Get Even More Visitors To Your Blog, Upgrade To A Business Listing >>

S-a ridicat la ceruri să facă ziar unul dintre cei mai mari jurnaliști din România

În urmă cu ceva ore, marele jurnalist Gheorghe Voicu, fratele meu mai mare și cel mai îndrăgit om din familie, a trecut în neființă”, a anunțat jurnalistul Florian Gheorghe.
”S-a stins la doar 59 de ani, înconjurat de cei dragi, a plecat după ce a suspinat ca un copil mângâiat pe frunte, subliniind același surâs blând, imposibil de copiat, parcă ironizând lașa boală ce l-a ales și pe care, demn, parcă în ciuda ei, n-a făcut-o știută nimănui.
S-a dus nelăsându-mi ocazia sa-i mulțumesc, a avut grijă de familia noastră pe când eu visam și umblam în lume.Sâptămâna trecută îmi râdea în telefon să-mi îngroape grijile.
Gigi, dacă Cerul are redacție și-ți dă o funcție, să nu te duci acolo!
(Gheorghe Voicu, redactor-șef la Evenimentul Zilei- în perioada în care cotidianul condus de Ion Cristoiu a atins recorduri absolute în vânzări și popularitate-, redactor-șef ”Național”, ”7Plus”,” SuperMagazin, de asemenea la principalele programe de știri ale Antena 1-”Observator”)
Prieteni ori foști colegi din presă, își pot lua rămas-bun de la cel ce a fost Gheorghe Voicu la cimitirului nou din comuna Pantelimon ( imediata apropiere a Bucureștiului), procesiunea de înhumare urmând să aibă loc duminică, orele 14.00.”


This post first appeared on Minuni, Mistere, Secretele Terrei, please read the originial post: here

Share the post

S-a ridicat la ceruri să facă ziar unul dintre cei mai mari jurnaliști din România

×

Subscribe to Minuni, Mistere, Secretele Terrei

Get updates delivered right to your inbox!

Thank you for your subscription

×