Străzile Berlinului erau din ce în ce mai nesigure, riscai să fii înjunghiat și pentru 10 euro. Atentatele cu bombe erau la ordinea zile în pofida faptului că poliția și mai apoi armata patrulau străzile în echipament de război. Francois considera până și acest fapt ca o sfidare, o provocare la adresa migranților și nu se mira deloc că efectul acestor demonstrații de forță era exact opus celui scontat. Apoi începuseră germanii cu manifestațiile, el și organizațiile la care aderase, cu contramanifestațiile, iar ciocnirile violente dintre ei deveniseră ceva normal. Berlinul și aproape toată Germania devenise teatru de război, incendierile, distrugerea bisericilor și a monumentelor, rutină. Aproape toată Europa luase foc, cu excepția câtorva țări conduse de intoleranți pe care, își zicea Francois în sinea lui și la mitinguri, le vor înfrânge în cele din urmă. Erau țări est-europene, slugile Rusiei, țări care nici nu meritau prea multă atenție, iar faptul că refuzaseră să primească migranți sau ca măcar să-i găzduiască temporar le făcea demne de disprețul profund și nedisimulat al lui Francois.