Get Even More Visitors To Your Blog, Upgrade To A Business Listing >>

Păpuşele franţuzeşti, să tot stai să le priveşti!

Una dintre primele forme de teatru practicate în Țările române a fost teatrul de păpuși. Artiștii ambulanți din secolele trecute străbăteau bâlciurile organizate la marginea târgurilor și dădeau “reprezentații de teatru” cu ajutorul unor personaje-păpuși care “jucau” într-o lădiță – numită “chivot” în Muntenia și “hârzob” în Moldova - care se prefăcea în “scenă”: O cutie mare de scânduri, numită lada păpuşilor sau hârzob (cu lungimea cam de-un metru, înălţimea şi lăţimea de 50 cm.) era scena teatrului. Înlăuntru era îmbrăcată în piele de iepure iar pe dinafară cu hârtie, în spatele căruia jucau păpuşile, trase de sfori de păpuşari. Aceştia erau de obicei doi şi cu ţiganul lăutar, trei. Ei cutreierau străzile laşului sau ale Bucureştilor, strigând:

Păpuşe, păpuşe!
Păpuşele franţuzeşti,
Tot să stai să le priveşti!”

Păpușari în vremea lui Vodă Calimachi

Lăzile păpușarilor ascundeau personaje precum celebrul Vasilache, Marioara (sau Gacița) – soția lui, Ileana – ibovnica, țiganul, turcul, evreul sau… Napoleon Bonaparte (greu de crezut, nu-i așa?). Scenetele jucate cu ajutorul acestor păpuși cu fața intens colorata ironizau obiceiuri sau metehne ale societății. Dar ironizau de asemenea și autoritățile vremii – poliția, preoții, boierii sau domnitorii. Tocmai de aceea au fost emise la începutul secolului al XIX-lea chiar “norme” care limitau drastic “libertatea de exprimare” a păpușarilor (spun asta fiindcă tot e la modă să vorbim despre asta în zilele noatre): „Păpuşile nu vor purta haine militare şi nu vor fi asemănătoare unei persoane, ci obişnuite, şi nici nu vor întrebuinţa vorbe murdare sau atinse de guvern ori de vreo persoană“. În spațiul public era așadar interzisă folosirea vorbelor murdare. Dar la reprezentațiile date prin casele boierilor, nu…

Vasilachi și Gahița
 zilelor noastre
Și apoi, de-i chema vreun boier în curte — la zile mari, de Crăciun, de Paşte, la nunţi şi la botezuri, privea fireşte şi Vodă la păpuşe, uneori chiar Doamna şi Domniţele ei — de erau poftiţi să intre zic. Păpuşarii întrebau întâi cum vreau boierii să joace păpuşile: cu perdea sau fără perdea, adică să le fie vorba „de-a dreptul” sau „pe înconjuratele”. Ferească Dumnezeu, nu se poate spune ce auzeau boierii şi chiar Vodă la chefuri, când cereau păpuşarilor să vorbească fără perdea”.

Îl voi lăsa acum pe Constantin Gane să vă povestească o scenetă jucată în “hârzobul păpușelor”. Una în care se vorbea “pe încojuratele”, bineînțeles: “Mai întâi, păpuşile acestea erau multe, vreo 15—20. În afară de animale (şoarecele, pisica şi oaia) şi în afară de personagiile care nu puteau lipsi: Vasilachi țiganul, Gahiţa, nevasta lui, şi Ilenuţa, ibovnica, apoi mai veneau tipurile reprezentative ale epocei, care sub Vodă Callimaki erau Turcul şi Muscalul, Țiganul şi Evreul... şi Napoleon Bonaparte!
- Lăutar, ia prinde a zice! - spunea păpuşarul scripcarului. Şi pe dată începea să cânte „ciobanul cu oaia":

Bună vreme la boieri,
La boieri şi la cucoane!
Dragi îmi sunt oițele,
Dar mai dragi fetiţele,
Dragi îmi sunt oile lăi
Şi copilele bălăi.
Măi ciobane de la oi
Tu n’ai grijă nici nevoi
Bâr, oiţă, bâr!

Intra pe urmă Vasilachi, care începea să strige:

Ilenuţă, Ilenuţă,
Ia poftim din cămăruţă!

Şi Ilenuţa venea zicând:

lată-mă’s, bădiţă!


Urma un dialog glumeţ, uneori chiar deşănţat, şi apoi se prindeau amândoi la joc. Se întâmpla să mai intre și „fata Ciubăroaiei". În culmea fericirei Vasilachi le apuca atunci pe amândouă de după gât, zicând:

Între două
Nu mă plouă,
Dar cu una
Totdeauna!

Cum ieşea Vasilachi, intra Gafiţa cu un copil în braţe, se uita în toate părţile şi întreba dacă n’o fi văzut cineva pe răul ei de bărbat. Ieşea apoi în grabă să şi-l caute, şi se întorcea cu Ilenuţa, pe care o găsise la cârciumă, bând cu Vasilachi. Începea apoi între femei o zdravănă păruială, care nu se curma decât la sosirea „cioclului", care le despărţea. Venea Turcul:

Iese Turcul din cetate
Să-i dea babei sănătate
Neder, neder, bacalâm
Evet, evet, hoş ghioldâm,
Ia mai vino la bădiţa,
Gheli, Moscove, ghel!

Era o provocare la luptă, făcută de Turc Rusului. Acesta intra zicând:

lacă-tă-l şi pe Hassan
Cel cu pielea în suman!

Turcul striga:

Aman, bre, aman!

şi apoi se apucau la bătaie, până ce Rusul omora pe Hassan, jucând o căzăcească pe trupul mortului:

Idi, idi, Marişca
Nina, nina, parişca.
Cine joacă căzăceşte,
Vara pânza nu ghileşte.
Raz, dva, tri, cetire,
La hazaica na cvartire
Nu-i găină, nu-i cucoş,
Tare aşi mai mânca un borş!

Şi apoi deodată îl apucă mila:

A răpozat Hassan,
Ca şi cel din an !

Dascălul vine de-l prohodeşte, cioclul îl ingroapă, ...şi hop și Leiba Badragan din Târgul Cucului!

Iese dracul dintr’o bortă
Cu'n papuc şi c’o ciubotă
Iese dracul din urechi
Iese dracul din curechi,
Iese dracul de sub gheață
Cu jidanul de musteaţă!

Şi’n adevăr, vine şi dracul, şi-l înşfacă pe Leiba să-l ducă la baltă să-l înece. Dar îl scapă cioclul, care intră spunând:

Treabă-ţi cată altă,
Diavole! La baltă!

După intrarea „calicului", a şoarecului, care deşi şoarece, cântă şi el:

Unde-i mâţa să mă vadă
Să-i dau coada să mi-o roadă!

intră şi pisica, luându-l la goană. Şi în sfârşit, reprezentaţia se încheia cu sosirea lui Napoleon:

Napoleon Bună-Parte
Stă colo, la el, departe,
Ochii sus a ridicat
Şi spre lume a cătat.


Îşi cântă biruinţele, în faţa boierilor moldoveni, Împăratul-Păpuşă. Iar când mai târziu fu trimis în insula Sfânta Elena, el se tânguia, din cutie, lui Vodă Callimaki, seara, la Curtea Domnească din Iaşi:

Ah! Franţă, ţară bună,
Bună şi blajină,
Ai încăput pe-a Rusului mână!
Nu mă duceţi aşa departe,
Că eu vă sunt Bună-parte!

Iar Vodă Scarlat, mângâindu-şi barba, s’o fi gândit la acel: „Il suis avec le plus profond respect, de Votre Majesté, Sire, le tre humble et trés obeissant serviteur!”.

Hărzobul zilelor noastre

Timpul a trecut. Societatea s-a modernizat. Spectacolele cu păpușele ascunse în hârzob țin de domeniul trecutului. Sau să le fi luat locul “spectacolele politice” care se întâmplă în hârzobul zilelor noastre – televizorul ?

Sursa: articolul “Doamna Smaragda Callimaki” semnat de C. Gane și publicat în “Realitatea Ilustrată” din 15 iulie 1934 – citit din colecția Bibliotecii Digitale a Bucureștilor




This post first appeared on De Ieri şi De Azi, please read the originial post: here

Share the post

Păpuşele franţuzeşti, să tot stai să le priveşti!

×

Subscribe to De Ieri şi De Azi

Get updates delivered right to your inbox!

Thank you for your subscription

×