de ani și 30 de ani de teatru, dezgustată fiind de condiţia artiştilor de la noi, Aristizza Romanescu şi-a anunţat retragerea de pe scenă, solicitând pensionarea. Pensia primită din partea statului român a fost una de mizerie (de ieri, de azi...): “Dacă aş fi fost o profesoară neştiută de nimeni, aş fi trăit cu leafa mea, sporită prin gradaţii - poate nu grozavă, dar în tot cazul mai mare decât pensia de 194 lei pe care mi-o dă statul după treizeci de ani de jug. Dacă aş fi fost “oricine", n'aş fi dat ocazia ministerului să mă umilească, propunându-mi cu titlul de „ajutor provizoriu" 100 de lei pe lună din fondul milelor. (…) E atâta umilire în gestul acesta că nu poţi să nu te cutremuri de ruşine şi recunosc astăzi că am avut dreptate în ziua când am citit în gazete seria noilor pensionari de atunci cu dreptul cuvenit fiecăruia, să schiţez această amară reflecţie pe care nu m'am sfiit s'o public:

S'ajungi aci - pensionară
C'o recompensă de ocară -
Ce trebuia să fii ce-ai fost:
A noastră cea dintâi artistă.
Puteai să fii telefonistă,
Sau şi mai prost!”

(articolul Aristizza Romanescu” – semnat Victor Bilciurescu – „Universul literar” din 20 octombrie 1929)
În anii care au urmat, Aristizza Romanescu a rămas profesor de declamaţie la Conservatorul din Bucureşti, unde a pregătit mari actriţe, precum Maria Ventura, Lucia Sturdza-Bulandra, Maria Filotti, Sonia Cluceru, Marioara Voiculescu, ș.a. Aristizza Romanescu, a făcut parte din distribuția primului film românesc, Independenţa României”, turnat în anii 1911-1912, producție în care a interpretat rolul unei surori de caritate.

Marea artistă, creatoarea a peste 600 de roluri, unele dintre ele la prima lor reprezentare pe o scenă din România (Geta din Fântâna Blanduziei” de Vasile Alecsandri, Zoe din „O scrisoare pierdută” și Anca din Năpasta” de I. L. Caragiale, Julieta din „Romeo şi Julieta”, Desdemona din „Othello” și Ofelia din Hamletde William Shakespeare, Luiza din „Intrigă şi iubire” de Friedrich Schiller, Regina din „Ruy Blas”, Dona Sol din „Hernani” de Victor Hugo ș.a.) a murit în sărăcie, în 4 iunie 1918. A fost înmormântată în Cimitirul „Eternitatea” din Iaşi: “Se știe că refugiată la Iași, pe vremea războiului, marea noastră artistă venită acolo bolnavă, n’a reușit cu toată îngrijirea să împiedice o înrăutățire crescândă a boalei și a fost înmormântată acolo. Dintre colegii ei de odinioară nu se gândește nimeni să stăruie pentru aducerea rămășițelor ei în București, ceva mai aproape de scena pe care a îndrăgit-o mai mult și căreia i-a dat partea cea mai largă din sufletul ei.” (cf. articolului “Note biografice” – semnat Victor Bilciurescu – publicat în numărul din 20 octombrie 1929 al „Universului literar”)


Citește mai multe articole aici: Artiști aproape uitați




This post first appeared on De Ieri şi De Azi, please read the originial post: here

Share the post

Aristizza Romanescu – Actrița care respira teatru prin toți porii

×

Subscribe to De Ieri şi De Azi

Get updates delivered right to your inbox!

Thank you for your subscription

×