Pentru că suntem în perioada Campionatului Mondial de Fotbal, nu puteam să nu caut în presa interbelică informații despre prezența “echipei de foot-ball” a României la primul Campionat Mondial de Fotbal, competiție organizată la Montevideo (Uruguay) în perioada 13 - 30 iulie 1930. Am găsit două articole dedicate acestui eveniment sportiv, semnate O. Kendler și publicate în numerele din 24 iulie, respectiv din 14 august 1930, ale săptămânalului “Realitatea Ilustrată”. Nu o să vă plictisesc foarte mult cu "introducerea”. Vreau doar să subliniez faptul că deplasarea la evenimentul organizat în anul 1930 pe continentul sud-american a reprezentat o adevărată problemă: echipa României a făcut mai intâi o lungă deplasare cu trenul ("la clasa a II-a"), călătoria fiind continuată cu vaporul Contaverde până în Uruguay. Traversarea Oceanului Atlantic a durat 14 zile. Cu același vapor, alături de jucătorii din echipa României, au călătorit și jucătorii celorlalte echipe naționale europene participante: Franța, Iugoslavia și Belgia. Este demn de menționat faptul că echipa României – considerată outsider - a obținut o victorie nesperată în primul meci jucat în Uruguay, cel cu reprezentativa statului Peru. Ca urmare a acestei performanțe, la întoarcerea în țară, membrii delegației române au fost întâmpinați la gară de o mare de oameni. Dar să citim interesantele relatări “la cald” ale reporterului interbelic O. Kendler:
Related Articles
Reprezentativa României care a obținut primul succes la Montevideo Notat cu X Steainer căruia i s-a fracturat piciorul în cursul jocului ("Realitatea ilustrată" din 24 iulie 1930" ) |
“Mai marii football-ului mondial, întruniţi anul trecut la Paris, în congres, s’au sezizat de platonia în care se sbate soccerul. Imitând competiţia de tennis a Cupei Davis, au înfiinţat primul campionat de football al lumei. Dacă însă la tennis deplasarea câtorva rachete, adesea pentru feciori de oameni avuţi, nu prezintă greutăţi, în foot-ball situaţia are alt aspect. Pe lângă echipa de unsprezece jucători, mai merg şi rezerve şi o legiune interminabilă de oficiali dornici de o petrecere amuzantă. În plus, competiţia de tennis s’a făcut pe zone, în timp ce concursul de football întruneşte laolaltă, într’un singur oraş, toate naţiunile cari participă.
Înlăturând piedicile insurmontabile, România, alături de alte trei ţări europene, a primit să plece la Montevideo, sediul campionatului pe 1930. În lipsă de concurenţi, într’o epocă în care dintre toţi europenii numai ţara noastră îşi dăduse adeziunea, uruguayenii, organizatorii turneului, ne-au propus condiţii seducătoare. Din echipă fac parte jucătorii cari au câştigat cu 8—1, la Bucureşti, împotriva Greciei. Este cea mai bună formaţie pe care poate alinia România. Noi am făcut, în trecut, tot în acest loc, rezerve în privinţa deplasării. Faţă însă de selecţionarea unui unsprezece care nu e bazat pe alegeri şi combinaţiuni oculte, ci exponent real al valorii noastre, am făcut amendă onorabilă. Ajunsă la Montevideo, echipa românească a fost obiectul unei atenţiuni deosebite. Tragerea la sorţi nu ne-a fost favorabilă. România a căzut în seria a III-a, alături de Peru şi Uruguay, campioana olimpică pe 1924 şi 1928. Match-urile au fost fixate pentru Luni 14 şi Marţi 22 Iulie. De bună seamă, că România a fost considerată cantitate neglijabilă. Peruvienii, s’au prezentat pe teren siguri de victorie, ironici, cu zâmbetul sarcastic al superiorităţii indiscutabile, faţă de „balcanicii” cari nu-şi legitimau existenţa pe teren decât din dorinţa de-a face o plimbare cu vaporul. Desfăşurarea ostilităţilor a răsturnat calculele. După ce conducea la pauză cu 1-0, România şi-a adjudecat matchul cu 3-1, şi ia prima victorie din seria din care face parte. Au marcat Covaci, Deşiu şi Stanciu. Adversarii s’au impus printr’un exces de brutalitate, fracturând chiar piciorul unui jucător român.” (“Realitatea ilustrată” – 24 iulie 1930)
“Ultima săptămână a fost bogată în evenimente, ce au suscitat interesul întregului univers sportiv. Pe primul plan a stat campionatul mondial de foot-ball de la Montevideo, care s’a terminat cu victoria Uruguayului. Între cele patrusprezece ţări participante au fost numai patru naţiuni europene, între care şi România. Ţara noastră a făcut o impresie bună. A reuşit, în primul match, frumoasa performanţă de-a învinge pe Peru cu 3—1, victorie ce a concentrat un moment atenţia lumii soccerului asupra echipei româneşti, făcând să fie aşteptat cu nerăbdare matchul său împtriva uruguayenilor, mai ales că aceştia de abia învinseseră pe peruvieni cu 1—0.
Matchul s’a terminat cu victoria Uruguayului (4—0). Faptul este uşor explicabil. Românii au intrat în arenă oarecum intimidaţi. Jucau pentru prima oară în faţa unei masse de o sută de mii de spectatori, exuberanţi şi gălăgioşi, cari toţi erau de partea concetăţenilor lor. Şi uruguayenii au profitat şi au marcat patru goluri chiar la începutul jocului. Până la repriză jucătorii noştri s’au acomodat mediului. În repriza a doua au revenit, au dominat, dar de ambele părţi nu s’a mai marcat nimic. Dintre celelalte ţări europene Franţa şi Belgia s’au comportat slab. Jugoslavia însă a făcut figura cea mai frumoasă: a ajuns până în semifinală, unde era cât pe aci să învingă pe Uruguay, dacă un arbitru brazilian, revoltător de parţial, nu li s’ar fi pus în cale.
| Stadionul din Montevideo în timpul marchului România-Uruguay (revista "Boabe de grâu" - martie 1931) |
Finala a pus în faţă pe vechii rivali Uruguay şi Argentina. Se ştie că la ultima olympiadă tot aceste două ţări au ajuns în finală, şi că supremaţia dintre ele s’a tranşat atunci după două matchuri, Uruguay reuşind să învingă în a doua întâlnire, cu un punct diferenţă. După o luptă aprigă, în care argentinienii au condus la repriză cu 2—1, uruguayenii au refăcut terenul şi au învins cu 4—2. Felul în oare a decurs lupta, arată în totul caracteristicile celor două echipe. Argentinienii posedă o tactică şi mai ales o technică uimitoare; sunt adevăraţi artişti ai balonului rotund, cu care jonglează magistral. Uruguayenii impresionează prin jocul lor eroic, ce merge până la sacrificiu. Telegramele sosite arată că în repriza a doua Uruguay a jucat cu energia disperării, spre a smulge victoria. La match au asistat peste o sută de mii de persoane (arena nu poate cuprinde mai mulţi). În ziua întâlnirii toată activitatea a încetat, parlamentul suspendând şedinţa, pentru ca deputaţii să poată asista la match. Din Buenos-Ayres, trenurile, avioanele şi automobilele au adus o mulţime de spectatori. Dacă la Montevideo rezultatul matchului a produs un entuziasm extraordinar, la Buenos Ayres în schimb s’au produs dezordini de stradă. O mare mulţime a atacat consulatul uruguayan, şi poliţia nu a putut-o împrăştia decât cu mare greutate. Un grup de femei (tot femeile!) din colonia uruguayană au avut proasta inspiraţie să parcurgă stradele cu un steag uruguayan cântând imnuri patriotice. Argentinienii le-au atacat, aruncând cu pietre în ele.
Deşi competiţiunea a avut success sportiv, dar mai ales material, nu se poate spune că a fost adevărata expresie a footbalului mondial. Nu au participat cele mai tari ţări în football, care-ar fi dat de sigur cu totul alt aspect campionatului de la Montevideo. Anglia se complace în exclusivismul ei insular. Ţările centrale (Austria, Ungaria şi Cehoslovacia) s’au declarat contra acestui campionat, iar Italia şi Spania n’au voit să participe decât dacă li se depune înainte spezele, la o bancă. Organizatorii au refuzat şi cele două ţări nu s’au deplasat. Se pare c’au avut toată dreptate. După ştirile pe care le-am primit, organizatorii uruguayeni, cu tot succesul material, au refuzat să plătească României suma contractată, aşa încât expediţia română nu numai că nu se întoarce cu câteva sute de mii de lei economii, după cum plănuia, ci se pare că va avea nevoie de bani din ţară, ca să poată ajunge pe coastele Mării Negre. Aşa cum se prezintă chestiunea ar putea, da naştere la un conflict... diplomatic. În orice caz Uruguay nu va mai putea organiza nicicând campionate internaţionale.” (“Realitatea ilustrată” – 14 august 1930)
Lotul României la CM 1930:
Samuel Zauber (portar); Ion Lăpuşneanu (portar); Ştefan Barbu; Rudolf Burger; Iosif Czako; Adalbert Deşu; Alfred Eisenbeisser; Nicolae Kovacs; Ladislau Raffinsky; Corneliu Robe; Constantin Stanciu; Adalbert Steiner; Ilie Subăşeanu; Emerich Vogl; Rudolf Wetzer.
Surse: articolele semnate O. Kendler - publicate în numerele din 24 iulie și 14 august 1930 ale revistei “Realitatea Ilustrată” - răsfoite din colecția Bibliotecii Centrale Universitare "Lucian Blaga" din Cluj-Napoca
