“Când oamenii n-au mai avut curajul să creadă în viața de jos, când n-au mai avut candoarea să creadă în viața de sus, au început să creadă în viața ca-n filme. Starul a fost întruchiparea unui Eden intermediar, unde Eva poartă bikini, merii cresc în piscine, iar șarpele își petrece vacanța pe un iaht personal. Bine sau rău - așa a fost. Pentru o bună parte a lumii, filmul a fost într-adevăr o uzină care produce vise, conserve de vise.”(Ecaterina Oproiu) Lista de aur a "eroilor creatori de vise" include și numele unor actori de origine română care au devenit staruri ale marelui ecran – din păcate artiști aproape uitați astăzi: Edward G. Robinson, Lisette Verea, Nadia Grey, Tala Birell, Lewis Milestone, Johhny Weissmuller, Béla Lugosi, Sylvia Sydney, Bob Curwood sau Elizza la Porta sunt doar câteva dintre aceste vedete.
Paula Iliescu a fost una dintre marile vedete de cinematograf din perioada interbelică. Ea s-a născut la Corabia, în 15 octombrie 1908 (alte surse indică ziua de 18 decembrie 1909 ca fiind data nașterii). Devenită celebră sub pseudonimul Pola Illéry, tânăra originară din România a fost o actriță care a apărut în filmele mute și de asemenea în primele filme cu sonor. Primele legături ale Paulei Iliescu cu lumea cinematografiei s-au datorat unui concurs de fotogenie organizat în anul 1927 de revista “Cinema” și de Societatea vieneză “Sascha Film” (din păcate “Citadela de la Varşovia” - filmul pentru care se organizase acest “casting” - nu a mai fost realizat). La scurt timp Paula Iliescu a emigrat în Franţa. Aici și-a ales pseudonimul Pola Illéry, ales în cinstea celebrei actriţei poloneze Pola Negri. În Franţa a jucat sub direcţiunea de scenă a unor regizori importanți din acea perioadă şi a devenit un adevărat star internaţional.
| Pola Illéry pe afișe interbelice |
Redactorul H. Doru – corespondentul la Paris al revistei “Realitatea Ilustrată” – menționa câteva amănunte din biografia Polei Illéry din această perioadă în articolul “O româncă pe firmamentul ecranului” (articol publicat în numărul din 13 februarie 1930): “Vreţi să ştiţi cine e Pola Illery? E o tânără româncă şi adevăratu-i nume e Paula Iliescu. Venită la Paris acum 2 ani, urmă regulat cursurile libere la Sorbona. Plecă apoi, ca într’o bună zi, în Algeria, pentru a debuta într’un film. Mirajul bandei de celuloid. Regisorul Cavalcanti o angajează pentru a interpreta un rol episodic în filmul său “Le Capitaine Fracasse” (reprezentat şi la noi). Aci, rolul episodic se transformă într’un rol extrem de important. Într’o scenă, unde trebuia să treacă agăţată’n mâini peste o funie suspendată peste o prăpastie, ea refuză a fi dublată şi prin curajul său a avut un succes remarcabil. Chiar în ziua prezentării filmului, în sala unde avea loc reprezentaţia, Rene Clair îi făcu propunerea de a iscăli contractul pentru actualul său film. Iată dar cine e Pola Illéry. Paula Iliescu: o fată brună, tipul clasic al româncei, având o siluetă impecabilă, doi ochi ce revarsă frumusețea unei nopți de vară... vedetă consacrată, pe ecranul francez.”
Cadre din filmul "Le Capitaine Fracasse" (1929) cu Pola Illéry în prim-plan În imaginea din centru scena evocată în articol: "o scenă, unde trebuia să treacă agăţată’n mâini peste o funie suspendată peste o prăpastie" |
“ÎN STUDIO-URILE sonore de la Epinay, se lucrează la realizarea unui film sonor şi vorbitor francez: „Sub acoperişurile parisiene". Filmul este realizat de cunoscutul regisor Rene Clair, autor a numeroase filme de mare succes, opere reprezentate şi în România. Rolul principal feminin din filmul de mai sus este interpretat de compatrioata noastră Pola Illéry, o frumuseţe care a fost remarcată în studio-urile franceze. În vasta hală, unde se turnează, e o linişte mormântală. Conducerea regiei se face numai prin semnalizări electrice speciale. Şi pentru că peste tot sunt afişate table uriaşe, ca un ordin, pe cât de laconic, pe atât de imperativ: “SILENCE”, mă apropii cu paşi uşori de prima interpretă care făcuse o pauză, şi-i fac semn, muțeşte, c’o rog să-mi acorde o convorbire. La început, mă priveşte mirată, dar peste câteva secunde - amuzată probabil de chipul meu caraghios de rugător - îmi răspunde în acelaşi mod, să aştept până la pauza generală, când îmi va sta la dispoziţie. Desigur că intervenţia mea mi-a atras o privire ucigaşă a regisorului şi - în subsidiar, natural! - ale ajutorilor săi.
| Imagini din filmul "Le Capitaine Fracasse" incluse în articolul publicat de revista "Realitatea Ilustrată" în 8 ianuarie 1930 |
Aparatele lucrează fără sgomot, luminile sunt orbitoare şi jenante pentru un necunoscător, se încrucişează, semnalele luminoase se succed la comenzile regisorului, se aud doar dialogurile interpreţilor și... cum toate lucrurile au un sfârşit, vine şi pauza mare. Personal, îmi face impresia unei clase în care s’a terminat o oră, timpul când micii şcolari, pentru a compensa tăcerea care le-a fost impusă o oră'ntreagă, dau curs liber exuberanţei lor tinereşti. Şi curios, o voce omenească, oricât de neplăcută ar fi, după tăcerea care domneşte într’un studio sonor, capătă o dulceaţă fonetică - iluzorie, natural - nebănuită. De-aceea, când Pola Illery îmi aruncă în treacăt, un „a disposition, monsieur” , am crezut că aud un glas de heruvim. Am urmat’o afară, într’un hol încălzit al studio-ului şi pentru că tăcerea mă influenţase, i-am spus cu mare greutate, în româneşte:
- Bună ziua, domnişoară!
- Tiens... tiens... sunteţi român?
- Da, domnişoară şi...
- Ştiu, domnule, sunt foarte mulţi români la Paris și fiecare se crede obligat să-mi prezinte omagiile.
- La mine e cu totul altceva.
- Vezi, domnule, sunt aproape desamăgită. Mă aşteptam la...
- Daţi-mi voie să termin, duduie. Eu viu în numele miilor de cititori ai „REALITĂŢII ILUSTRATE” , să vă solicit un interview.
- Revista mea favorită? Cu plăcere... cu plăcere...
- Vedeţi însă, că nu ştiu cum să’ncep.
- Dacă-i vorba de.„REALITATEA ILUSTRATĂ”, voi începe cu... Vezi, domnule, sunt o fată tânără şi a fost lansată de un concurs de frumuseţe. Eu, care am luat parte, prin urmare, la o asemenea manifestaţiune, îmi pot da perfect seama de greutăţile pe care le întâmpină la organizare. De-aceea, nu găsesc cuvinte, pentru a-mi arăta mulțumirea pentru frumoasele concursuri pe care le organizează anual. Este o mare operă de valorificare a frumuseții feminine, iar “Miss România” este cel mai ideal element de propagandă național. Dovada s’a făcut în trecut. Între cariera mea actoricească și severele condițiuni ale concursului pentru Galveston este o incompatibilitate: altfel, m’aș fi prezentat și eu anul trecut. Și drept să’ți spun, aș renunța cu plăcere la cariera mea, cu toate favorurile pe care le am, pentru titlul de „Miss România”. Nu mă cred prea frumoasă, dar ca oricare femeie care se examinează de cel puțin 24 de ori pe zi în diferite oglinzi, dar mai cu seamă la cea din poșetă, pentru a-și aranja buzele, obrazul sau părul, am ajuns la concluzia că nu sunt tocmai urâtă. Și ca să nu plecăm de la acest subiect, țiu să îți atrag atenția că am fost solicitată să particip la un concurs de frumusețe peste Ocean. Am refuzat. Am văzut-o pe Magda (notă: este vorba despre Magda Demetrescu – Miss România 1929 – citește aici articolul Primul concurs Miss România) în filmul care a fost luat în America. Am auzit-o vorbind românește și, fără să vreau, ochii mi s’au împăienjenit de lacrimi. (Te rog însă să nu scrii nimic despre aceasta. Ştii, artistele nu au voie să plângă...).
| Cadre cu Pola Illéry în prim-plan din filmul sonor "Sous les toits de Paris" (1930) - filmul turnat în perioada acordării inerviului |
- Pola, îmi acorzi un dans?
Într’adevăr, decorurile reprezentau o sală de dans, cum sunt multe prin periferiile Metropolei, cunoscute sub denumirea de „Bal Musette”. Într’un balcon, un jazz specific al acestor săli, unde în schimbul a 25 de centime se poate dansa un tango sau fox-trott, jazz compus dintr’un acordeon, o chitară și o tobă. Pola se ridică şi se avântă în mulţime, îmbrăţişată de partenerul ei. Semnalul... muzica începu un tango melancolic şi Pola dansează, aruncând priviri de foc împrejur, râde, arătându-şi dinţii, un şir de perle de un alb imaculat... Un scurt acces de melancolie îi alungă surâsul... pentru ca apoi, dealungul obrajilor, două lacrimi să alunece, alungate de altele, ce pornesc atât de natural din ochii săi fermecători. Rene Clair e în culmea fericirii... O scenă dintre cele mai grele a fost realizată şi micuţei Pola i se fac ovaţii...
Dar ea îşi reaminteşte că mai are de spus ceva pentru „REALITATEA ILUSTRATĂ”:
- Trebuie să-ți declar că sunt fericită de rolul ce mi s'a încredințat. Fericire ce mă mângâie. În filmul acesta rolul principal a fost creat special pentru mine, căci în el cânt româneşte...”. (Paris, Ianuarie 1930, H. DORU)
| Pola Illéry în presa franceză interbelică |
1928 : Le Désir
1929 : Le Capitaine Fracasse
1930 : Parada Paramount (versiunea în limba română a peliculei americane “Paramount on Parade”, alături de Ion Iancovescu)
1930 : Sous les toits de Paris
1930 : Illusions
1931 : Le Petit Chaperon rouge
1931 : Televiziune (în limba română)
1931 : Un homme en habit
1933 : L'Ange gardien
1933 : Au pays du soleil
1933 : Quatorze Juillet
1934 : Taxi de minuit
1934 : La Rue sans nom
1938 : Le Tigre du Bengale
1938 : Le Tombeau hindou
| Ion Iancovescu și Pola Illery în filmul "Parada Paramount" (versiunea în limba română) |
Cariera actriței a fost însă întreruptă de izbucnirea conflagrației mondiale. Pola Illéry a emigrat în Statele Unite, a dobândit cetățenia americană în anul 1946 și s-a căsătorit cu maiorul american Charles Grenier. Căsătoria a durat doar câteva luni pentru că soțul ei a murit într-un accident. Pola Illéry s-a recăsătorit câțiva ani mai mai târziu cu Jim Gibson și cuplul s-a mutat în California, unde actrița a trăit pentru tot restul vieții ei. Este de menționat că Paula Iliescu nu și-a uitat niciodată țara natală. În anul 1991, Academia Româno-Americană i-a conferit titlul de membru de onoare. Tot în acei ani Pola Illéry a comandat și a donat două tablouri bisericii "Sf. Treime" din Los Angeles (o horă pictată de Eugen Drăguțescu și un car cu boi pictat de maestrul George Năsturel). Pola Illéry a murit în Palos Verdes (California) în 19 octombrie 1993.
