Get Even More Visitors To Your Blog, Upgrade To A Business Listing >>

Senzațional în lumea interbelică

Vă invit să citiţi în cele ce urmează cinci ştiri din categoria “senzaţionalului”, publicate de revista “Ilustraţiunea Română” în anul 1939. În fine – cel puţin titlurile promit senzaţionalul. Dovadă că modelul de presă  pe care “Evenimentul zilei” îl promova în anii ‘90 era deja prezent în presa română cu multe decenii înainte:

Blestemul mumiei

Blestemul mumiei
Numeroasele legende create în jurul mumiilor blestemate care aduc numai nenorociri celor care le strică liniştea uitării lor eterne, nu sunt totdeauna crezute de marele public, care adesea bănuieşte că aceste misterioase morţi de arheologi sunt simple coincidenţe. Întâmplarea pe care o vom povesti mai jos este însă edificatoare. Expediţia franceză care lucrează aproape de frontiera Somaliei engleze la descoperirea uneia din cele mai vechi civilizaţii egiptene, a scos la iveală mumia unei curtezane de pe vremea dinastiei Tamoh, adică veche de peste 3500 de ani. Arheologul care a găsit această mumie, tânărul savant Pierre de Luccani, a putut descifra la poarta mormântului curtezanei un cumplit blestem, pentru cei ce vor îndrăzni vreodată să tulbure liniştea celei care toată viaţa a păcătuit. Blestemul înscris pe piatră spune că cel care vreodată va viola acel mormânt “să piardă lumina înţelepciunii şi păsările negre ale nebuniei să-i sfârtece creierul”. Aceasta să se întâmple după a şaptea lună plină de la violarea mormântului.

Arheologii, foarte putin impresionabili, au tradus blestemul, pentru a le servi ca document lucrării ce o pregăteau despre săpăturile făcute. Tânărul Pierre de Luccani a plecat după scurt timp în patrie, unde urma să se căsătorească. Exact în ziua nunţii s'au împlinit “cele şapte luni pline" prevăzute de blestem. Şi iată că blestemul sa împlinit. Mumia se răzbunase. În momentul când se îmbrăca pentru a se duce la ceremonia religioasă, Pierre de Luccani a lost cuprins de un acces de nebunie furioasă, şi-a rupt hainele de pe el şi şi-ar fi ucis servitorul dacă nu interveneau vecinii. Dus la azilul de alienaţi, medicii nu au putut diagnostica motivul nebuniei sale, care totuşi e incurabilă. În delirul său el se crede faraonul Osir, căruia curtezana Samileh îi refuză dragostea sa.” (“Ilustraţiunea română” – 31 mai 1939)


Trei oameni care au “înviat” din morţi

“Pe zi ce trece ştiinţa izbuteşte să pătrundă în multe taine ale naturii şi să smulgă secretele cele mai bine păstrate ale zeilor. Astfel, trecând dincolo de tot ce imaginaţia omenească poate concepe, trei savanţi de naţionalităţi diferite, în locuri diferite şi fără să ştie unul de altul, au izbutit aceiaşi extraordinară minune: au “înviat morţii". Oricât ar părea de fantastică această afirmaţie, totuşi ea este perfect adevărată. Dar să relatăm faptele aşa cum s'au întâmplat:

Prof. Ramon din
Rio de Janeiro
La Rio de Janeiro, marele savant spaniol, profesorul Ramon, un chirurg de reputaţie mondială, a inventat o serie întreagă de “tăieturi" pe care le face direct asupra inimilor pacienţilor pentru a-i scăpa de diferite boli. De curând, în curtea spitalului său, o infirmieră a fost lovită cu un pumnal în inimă de amantul său, pe care-l părăsise. Femeia a murit imediat, sau cel puţin aşa se întâmpla dacă nu intervenea doctorul Ramon. La numal 2 minute de la crimă, femeia se afla pe masa de operaţie. Chirurgul i-a desfăcut coastele, a scos inima, i-a cusut rapid rana profundă provocată de pumnal şi a început să-i maseze uşor inima. După câteva minute de eforturi, inima a început să bată dinnou! Femeia înviase! O transfuzie de sânge i-a redat în scurt timp sănătatea.

Dr. Stefanopulos
din Atena
La Spitalul Central din Atena este adus un tânăr lucrător, care fusese electrocutat de o sârmă electrică de înaltă tensiune. Medicii care l-au cercetat au afirmat imediat că e mort. Din fericire a trecut pe acolo directorul spitalului, dr. Stefanopulos, elevul savantului d'Arsonval, el însuşi o somitate medicală. Dr. Stefanopulos studiase cu d'Arsonval efectele electrocutării şi voia să experimenteze unele rezultate la care ajunsese. Timp de şase ore s'a ocupat de lucrătorul electrocutat, care părea mort. După o muncă titanică şi după întrebuinţarea unor procedee originale, “mortul" a început să mişte. După câteva zile “mortul" era pe picioare sănătos şi vesel, graţie unei adevărate minuni.

Prof. Weinberg
din Paris
La Paris, la Institutul Pasteur, profesorul Weinberg, creatorul a numeroase seruri şi vaccinuri, a izbutit să pună la punct un “ser vital", care poate foarte bine înlocui sângele, pentru un anumit timp. O tânără femeie, care fusese călcată de metro şi i se retezase un picior, pierduse aproape tot sângele. Până la spital, pe drum, îşi dăduse duhul. I s'au injectat imediat în vene 2 kg. din “serul vital" al profesorului Weinberg. În câteva minute, inima a început să bată uşor şi pulsul foarte slab a dat semn că… femeia înviase. Din nefericire, rana i s'a infectat şi pacienta a murit o lună mai târziu! Oare acestea nu sunt adevărate minuni? Şi cuvintele vizionarului Wells vor deveni poate adevăr. El spunea că ştiinţa va reuşi să învingă moartea “ca o superstiţie a unei lumi necivilizate".”(“Ilustraţiunea română” – 28 iunie 1939)

Diamantul care aduce nenorociri


Doamna Mc Clean, din această fotografie poartă celebrul diamant Hope, care a aparţinut Mariei Antoaneta şi despre care se zice că e purtător de nenorociri. D-na Clean l-a cumpărat cu 10 milioane franci în 1912. În fotografie, în centru, se află fiul bogătaşei. Acesta a fost omorât acum câţiva ani într'un accident de trăsură, iar fata d-nei Clean, de alături, era să fie răpită acum de gangsteri, la expoziţia internaţională din Chicago.” (“Ilustraţiunea română” – 24 mai 1939)


Aparatul de măsurat dragostea


În Buffalo - bineînţeles tot în Statele Unite - s'a inventat acum un “barometru al dragostei". Americanii sunt foarte curioşi în materie de sentimente. Ei vor să ştie totul cu exactitate. Eterna întrebare “mă iubeşte? nu mă iubeşte?" ei nu o lasă nerezolvată, la voia hazardului, întrebând petalele unei margarete, ci o stabilesc pe bază de grafice şi de cifre precise. Acest aparat se compune din mai multe baterii electrogalvanice, dintr'un grafic şi un ac. Două cordoane se leagă în jurul trupului celor doi candidaţ care vor să treacă examenul dragostei. Urmează o sărutare. În acest timp aparatul înregistrează cu exactitate sentimentele ce le-a provocat sărutul celor doi parteneri.  S-a fixat o limită de la care graficul poate urca sau coborî. În limbajul nou al barometrului dragostei, aceasta se numeste “linia indiferenţei”. De aici, ca în vechiul joc al margaretei, graficul indică “puţin", “mult", “foarte mult", “cu pasiune", sau “deloc". Graţie acestui aparat sunt excluse din viaţă dramele. O probă în faţa barometrului dragostei şi suntem liniştiţi asupra adevăratelor sentimente ale fiinţei iubite.

Graficul... iubirii
Pentru cei timizi, există un al doilea aparat. Aici sărutarea nu mai este necesară. În faţa unui microfon extrem de delicat, cel care trebuie să dea examenul dragostei citeşte de pe o hârtie diverse cuvinte fără importanţă, printre care este strecurat numele iubitei sau iubitului. Tot prin acelaşi aparat electrogalvanic se poate calcula turburarea produsă de rostirea acelui nume şi dinnou nu mai avem nici o nelinişte în ceea ce priveşte amorul nostru. Desigur că, în această problemă “electrogalvanică", nu are ce căuta poezia şi literatura, dar dacă aparatul acesta ar fi existat mai de mult, Werther nu s'ar fi sinucis, Othello nu ar fi ucis-o pe Desdemona, Virginia nu ar fi murit în valuri, iar vapoarele lui Antoniu nu s'ar fi scufundat din pricina Cleopatrei, cea cu nasul capabil să schimbe mersul istoriei. Pâna la urmă nu ştim dacă inventatorul acestui minunat aparat este un prieten al oamenilor sau al bietelor margarete, care de azi încolo vor rămâne cu petalele neatinse.” (“Ilustraţiunea română” – 25 ianuarie 1939)

Lapte omenesc de vânzare

Lapte omenesc de vânzare
La spitalul Baudelocque din Paris s'a instituit de câţiva ani încoace un important centru al “furnizoarelor de lapte". Sunt femei sărace, cu copii la sân, al căror lapte abundent a fost găsit perfect sănătos de medicii spitalului. Li se dau 30 de franci pe zi drept primă şi surplusul de lupte ce le rămâne după ce şi-au săturat propriul lor copil îl dau pentru vânzare. Sunt adesea cazuri când, din diverse motive, mamele nu-şi pot alăpta copiii. Laptele de vacă, prea gras, nu este suportat de toţi sugacii. E neaparată nevoie de lapte omenesc, viaţa copilului fiind în pericol! Dar nu toate mamele cu sânul sterp îşi pot permite să angajeze o doică pentru copilul lor. Şi atunci ce e de făcut pentru a salva copilul? Doctorii de la spitalul Baudelocque au izbutit să rezolve aceasta problemă, inaugurând primul “centru al furnizoarelor de lapte". (…) Pentru aceasta centrul “furnizoarelor de lapte" este prevăzut cu nişte aparate pneumatic care extrag laptele din sânul doicilor cu mijloacele cele mai higienice. Laptele astfel recoltat este păstrat în biberoane aseptice de câte 100 de grame care este vândut celor care au nevoie de el. Preţul de vânzare diferă de la om la om. Femeile cu situaţie materială bună plătesc 20 franci pe 100 grame, ceea ce revine la 200 franci kg. de lapte omenesc, adică aproape 1000 de lei. În schimb, femeile sărace primesc laptele cu 2 franci, 1 franc sau chiar gratis, când nu au posibilitatea să îl plătească. Laptele omenesc, ţinut la frigorifere, este vândul zilnic la zeci de mame nefericite, care altfel ar fi fost în greu impas pentru a-şi creşte copilaşii nevinovaţi, sortiţi desigur morţii sau maladiei din pricina unei greşeli a naturii.” (“Ilustraţiunea română” – 21 iunie 1939)







This post first appeared on De Ieri şi De Azi, please read the originial post: here

Share the post

Senzațional în lumea interbelică

×

Subscribe to De Ieri şi De Azi

Get updates delivered right to your inbox!

Thank you for your subscription

×