Imaginea României interbelice nu ar fi una completă dacă nu am adăuga la măreția noilor “block-house-uri” din centrul marilor orașe și instantaneele luate în lumea mahalalor de la periferia orașelor sau imaginile localităților pitorești dar încă foarte sărace aflate la o aruncătură de băț de acestea. Tocmai de aceea vă învit să facem împreună o vizită în două localități din apropierea Bucureștilor: în satele Herești și Greaca, din lunca Dunării. Ghid ne va fi și de astădată un reporter interbelic, V. Gheti pe numele lui, și articolul “Viața în baltă a pescarilor”, publicat de revista “Realitatea Ilustrată” în numărul din 29 septembrie 1937:
“La sud de București, la o distanță de 30 de km., pe malul stâng al fluviului Dunărea, se află unul din cele mai mari lacuri ale țării noastre, care alimentează Bucureștiul cu pește. Lacul care are o vechime istorică, nu este altceva decât valea de altădată a fostei mări de care ne vorbesc geologii, rămânând aici - ca o masă de apă aparte de fluviu – mostră a vechii mări. Și poate că ar fi secat, rămânând o vastă câmpie, pe care grecenii ar fi cultivat-o, dacă nu ar avea legături cu Dunărea, care îl alimentează cu apă. Pe o întindere de 136.000.000 mp., dă cetățeanului prima noțiune de mare. Bărci de pescari iscusiți se pierd în zare și pescuiesc ziua întreagă, ca apoi seara să se retragă la vad. E o viață aici pe care n'o cunosc mulți. E viață de coloniști.”
| La pescuit |
CONACUL DE HEREȘTI
Ne vom opri din drumul nostru către balta din lunca Dunării, pentru câteva clipe, în satul Herești, ca să aruncăm împreună o privire asupra unui vechi monument istoric: un palat de piatră ridicat în timpul domniei lui Matei Basarab, mai apoi devenit conac al prințului sârb Miloș Obrenovici. Conacul era în anul 1937 în paragină, așa cum este se pare încă și azi:
“În ziua de 10 sept., m'am decis să fac o vizită lacului Greaca, mai ales că acum este sezonul peștelui. În treacăt am vizitat în satul Herăști vechiul domeniu al boierului Herosiu, cumnat cu Matei Basarab. Aici am găsit vechiul castel al prințului Miloș Obrenovici, azi în stăpânirea d-lui Dinu Stolojan. La umbra lui, sub stema princiară, am poposit câteva minute. Azi se găsește în părăsire, cu tot luxul de care se bucura altădată. În iarna anului 1931, o mână rea i-a dat foc. Cum în sate nu există popmieri, iar de la București n'au putut veni în ajutor prea repede, mărețul și cochetul castel s'a prăbușit în flacăra focului ce-l mistuia. Totuși și azi își mai păstrează măreția. Curtea, cu frumosu-i parc princiar, azi e plină de buruieni; iar pe zidurile castelului s'a urcat o plantă agățătoare, parcă înadins să-l astupe, spre a nu mai fi văzut.
| Ruinele conacului prințului sârb Miloș Obrenovici |
Tot aici se povestește că sunt îngropate comorile prințului Milos; iar încercarea de a le căuta a fost în zadar. Ca o urmă a istoriei și a trecerii pe aici a prințului, a mai rămas biserica din preajma castelului, cu clopotul ce și azi, spun oamenii, pronunță când este tras, numele prințului: Mi-loș!”
| Biserica din Herești - 1937 |
VIAȚA ÎN BALTĂ
Ne vom continua acum călătoria înspre Greaca, un sat de pescari din lunca Dunării. Numele localitatii provine de la o grecoaică, proprietară de moșie care avea un han in partea locului, călătorii povestind despre popasurile lor "la grecoaica cea frumoasă", prescurtat "la grecoaica". Prima atestare documentară a localității Greaca datează din anul 1532, cu ocazia trecerii prin aceste locuri a lui Vlad Voievodul (Înecatul) Domnul Țării Românești (1530-1532), care a elaborat două documente prin care întărea stăpânirea jupânului Fârtat Pârcălabul asupra satului Oneștii de Jos și acorda viniricitul Cernăteștilor Mănăstirii Snagov. (cf. http://www.primariagreaca.ro/)
“În fine, conduși de simpaticii dascăli Radu Constantinescu și Gogu Vornicu, am coborât în valea bălții și ne-am apropiat de locul unde se importă peștele, numit vad. Sute de căruțe, venite de prin zori, așteptau ieșirea bărcilor cu pește. Pentru sătenii din jurul bălții, peștele a ajuns un aliment indispensabil, cu toată scumpetea lui.
| Pescari pe lac |
Pe marginea lacului sunt întinse corturile pescarilor, la număr vreo 30. O adevărată colonie de turtucăeni. Ei își au un șef, o conducere în viața lor de toate zilele și un angajament cu boierul, care-i dl. D. Alimăneșteanu, actualul subsecretar la finanțe. Peștele iese de bună calitate atunci când nu bate vânt și-i timp frumos.
| Pescari împletind un năvod |
Pentru curiozitatea cititorilor, dau și kg. de pește care ies pe zi, la cele trei vaduri: circa 150 de mii de kg. pește, din care jumătate se trimite la oraș, iar restul se vinde sătenilor. Ca un gest de bună înțelegere, d. Alimăneșteanu importă săptămânal pește gratuit sătenilor d-sale din jud. Muscel; iar celor din jurul bălții, cu un preț mai redus.
| Recolta pescarilor |
Dacă una din părțile atractive ale bălții e ostipetul, nu mai puțin interesantă e masa, luată sub corturi, în mod cu totul Colonial, sorbind cu poftă cea mai delicioasă ciorbă pescărească și mâncând un pește la proțap cu o dexteritatea ce n'o întrece nici cea mai bună bucătăreasă bucureșteană. Femei din jurul bălții vin mâncare, cu alimente, cu vin și iau pește. Ar fi un schimb în natură ceea ce în contabilitate numic troc sau trampă. Aici se poate vedea foarte bine.
| În vad, femeile lucrează și ele |
Pescarii își au și ei interesele lor. Sunt nemulțumiți de felul cum sunt tratați, mai ales că nu câștigă prea mult. Cota lor e de 35%, din care, făcând socoteala, pe perioade, nu le iese nici 50 lei pe zi. În dese rânduri au făcut proteste, dar nu li s'a îndreptat situația. Majoritatea dintre ei au familii numeroase, sunt datori și au copii în școli. Apoi, viața lor de baltă, ca a unor adevărate lebede, le scurtează din ani văzând cu ochii. Par trași la față, cu ochii stinși și mânile tăiate de solzii peștilor. Seara, în jurul focului, se strâng spunând când and glume, când basme, sau ascultând în noapte, vuietul valurilor și semnalul paznicului din larg; căci balta balta noaptea se păzește, pentru ca să nu vâneze și sătenii.”
| Mâncare și vin în schimbul peștelui |
