Get Even More Visitors To Your Blog, Upgrade To A Business Listing >>

GHID DE PROIECTARE


Cuprins

1. Generalităţi şi definiţii
2. Prevederea instalaţiilor de detectare şi alarmare la incendiu
3. Structura sistemelor automate de detectare şi de alarmare la incendii
3.1. Centrala de semnalizare
3.2. Detectoare de incendiu
3.2.1. Clasificarea detectoarelor de incendiu
3.2.2. Declanşatoare manuale de alarmă
4. Alimentarea cu energie electrică a instalaţiilor de alarmare
5. Criterii de proiectare şi realizare sistemelor automate de detectare şi de alarmare la incendii
6. Detecţia cădurii şi a fumului
7. Spaţii destinate echipamentelor de control şi semnalizare aferente instalaţiilor de detectare şi alarmare la incendii
8. Cerinţe privind cablurile sistemelor automate de detectare şi de alarmare la incendii
9. Protecţia cablurilor împotriva defectelor mecanice
10. Protecţia împotriva efectelor electromagnetice
11. Prize de pământ pentru instalaţiile de semnalizare a incendiilor
12. Realizarea, montarea cablurilor şi exploatarea instalaţiilor
de semnalizare a incendiilor
13. Zonarea clădirilor
14. Detectarea incendiilor cu ajutorul barierelor optice de fum
14.1. Funcţionarea barierelor optice de fum
14.2. Schema electrică pentru o barieră optică de fum
14.3. Amplasarea barierelor optice de fum
14.4. Exploatarea şi întreţinerea barierelor optice de fum
15. Sisteme automate de detectare şi de alarmare la incendii ale unor
firme specializate
15.1. Sistemul ESSER
15.2. Sistemul NOTIFIER
15.3. Sistemul MICRO-SAM
16. Aspecte specifice


SISTEME AUTOMATE DE DETECTARE ŞI
DE ALARMARE LA INCENDII
ÎNDRUMĂTOR DE PROIECTARE
1. Generalităţi şi definiţii
Instalaţiile de detectare a incendiilor, în funcţie de modul în care se detectează incendiul, pot fi manuale, automate sau mixte.
La instalaţiile manuale, semnalizarea incendiului se realizează de către om, prin acţionarea declanşatoarelor (butoanelor) manuale de alarmă amplasate corespunzător în obiectivul supravegheat.
La instalaţiile automate, semnalizarea incendiului se realizează de către detectoarele automate de incendiu conectate la centrala de semnalizare.
Instalaţiile mixte, folosesc atât declanşatoare manuale de alarmă cât şi detectoare automate de incendiu.
Sistemele de detectare şi de alarmare la incendii sunt instalaţii care pot atinge un nivel ridicat de automatizare dar, din motive obiective, de cele mai multe ori se folosesc alături de detectoarele automate de incendiu şi declanşatoare manuale de alarmă. Reiese de aici încadrarea în categoria instalaţiilor mixte, cu toate că denumirea folosită uzual este aceea de sisteme automate de detectare şi de alarmare la incendii.
Rolul unui sistem automat de detectare şi de alarmare la incendii constă în supravegherea permanentă a spaţiului protejat, în detectarea incendiului în cel mai scurt timp posibil şi în declanşarea sistemelor de alarmare şi/sau de protecţie, pentru o intervenţie rapidă şi eficientă [1,3].
La apariţia unui semnal de incendiu, instalaţia transmite alarma locală de incendiu prin activarea sistemelor de căutare a personalului de intervenţie şi a dispozitivelor de alarmă internă.
În cazul în care nu are loc o intervenţie umană, după expirarea unei anumite temporizări, centrala declanşează alarma generală. Aceasta include alarma externă (acustică şi optică) pentru avertizarea şi mobilizarea personalului din obiectiv şi anunţarea unităţilor de pompieri.
Concomitent cu alarma externă, instalaţia activează comenzile specifice în caz de incendiu (închiderea uşilor rezistente foc, deschiderea gurilor de evacuare a fumului, întreruperea alimentării cu energie electrică) şi declanşarea instalaţiilor de stingere a incendiului.
Se prezintă în continuare definiţiile, conform SR EN 54-1 din 1998, pentru o serie de componente ale sistemelor de detectare şi de alarmare la incendii.
Detector de incendiu. Component în care se găseşte cel puţin un senzor care monitorizează în mod permanent sau la intervale de timp regulate un parametru fizic şi/sau chimic asociat cu incendiul şi care furnizează cel puţin un semnal electric către echipamentul de control şi de semnalizare.
După principiul de funcţionare, detectoarele de incendiu pot fi:
• Detector de temperatură. Detector care răspunde la o creştere de temperatură.
• Detector de fum. Detector sensibil la particulele produse de combustie şi/sau piroliză suspendate în atmosferă (aerosoli).
Detectoarele de fum pot fi clasificate după cum urmează:
Detector de fum cu cameră de ionizare. Detector sensibil la produse de combustie capabile să afecteze curenţii de ionizare din interiorul detectorului.
Detector optic de fum. Detector sensibil la produse de combustie capabile să afecteze absorbţia sau difuzia unei radiaţii în domeniul infraroşu, vizibil şi/sau ultraviolet al spectrului electromagnetic.
• Detector de gaz. Detector sensibil la produse de combustie şi/sau descompunere termică.
• Detector de flacără. Detector care răspunde la radiaţia electromagnetică emisă de flăcările unui incendiu.
• Detector multisenzor. Detector care răspunde la mai mult de un parametru al incendiului.
Echipament de control şi semnalizare (Centrala de semnalizare). Component de bază al sistemului prin care alte componente pot fi alimentate cu energie şi care este utilizat pentru:
a recepţiona semnalele de la detectoarele conectate şi a determina dacă
semnalele corespund unei condiţii de alarmă, a indica optic şi acustic o
condiţie de alarmă, a indica locul pericolului şi a înregistra toate aceste
informaţii;
monitorizarea funcţionării corecte a sistemului şi avertizare în caz contrar;
transmiterea semnalului de alarmă la incendiu (dacă funcţiunea s-a implementat la cerere) către dispozitivele de alarmă incendiu sonore sau optice, către echipamentul de transmisie a alarmei de incendiu la serviciul de pompieri şi către echipamente automate de stingere a incendiului.
Dispozitiv de alarmare la incendiu. Componentă a sistemului de detectare şi de alarmare la incendii, neinclusă în echipamentul de control şi semnalizare, care este utilizat pentru o avertizare de incendiu (exemplu: sirenă, sau semnalizator optic).
Declanşator (buton) manual de alarmă. Componentă a sistemului de detectare şi de alarmare la incendii care este utilizat pentru semnalizarea manuală a unei alarme.
Dispozitiv de transmisie a alarmei la incendiu. Echipament intermediar care transmite un semnal de alarmă de la un echipament de control şi semnalizare către o staţie de recepţie a alarmei.
Staţie de recepţie a alarmei la incendiu. Staţie de la care pot fi iniţiate în orice moment măsurile necesare de protecţie la incendiu şi de intervenţie la incendiu.
Dispozitiv de comandă a sistemelor automate de intervenţie împotriva incendiului. Dispozitiv folosit pentru acţionarea unui echipament automat de protecţie împotriva incendiilor atunci când a fost recepţionat un semnal de la echipamentul de control şi de semnalizare.
Echipament de protecţie împotriva incendiului. Echipament automat de control şi de intervenţie împotriva incendiului (de exemplu o instalaţie de stingere).
Dispozitiv de transmisie a semnalului de defect. Echipament intermediar care transmite un semnal de defect de la echipamentul de control şi de semnalizare către o staţie de recepţie a semnalului de defect.
Staţie de recepţie a semnalului de defect. Un centru de la care pot fi iniţiate măsurile corective necesare.
Echipament de alimentare cu energie electrică. Componentă a sistemului de detectare şi de alarmare la incendii care alimentează cu energie echipamentul de control şi de semnalizare (şi componentele care se alimentează din echipamentul de control şi de semnalizare). Poate include mai multe surse de alimentare, spre exemplu reţeaua ca sursă principală şi o altă sursă de rezervă.
Dispozitiv autonom de alarmare la fum. Dispozitiv proiectat pentru declanşarea alarmei de incendiu în aplicaţii casnice care conţine elementele de detectare a fumului, de alimentare cu energie electrică şi de alarmă.
2. Prevederea instalaţiilor de detectare şi alarmare la incendiu
Documentaţia tehnico-economică se elaborează pe baza conceptului de protecţie la risc (la incendiu) bazat pe identificarea riscului şi, după caz, a analizei de risc, stabilindu-se măsurile, tehnicile şi procedeele de organizare a instalaţiilor de semnalizare a incendiilor.
În urma analizei de risc la incendiu se defineşte nivelul relativ de stare de pericol de incendiu sau de explozie urmată de incendiu.
Dimensionarea instalaţiei de semnalizare a incendiilor şi amenajarea spaţiilor necesare instalării echipamentelor aferente se stabileşte de proiectant pe baza destinaţiei construcţiei, caracteristicile specifice ale produselor utilizate şi în funcţie de pericolul prognozat.
Necesitatea utilizării instalaţiilor de semnalizare a incendiilor aferente construcţiilor se stabileşte în funcţie de riscul de incendiu, tipul de clădire,
destinaţie, categoria de importanţă a construcţiilor. Producătorul (sau furnizorul) de elemente componente ale instalaţiilor de semnalizare incendiu are obligaţia să livreze o dată cu echipamentele şi instrucţiunile de funcţionare, montaj, exploatare şi verificare ale acestora. Instrucţiunile cât şi inscripţionările elementelor de comandă şi semnalizare ale echipamentului de control şi semnalizare trebui să fie în limba română.
Constructorul are obligaţia să efectueze lucrările în conformitate cu prevederile documentaţiilor tehnico-economice şi reglementărilor tehnice specifice.
Investitorul are obligaţia de a aviza documentaţia tehnico-economică, de a recepţiona lucrarea, de a exploata şi întreţine în condiţii de siguranţă instalaţiile de semnalizare a incendiilor.
Proiectarea, executarea, punerea în funcţiune, asigurarea service-ului şi a mentenanţei instalaţiilor şi echipamentelor aferente instalaţiilor şi echipamentelor aferente instalaţiilor de semnalizare a incendiilor se realizează de către societăţi comerciale care au competenţă profesională atestată în condiţiile legii din partea organelor abilitate.
Echiparea clădirilor cu instalaţii de semnalizare a incendiilor se realizează în vederea asigurării siguranţei la foc a utilizatorilor construcţiei, pentru prevenirea incendiilor şi intervenţia în timp util în caz de apariţie a acestora, în funcţie de categoria de importanţă a construcţiei, tipul construcţiei, nivelul riscului de incendiu (categoria de pericol de incendiu), destinaţia clădirii.
3. Structura sistemelor automate de detectare şi de alarmare
la incendii
În figura 3.1 se prezintă o schemă bloc a sistemelor automate de detectare şi de alarmare la incendii în care se regăsesc elementele componente definite mai înainte.
Alimentarea cu energie electrică a instalaţiei, având în vedere importanţa deosebită a funcţionării neîntrerupte a acestora, trebuie să se efectueze de la două surse de alimentare distincte: o sursă de bază (reţeaua de 230V c.a.) şi o sursă de rezervă (baterii de acumulatoare). Lipsa tensiunii, sau scăderea tensiunii sursei de bază sub valoarea minimă de funcţionare, trebuie să conducă la cuplarea sursei de rezervă. La restabilirea sursei de bază, centrala trebuie să se comute automat pe aceasta, asigurând şi încărcarea sursei de rezervă.
Sursa de alimentare de bază va dispune de o coloană proprie direct din tabloul electric general al clădirii. Este interzisă racordarea altor consumatori la coloana de alimentare a centralei de semnalizare.
Structura sistemelor automate de detectare şi de alarmare la incendii poate fi reprezentată şi în versiunea din figura 3.2. Împreună, figurile 3.1 şi 3.2, oferă o imagine mai exactă asupra structurii şi funcţionării acestor sisteme automate.
3.1. Centrala de semnalizare
Centrala de semnalizare reprezintă cel mai important şi mai complex element component al sistemului automat de detectare şi de alarmare la incendii, al cărui rol funcţional este precizat prin definiţia dată mai înainte.
Funcţia de bază a centralei de semnalizare constă în a supraveghea permanent stările detectoarelor de incendiu şi a declanşatoarelor manuale de incendiu care sunt conectate la centrală. Atunci când unul sau mai multe din aceste elemente ajung într-o stare corespunzătoare producerii incendiului, centrala iniţiază procedura de semnalizare şi de alarmare [1,4,9]:
• Alarma locală de incendiu pentru căutarea personalului de intervenţie;
• Alarma generală de incendiu dacă după expirarea unui interval de timp prestabilit nu a avut loc o intervenţie umană; semnalizarea incendiului se face optic şi acustic pentru mobilizarea personalului din obiectiv şi totodată se anunţă unităţile de pompieri prin canalul de comunicaţie al centralei de semnalizare cu nivelul ierarhic superior;
• Concomitent cu alarma generală, centrala de semnalizare îşi activează ieşirile de comandă dedicate pentru închiderea uşilor rezistente la foc, deschiderea trapelor pentru evacuarea fumului, întreruperea alimentării cu energie electrică, declanşarea instalaţiilor pentru stingerea incendiului.
Prin modul în care este concepută, o centrală de semnalizare trebuie să îndeplinească condiţia de selectivitate în afişarea semnalizărilor optice de incendiu. Prin această funcţie se asigură identificarea fiecărui circuit în stare de alarmă, deci se localizează fără posibilitate de confuzie zonele unde se produc incendiile.
Centrala de semnalizare, ca orice echipament complex de automatizare, asigură şi funcţia de auto-testare (auto-control) pentru întregul sistem automat de detectare şi de alarmare la incendii; astfel, supraveghează integritatea circuitelor exterioare şi starea echipamentelor cu care se interconectează. Defectele din sistem se evidenţiază prin semnalizări optice şi acustice distincte de cele de alarmă la incendiu.
Centralele de semnalizare dispun de posibilitatea înregistrării şi afişării evenimentelor. Cu ajutorul unei imprimante sau al unui sistem de afişare cu diode electroluminiscente (LED) sau cu cristale lichide (LCD), se pot obţine date referitoare la natura semnalizării (incendiu sau defect), data apariţiei evenimentului, ora şi minutul, linia care semnalizează. La cerere, centrala poate oferi din memoria proprie rapoarte despre evenimentele care s-au produs.
Detalii despre centralele de semnalizare la incendii pot fi studiate din [1,4,5,6,7,8,9].
În figura 3.3 se prezintă imagini ale câtorva centrale de semnalizare, preluate din documentaţia tehnică oferită pe CD de la diverse firme producătoare de astfel de echipamente [5,6,7].
3.2. Detectoare de incendiu
Detectoarele de incendiu sunt echipamente periferice ale centralelor de semnalizare a incendiilor, care supraveghează continuu sau la anumite intervale de timp un parametru fizic şi/sau chimic asociat incendiului [1,4]. Detectoarele de incendiu sunt de fapt nişte traductoare sensibile la anumite mărimi care apar sau care îşi schimbă valorile în prezenţa incendiului. Oricare ar fi tipurile de detectoare utilizate, acestea trebuie să depisteze şi să semnalizeze cât mai rapid incendiul printr-un semnal corespunzător transmis centralei de semnalizare. Transmisia către centrala de semnalizare se poate efectua prin cabluri electrice, cabluri cu fibră optică sau prin unde radio.
Clasificarea detectoarelor de incendiu [1,4] se poate face în funcţie de:
1.parametrul supravegheat;
2.modul de răspuns la parametrul supravegheat;
3.configuraţia senzorului;
4.modul de reutilizare după ce a anunţat un incendiu.
Detectoarele utilizate în structurile sistemelor automate de detectare şi de alarmare la incendii sunt detectoare de temperatură, detectoare de fum şi
7detectoare de flacără. Principiile constructive şi de funcţionare, alegerea şi amplasarea acestor detectoare automate sunt prezentate pe larg în lucrările [1,4,5,6] recomandate în bibliografie.
În figura 3.4 se pot vedea câteva detectoare automate de incendiu.
3.2.1. Clasificarea detectoarelor de incendiu
Detectoarele de incendiu se pot clasifica, în principal, după următoarele criterii: a)În funcţie de parametrul detectat:
detector de căldură: detector care răspunde la o creştere de temperatură;
detector de fum: detector sensibil la particulele produse de combustie şi/sau piroliză suspendate în atmosferă;
detector de gaz: detector sensibil la produse de combustie şi/sau descompunere termică;
detector de flacără; detector sensibil la radiaţia electromagnetică emisă de flăcările de incendiu.
b)În funcţie de modul de răspuns la parametrul detectat:
detector static: detector care iniţiază o alarmă atunci când mărimea parametrului măsurat depăşeşte o anumită valoare, pentru o durată predeterminată;
detector de rată de creştere: detector care iniţiază o alarmă când rata de schimbare a parametrului măsurat cu timpul depăşeşte o anumită valoare, pentru un timp predeterminat;
detector diferenţial: semnalizează în cazul depăşirii unei valori prestabilite a diferenţei de mărime a parametrului supravegheat în cel puţin două locuri, pentru un timp predeterminat.
c)În funcţie de configuraţia detectorului (traductorului):
detector punctual: detector care răspunde la parametrul supravegheat din vecinătatea unui punct fix;
detector multipunctual: detector care răspunde la parametrul supravegheat din vecinătatea unui număr de puncte fixe;
detector liniar: detector care răspunde la parametrul supravegheat din vecinătatea unei linii continue.
d) În funcţie de posibilitatea de reanclanşare a detectorului:
detector resetabil: detector care, după răspuns, poate fi reanclanşat din starea sa de alarmă în starea sa normală de veghe, din momentul în care condiţiile care au declanşat intrarea lui în stare de alarmă încetează, fără a fi necesar să se înlocuiască unul din elementele sale componente;
detector neresetabil (cu elemente schimbabile): detector la care, după răspuns, trebuie înlocuite una sau mai multe componente pentru a trece în starea sa normală de veghe.
detector neresetabil (fără elemente schimbabile): detector la care, după răspuns, nu mai poate fi trecut în stare de veghe (şi care trebuie înlocuit integral).
e) În funcţie de amovibilitatea detectorului:
detector amovibil: detector care este proiectat astfel încât să permită cu uşurinţă demontarea din poziţia sa normală de funcţionare pentru scopuri de mentenanţă şi întreţinere.
detector inamovibil: detector la care modul de montare este astfel încât demontarea uşoară din poziţia sa normală de funcţionare pentru scopuri de mentenanţă şi întreţinere nu este posibilă.
f) În funcţie de tipul de semnal transmis:
detector cu două stări: detector care generează una din cele două stări de ieşire referitoare la condiţiile de "veghe" sau "alarmă de incendiu";
detector multistare: detector care generează o stare de ieşire dintr-un număr limitat (mai mare de două în legătură cu condiţiile de "veghe", "alarmă de incendiu" sau cu alte condiţii anormale;
detector analogic: detector care generează un semnal de ieşire analogic ce reprezintă valoarea parametrului sesizat.
3.2.2. Declanşatoare manuale de alarmă
Declanşatoarele manuale de alarmă sunt componente ale unui sistem de detectare şi alarmare care este utilizat pentru semnalizarea manuală a unei alarme.[25], [19], [5]
Declanşatoarele manuale de alarmă reprezintă dispozitive prin intermediul cărora se poate semnaliza manual, de către om, apariţia unui incendiu. Cu toată răspândirea din ce în ce mai mare a detectoarelor automate de incendiu în instalaţiile de semnalizare, declanşatoarele manuale de alarmă sunt folosite, încă, pe scară largă, deoarece prezintă o construcţie simplă şi siguranţă ridicată în exploatare. Folosirea declanşatoarele manuale de alarmă în cazul instalaţiilor automate de semnalizare a incendiilor este justificată şi prin faptul că, în anumite situaţii, incendiul poate fi observat de către un om înainte de declanşarea unui detector automat şi ca atare este raţional ca instalaţiile să se prevadă şi cu această posibilitate.
Instalaţiile de semnalizare a incendiului se prevăd numai cu acţionare manuală doar în acele situaţii în care intervenţia pentru stingerea în caz de incendiu poate fi asigurată în timp util.
Declanşatoarele manuale de alarmă a incendiilor se vor amplasa în locuri vizibile, uşor accesibile, de preferinţă lângă uşi, la intrarea în casa scărilor sau în aceasta şi, în general, în puncte de circulaţie obligatorie în caz de evacuare. În cazul spaţiilor cu suprafeţe mari de supraveghere (încăperi, culoare, hale de producţie etc.), declanşatoarele manuale de alarmă se vor amplasa astfel încât nici o persoană să nu aibă nevoie a se deplasa mai mult de circa 50 m de la orice poziţie din clădire, pentru a da alarma de incendiu. Butoanele de semnalizare se amplasează, de regulă, la o înălţime de circa 1,4 m de la pardoseală. Atunci când este necesar, locul de amplasare a acestora va fi iluminat corespunzător pentru a fi uşor observate. Pentru clădirile cu mai multe niveluri butoanele de semnalizare se vor amplasa la fiecare nivel, în apropierea scărilor sau a altor căi de acces. Nu este admisă conectarea butoanelor de semnalizare de pe niveluri diferite la acelaşi circuit de linie din centrala de semnalizare.
Spaţiile în care se prevăd detectoare automate vor fi dotate în mod obligatoriu şi cu butoane manuale de semnalizare, instalate pe circuite de linii distincte. La baza acestei prevederi a stat atât considerentul realizării unei siguranţe ridicate în semnalizarea apariţiei unui incendiu prin semnalizare manuală, de către om, înainte de acţionarea unui detector automat de incendiu, cât şi existenţa unei rezervări în cazul în care circuitul de linie cu detector automat ar fi defect.
Principiul care stă la baza funcţionării butoanelor de semnalizare manuală este mecanic şi constă, în funcţie de varianta constructivă a aparatului, în închiderea sau deschiderea unor contacte. Datorită siguranţei mai ridicate în transmiterea semnalizării de incendiu, în instalaţiile de semnalizare, se utilizează cu precădere declanşatoarele manuale de alarmă care - în starea normală de veghe - prezintă un contact închis şi în alarmă contact deschis. Această cerinţă a rezultat din practică, unde s-a constatat că - datorită unei întreţineri defectuoase în special a elementelor de etanşeizare în locurile cu mult praf, umezeală, substanţe corozive etc. - transmiterea semnalizării de incendiu nu s-a mai putut face la acţionarea declanşatoarele manuale de alarmă datorită oxidării sau depunerii prafului pe contactele din interiorul aparatului.
La unele tipuri de butoane de semnalizare există şi posibilitatea realizării unei legături fonice cu centrala de semnalizare, legătură ce se stabileşte în mod automat după acţionarea acestuia pentru transmiterea semnalizării de incendiu.
Aceste tipuri de butoane sunt deosebit de utile, întrucât operatorul de serviciu se poate informa cu date privind natura şi amploarea incendiului.
Din punctul de vedere al construcţiei, butoanele de semnalizare se fabrică în variantele :
Pentru medii normale destinate amplasării în interiorul construcţiilor sau în exteriorul acestora;
pentru medii explozive (de interior şi exterior);
pentru mediu naval (de interior şi exterior).
4. Alimentarea cu energie electrică a instalaţiilor de alarmare
Alimentarea cu energie electrică a instalaţiilor de alarmare pentru evacuare se realizează, de regulă, din două surse, o sursă de bază şi una de rezervă.
Sursa de bază este constituită din reţeaua de alimentare publică. Sursa de rezervă constă din baterii de acumulatoare.
În regim normal de funcţionare unitatea de comandă şi control este alimentată din sursa de bază; totodată, ea asigură menţinerea sursei de rezervă la capacitatea nominală. În cazul în care sursa de bază prezintă valori ale tensiunii
care nu mai permit o funcţionare normală sau lipseşte, se realizează continuitate în funcţionarea sistemului prin comutarea automată pe sursa de rezervă. La restabilirea sursei de bază, sistemul revine automat pe această alimentare şi totodată asigură reîncărcarea sursei de rezervă până la capacitatea nominală.
Stările de defect intervenite la sursele de electroalimentare sunt semnalizate optic şi acustic, la nivel de unitate de comandă şi control.
În structura sistemului de alimentare cu energie electrică sunt prevăzute ca dispozitive de protecţie siguranţele fuzibile, care au rolul de a asigura protecţia echipamentului în cazul unor deranjamente sau avarii.
Dimensionarea circuitelor de alimentare şi respectiv a capacităţii sursei de rezervă trebuie să se facă în funcţie de curentul absorbit care, în principal, este determinat de consumul total al dispozitivelor de alarmare şi de autonomia impusă în funcţionarea instalaţiei la funcţionarea pe sursa de rezervă.
Alimentarea cu energie electrică a instalaţiei, având în vedere importanţa deosebită a funcţionării neîntrerupte a ei, trebuie să se efectueze de la două surse de alimentare distincte: o sursă de bază (reţeaua de 230V c.a.) şi o sursă de rezervă (baterii de acumulatoare). Lipsa tensiunii sau scăderea tensiunii sursei de bază sub valoarea minimă de funcţionare, trebuie să conducă la cuplarea sursei de rezervă. La restabilirea sursei de bază, centrala trebuie să se comute automat pe aceasta, asigurând şi încărcarea sursei de rezervă. [5]
Sursa de alimentare de bază va dispune de o coloană proprie direct din tabloul electric general al clădirii. Este interzisă racordarea altor consumatori la coloana de alimentare a centralei de semnalizare.
5. Criterii de proiectare şi realizare sistemelor automate de
detectare şi de alarmare la incendii
În caz de incendiu semnalul de alarmă utilizat pentru avertizarea persoanelor trebuie să fie acustic.
Dispozitivele optice de alarmare se utilizează, de regulă, ca o suplimentare a celor acustice sau în situaţii speciale.
Alarma de incendiu trebuie să fie audibilă în toate spaţiile în care sunt instalate dispozitivele acustice de alarmare, chiar în prezenţa unor zgomote de fond sau a altor semnalizări existente în acele locuri.
Sunetul emis de dispozitivele acustice de alarmare în caz da incendiu trebuie să fie distinct şi uşor de identificat faţă de alte semnalizări acustice utilizate în alte scopuri.
Se interzice folosirea în alte scopuri a instalaţiilor de alarmare în caz de incendiu.
Toate dispozitivele acustice destinate alarmei de incendiu, instalate într-o clădire, trebuie să fie de acelaşi tip şi să producă acelaşi sunet, cu excepţia acelor locuri unde se impun cerinţe speciale.
În cazul în care, datorită configuraţiei clădirii sau altor cerinţe, o evacuare totală a persoanelor nu este posibilă, vor fi avertizaţi iniţial ocupanţii din zona afectată de incendiu şi zonale adiacente acestora şi apoi selectiv ocupanţii din celelalte zone, pentru a se efectua, dacă este cazul, evacuarea completă.
În cazuri deosebite, în care ocupanţii nu sunt apţi să se autoevacueze sau pentru evitarea panicii, se va notifica (înştiinţa) printr-o alarmă discretă numai personalul instruit pentru intervenţie, astfel încât ocupanţii să nu perceapă starea de alarmă instituită. În aceste cazuri se recomandă prevederea unei instalaţii de comunicaţie internă, cu posturi instalate în diverse locuri din clădire, prin care să se asigure legătura cu dispeceratul de coordonare a evacuării şi intervenţiei. Această instalaţie poate fi parte integrantă a instalaţiei de alarmare în caz de incendiu sau realizată separat.
Nivelul sonor produs de dispozitivele acustice de alarmare utilizate în clădirile publice şi în general în spaţiile cu condiţii normale de zgomot de fond trebuie să fie de minim 65dB. În cazul în care în aceste spaţii pot apărea zgomote de fond cu un nivel sonor mai mare de 65 dB pe o durată mai mare de 30 secunde, nivelul sonor produs de dispozitivele acustice de alarmare trebuie să fie mai mare cu cel puţin 5 dB peste valoarea maximă a nivelului sonor produs de zgomotele de fond.
Nivelul sonor produs de dispozitivele acustice de alarmare nu trebuie să depăşească 135 dB la distanţa minimă de audiţie faţă de acestea (stabilirea nivelului maxim a fost determinată de cerinţele fiziologice). Depăşirea pragului maxim conduce la senzaţia de durere în sistemul auditiv al omului şi poate amplifica starea de nelinişte sau nesiguranţă.
În spaţiile cu nivel ridicat de zgomot, nivelul sonor produs de dispozitivele acustice de alarmare trebuie să fie mai mare cu cel puţin 10 dB peste nivelul zgomotului. În aceste spaţii, în funcţie de necesităţi, se va asigura suplimentar şi semnalizarea optică.
În clădirile sau spatiile destinate cazării persoanelor, nivelul sonor produs de dispozitivele acustice de alarmare trebuie să fie de minim 75 dB.
Pentru realizarea nivelului sonor minim în toate locurile unde se află oameni, la alegerea tipurilor şi numărului dispozitivelor acustice de alarmare se va avea în vedere şi atenuarea sunetelor produsă de elementele fonoabsorbante (mochete, uşi capitonaje etc.
Pentru spaţiile mari este recomandabil să se utilizeze mai multe dispozitive acustice cu intensitate sonoră mai redusă, dar care asigură nivelul de audibilitate necesar.
Întreruperea alarmei de evacuare în caz de incendiu se va realiza numai manual de către personal autorizat.
Transmiterea alarmei de evacuare în caz de incendiu prin echipamentele de informare a publicului cu care este dotată clădirea, în locul unei instalaţii speciale de alarmare, se admite numai dacă sunt îndeplinite următoarele cerinţe :
alarma de incendiu este transmisă în toate spaţiile în care sunt persoane;
alarma de incendiu este prioritară şi distinctă faţă de orice alte semnale transmise;
pe durata funcţionarii în regim de alarmare, sunt deconectate toate microfoanele şi sursele de program, cu excepţia microfonului şi sursei pentru anunţuri de incendiu;
defectarea amplificatoarelor de putere şi a generatorul de semnal pentru alarma de incendiu se semnalizează ca defect;
întreruperea circuitelor la care se conectează dispozitivele acustice de alarmare se semnalizează ca defect;
alimentarea cu energie electrică a instalaţiei se face din două surse distincte;
se asigura nivelul sonor minim pentru alarma acustică de evacuare în caz de incendiu.
6. Detecţia cădurii şi a fumului
Pentru a proiecta partea de detecţie a unui sistem, este necesar să se determine locul de amplasare a detectoarelor de incendiu pentru realizarea obiectivelor propuse. Mai multe tipuri de detectoare por răspunde la incendiu, deci este necesar să se compare mai multe sisteme, folosind diverse combinaţii de detectoare pentru optimizarea performanţelor sistemului şi micşorarea costului de realizare al acestuia.
Detecţia căldurii
Cea mai bună amplasare a unui detector de căldură este deasupra incendiului. Dacă există anumite locuri periculoase ce trebuie protejate în planul de proiectare, detectoarele trebuie să fie montate deasupra acestor locuri sau chiar în interiorul acestora. În locurile în care nu există şi alte pericole, detectoarele trebuie să fie răspândite uniform pe tavan.
Când detectoarele sunt amplasate simetric, ca în figura 6.1, punctul cel mai depărtat de orice detector va fi în mijlocul a patru detectoare. Distanţa dintre detectoare este: rD212=
Pentru un detector dat, problema este determinarea distanţei maxime dintre detector şi incendiu astfel încât detectorul să funcţioneze în parametrii specificaţi ai sistemului.
Detecţia fumului
Practica standard de proiectare a sistemelor de detecție a fumului sunt aproape la fel ca şi cele pentru sistemele de detecţie a căldurii. Criteriile de distanţare sunt stabilite în funcţie de răspunsul detectoarelor la diferiţi parametri, ca de exemplu densitatea optică. În unele cazuri distanţele recomandate pot fi mărite, în funcţie de factori precum configuraţia compartimentului şi viteza de deplasare a aerului.
Cele mai întâlnite două tipuri de detectoare sunt cele cu ionizare şi cele fotoelectrice.
7. Spaţii destinate echipamentelor de control şi semnalizare aferente
instalaţiilor de detectare şi alarmare la incendii
Încăperile destinate echipamentelor de control şi semnalizare (centrala de semnalizare) aferente instalaţiilor de semnalizare a incendiilor trebuie să corespundă următoarelor condiţii:
să fie amplasate cât mai aproape de centrul de greutate (centrul cel mai apropiat ca amplasament de majoritatea echipamentelor deservite) al reţelei respective, asigurând un grad de securitate corespunzător;
să fie situate de regulă la parter, în spaţii uşor accesibile din exterior, în vecinătatea acceselor de intervenţie a pompierilor.
Când specificul clădirii impune, se admite amplasarea echipamentelor de control şi semnalizare aferente instalaţiilor de semnalizare a incendiilor la alte niveluri ale clădirii;
să asigure posibilitatea de transport pe căile de acces a echipamentelor (coridoare, uşi) corespunzător gabaritului şi greutăţii acestora;
să aibă iluminat natural şi posibilităţi de aerisire, condiţii normale de temperatură şi umiditate, admise pentru clădiri administrative, să fie ferite de praf şi agenţi corozivi, iar riscul de avariere mecanică a echipamentelor să fie scăzut;
să fie astfel realizate încât să împiedice propagarea uşoară din exterior de incendii, explozii, trepidaţii şi zgomote;
să nu fie traversate de conductele principale ale instalaţiilor utilitare (apă, canalizare, gaze, încălzire etc.). Sunt admise numai racorduri pentru radiatoarele din încăperile respective;
să nu fie amplasate sub încăperi încadrate în clasa U3 (AD4) conform normativului I 7 (anexa 3);
spaţiile pentru echipamente de control şi semnalizare aferente instalaţiilor de semnalizare a incendiilor să fie prevăzute cu instalaţii de iluminat de siguranţă pentru continuarea lucrului.
În aceste încăperi au acces doar persoane autorizate. Încăperile trebuie să fie prevăzute cu tablou electric separat, alimentat înaintea întrerupătorului general – la o singură cale de alimentare – sau de pe bara cu tensiune permanentă – la dubla alimentare.
Echipamentele de control şi semnalizare se vor instala de regulă în clădirea serviciului de pompieri, în spaţii uşor accesibile sau, când nu există pompieri, într-o incintă supravegheată permanent.
Centrala sau panoul repetor vor asigura retranslaţia indicaţiilor în clădire cu mai multe intrări pentru pompieri prin panouri suplimentare de avertizare. Indicaţiile vizuale sub forma lămpilor de avertizare şi ale iluminatului pentru continuarea lucrului, trebuie să fie montate la intrările prevăzute pentru accesul pompierilor în clădire. Acolo unde se montează mai multe panouri de control care permit preluarea controlului de la mai multe locaţii, trebuie luate măsuri pentru a se preveni operarea contradictorie a comenzilor din poziţii diferite prin retranslaţia comenzilor.
Amplasarea echipamentului de control şi semnalizare (centrala de semnalizare) la incendiu impune în plus şi următoarele:
indicaţiile şi controalele să fie uşor accesibile pompierilor şi personalului responsabil din clădire;
iluminatul să permită citirea cu uşurinţă a etichetelor şi indicaţiilor vizuale;
riscul de incendiu să fie scăzut şi spaţiul să fie acoperit de instalaţiile de semnalizare a incendiilor.
Dacă echipamentul de control şi semnalizare este distribuit în mai multe carcase, este necesar ca
spaţiul de amplasare al fiecărei carcase să satisfacă cerinţele de mai sus;
conexiunile dintre carcase să fie protejate corespunzător împotriva avarierii prin incendiu sau avarierii mecanice;
facilităţile de monitorizare a defectelor să acopere interconectările dintre diferite carcase ale centralei.
Încăperile destinate echipamentelor de control şi semnalizare aferente instalaţiilor de semnalizare a incendiilor se încadrează, din punctul de vedere al pericolului de electrocutare, ca locuri de muncă periculoase definite prin STAS 8275. Din punctul de vedere al mediului ele se încadrează în categoria EE (BA5) definită conform normativului I 7/2002.
Dacă se montează echipamente de control şi semnalizare aferente instalaţiilor de semnalizare a incendiilor în medii care nu satisfac condiţii de 17
mediu curat şi uscat, risc de avariere mecanică şi de incendiu, atunci trebuie luate măsuri suplimentare de protecţie a echipamentului.
În aceste încăperi prin documentaţia tehnico-economică se prevăd cel puţin 1-2 prize de 16 A/220 V pentru lămpi portabile şi unelte (scule, accesorii) portabile în condiţiile prevăzute de normativul I 7/2002.
Încăperile destinate echipamentelor de control şi semnalizare aferente instalaţiilor de semnalizare a incendiilor amplasate în construcţiile din categoria C, D, E, vor fi dispuse în spaţii ferite de incendiu sau în încăperi separate prin elemente incombustibile (C0) rezistente la foc minim 60 minute, având golurile de acces protejate cu uşi rezistente la foc 30 minute şi prevăzute cu dispozitive de autoînchidere.
Iluminatul încăperilor destinate echipamentelor de control şi semnalizare aferente instalaţiilor de semnalizare a incendiilor se va executa cu lămpi fluorescente sau incandescente în conformitate cu STAS 6646/1.
În încăperile destinate centralelor de semnalizare se va instala un post telefonic conectat la sistemul de telefonie interioară al obiectivului şi un post direct la serviciul public de sector sau localitate.
Pentru localizare rapidă, uşoară şi fără ambiguitate a alarmei şi pentru a lega indicaţia centralei de locaţia oricărui detector sau declanşator manual trebuie furnizate, cel puţin cardul de zonă, harta zonei, diagrama de conectare, lămpi pentru indicare la distanţă.
În cazul centrelor de supraveghere la distanţă se asigură o semnalizare la alarmă la incendiu printr-o legătură automată cu pompierii într-un minim de timp de semnalizare. Alarmarea automată, în cazul existenţe pazei în momentul declanşării alarmei de incendiu, trebui confirmată şi prin telefon.
Legăturile automate trebuie monitorizate astfel încât orice defect să fie indicat la distanţă sau la centrală. Acolo unde există centre de supraveghere la distanţă trebuie transmise cel puţin semnale generale de incendiu sau de defect.
Dacă spaţiul este permanent supravegheat, atunci se poate utiliza telefonul pentru anunţarea pompierilor.
Amplasarea corpurilor de iluminat din dispeceratele cu monitoare TV se face astfel încât pe ecranele acestora să nu cadă lumină directă atât naturală cât şi artificială. Echipamentele şi aparatura de comandă se instalează pe pereţi la nivelul privirii operatorului, la minim 0,8 m de pardoseală.
Monitoarele se vor amplasa la o distanţă de 6...10 ori diagonala ecranului faţă de locul de supraveghere al operatorului. Dacă numărul monitoarelor este mai mare de 4, acestea se vor instala în rack-uri astfel încât operatorul să le poată urmări fără mişcarea capului.
Cablurile coaxiale care asigură legătura între diferitele echipamente (multiplexor, monitoare, camere video, videorecordere etc.) se vor amplasa la o distanţă mai mare de 0,5 m faţă de cablurile de forţă şi se vor evita traseele paralele ale acestora pe distanţe mai mari de 1 metru.
În cazul în care paralelismul nu se poate evita, cablurile coaxiale se vor proteja în tuburi metalice, legate la pământ la ambele capete, situaţie în care distanţa nu se normează.
8. Cerinţe privind cablurile sistemelor automate de detectare
şi de alarmare la incendii
De regulă cablurile se instalează în zone cu risc mic de incendiu (cu excepţia celor din incintele protejate).
Dacă este necesară prevederea de cabluri în alte zone, trebui utilizate cabluri rezistente la foc sau se asigură supravegherea canalizaţiilor de cabluri prin detectoare împotriva incendiului, astfel încât un defect al acestora să nu împiedice:
recepţia unui semnal de detectare la echipamentul de control şi semnalizare;
funcţionarea dispozitivelor de alarmă;
recepţia semnalelor iniţiate de sistemul de detecţie prin echipamentul de transmisie al alarmei de incendiu.
Cablurile care trebuie să rămână în funcţiune mai mult de 1 minut după detectarea incendiului trebuie să reziste la efectele focului un timp de 30 de minute sau să fie protejate pentru această perioadă. Aceste cabluri sunt cele care asigură:
conectarea dintre echipamentul de control şi semnalizare şi echipamentul de alimentare cu energie electrică, dacă se găsesc în carcase diferite;
conectarea dintre părţi ale echipamentului de control şi semnalizare, dacă se găsesc în carcase diferite;
conectarea dintre echipamentul de control şi semnalizare şi panourile repetoare de
semnalizare şi/sau de comandă;
funcţionarea într-o zonă cu risc mare de incendiu.
Reţelele de cabluri care conectează echipamentul de control şi semnalizare cu detectoare, declanşatoare manuale, dispozitive de alarmare etc. pot fi în sistem:
linii radiale,
bucle.
În cazul utilizării liniilor radiale se asigură:
amplasarea în zona supravegheată prin detectoare, astfel că la apariţia unui incendiu să se iniţieze o alarmă;
rezistenţa corespunzătoare la efectele focului şi intervenţiei împotriva incendiului cel puţin 30 de minute.
În cazul utilizării buclelor, acestea trebuie să reziste acţiunii focului şi intervenţiei împotriva incendiului cel puţin 30 de minute sau să aibă o protecţie corespunzătoare pentru această perioadă, dacă funcţiunile, altele decât cea de detectare, de la mai mult de o zonă, nu pot fi realizate.
9. Protecţia cablurilor împotriva defectelor mecanice
Cablurile trebuie protejate corespunzător mediului şi locului de amplasare.
Ele se instalează în zone protejate de tip tunele de cabluri, ghene, tuburi etc. Cablul trebuie să aibă o rezistenţă mecanică suficientă pentru modul de pozare ales. Dacă cablul nu oferă această rezistenţă, el se protejează mecanic, suplimentar.
La utilizarea circuitelor în buclă trebuie luată în calcul evitarea deteriorării simultane a celor două capete ale buclei (ruperea cablului sau scurtcircuitului). La amplasarea ambelor capete ale buclei în acelaşi spaţiu se iau măsuri suplimentare de protecţie mecanică sau se distanţează suficient cele două capete ale buclei, pentru evitarea unui defect simultan.
10. Protecţia împotriva efectelor electromagnetice
Pentru evitarea defectelor şi alarmelor false, cablurile şi echipamentele nu se instalează în spaţii care prezintă niveluri ridicate ale câmpului electromagnetic. Dacă acest lucru nu este posibil, trebuie prevăzută o protecţie electromagnetică adecvată prin ecranare şi legare la pământ conform PE 107.
11. Prize de pământ pentru instalaţiile de semnalizare a incendiilor
Pentru conectarea instalaţiei de semnalizare a incendiului se vor prevedea prize de pământ cu rezistenţa de dispersie sub 4 ohmi, realizate fie separat pentru fiecare instalaţie, fie prin conectarea la o priză comună cu alte echipamente sau prize ale clădirii.
Utilizarea în comun a prizei de pământ pentru sistemul de detectare şi alarmă la incendiu cu cele ale instalaţiei de energie electrică se admite numai în condiţiile prevăzute de STAS 6271.
Prizele de pământ se vor conecta la tabloul speciale pentru prize, care se va amplasa, de preferinţă, în încăperile echipamentelor aferente.
Alegerea conductoarelor pentru legarea la pământ şi dimensionarea acestora se va face în conformitate cu prevederile STAS 12604/5 pentru instalaţia de legare la conductorul de protecţie.
Pentru trecerea prin fundaţie a conductoarelor de legare la pământ se va prevedea câte un tub PVC Ф39 mm, curbat într-un singur plan cu o rază de cel puţin 1 metru, care va străbate pardoseala pe verticală şi fundaţia exterioară pe orizontală, ajungându-se la exterior la 0,8 m sub nivelul solului şi prelungindu-se cu cel puţin 1 metru de la fundaţia clădirii.
12. Realizarea, montarea cablurilor şi exploatarea instalaţiilor
de semnalizare a incendiilor
Instalaţiile de semnalizare a incendiilor se vor realiza în execuţie îngropată sau aparentă, cablurile utilizate fiind conforme cu cerinţele specificate de producătorul echipamentelor, luându-se în calcul intensitatea curentului admisibil şi atenuarea semnalelor de date.
Circuitele instalaţiilor de semnalizare a incendiilor se vor executa cu cabluri cu conductoare de cupru, cu excepţia cazurilor când sistemul este proiectat să lucreze în alte tehnologii (de exemplu cabluri optice).
Secţiunea conductorului de cupru utilizat pentru instalaţiile de semnalizare a incendiilor va fi cea rezultată din calcul în funcţie de încărcare (curentul absorbit în cazul cel mai defavorabil) şi curentul estimat pe circuitul respectiv, configuraţia şi lungimea traseelor, astfel încât la cel mai apropiat element conectat să se asigure tensiunea minimă de funcţionare, în conformitate cu indicaţiile producătorului de echipament.
Tensiunile nominale de alimentare a circuitelor instalaţiilor de semnalizare a incendiilor sunt de regulă în gama 12-24 V c.c.
În spaţiile de producţie şi depozitare din categoria A şi B de pericol de incendiu, conductoarele de semnalizare vor fi cu întârziere mărită la propagarea flăcărilor.
Traseele de cablu tip conducte, canale etc. trebuie să permită introducerea şi scoaterea cu uşurinţă a cablurilor. Accesul trebui permis prin înlăturarea sau deschiderea unor capace de protecţie.
Acolo unde cablurile traversează (penetrează) pereţi şi planşee cu rol de rezistenţă la foc (antifoc), golurile trebuie asigurate împotriva incendiului, astfel încât rezistenţa la foc a elementului de compartimentare traversat să nu se reducă.
Conexiunile de cabluri, altele decât cele din carcasele echipamentelor, se evită. În cazul în care acest lucru nu este posibil, conexiunea trebuie carcasată într-o cutie de conexiune, accesibilă şi identificabilă. Metoda de conexiune nu trebuie să reducă fiabilitatea şi rezistenţa la foc a cablului fără conexiune.
Pentru reducerea interferenţelor electrice datorate apropierii de instalaţiile de date şi cele electrice de joasă tensiune, cablurile instalaţiilor de semnalizare a incendiilor se separă de cablurile altor sisteme prin
instalarea în conducte, ghene separate;
separarea de alte cabluri prin intermediul unor elemente despărţitoare mecanice continue şi rigide din materiale rezistente la foc;
instalarea la o distanţă minim 0,3 m de cablurile altor sisteme.
Se va evita instalarea cablurilor instalaţiilor de semnalizare a incendiilor în lungul conductelor calde, interzicându-se instalarea lor pe suprafeţe calde.
Se vor evita traseele expuse la umezeală.
Pe porţiuni reduse ale traseelor apropiate de suprafeţe calde (minim 400 C) sau la încrucişări cu acestea, distanţa dintre circuitele instalaţiilor de semnalizare a incendiilor trebuie să fie de minim 12 cm sau se vor lua măsuri de izolare termică.
Se va evita instalarea cablurilor instalaţiilor de semnalizare a incendiilor în tuneluri sau canale tehnice în care se găsesc cabluri electrice cu tensiuni mai mari de 1000 V. În cazurile în care nu este posibilă o altă soluţie, cablurile se vor instala în tuneluri sau canale tehnice pe pereţii opuşi, sau pe aceeaşi parte cu cablurile electrice la o distanţă de aproximativ 40 cm, sub cele electrice.
Când lungimile de paralelism depăşesc 150 m, iar tensiunile sunt mai mari de 1000 V, se va face, de la caz la caz, calculul de protecţie, luându-se măsuri corespunzătoare conform normativelor şi standardelor în vigoare.
La stabilirea traseelor se vor evita trecerile prin spaţii cu pericol de explozie, medii corozive sau zone în care există pericol de scurgere a unor lichide ce ar putea deteriora învelişul cablurilor sau ar prezenta pericol de incendiu, alegându-se soluţii de montaj pe pereţii exteriori acestor spaţii (cu condiţia protejării împotriva efectelor de radiaţii termice în caz de incendiu şi deteriorărilor mecanice) şi anume în spaţiile de circulaţie, anexe tehnice sau alte spaţii fără pericol.
Pentru realizarea circuitelor de alarmă la incendiu pentru conectarea dispozitivelor de alarmă se utilizează acelaşi tip de cablu.
Cablul de joasă tensiune pentru alimentarea echipamentului de control şi semnalizare la incendiu se montează în carcasa echipamentului pe o intrare separată faţă de toate celelalte cabluri ale sistemului de detectare şi de alarmă de incendiu.
Pentru sistemele de detectare şi de alarmă la incendiu se vor prevedea puncte de concentrare separate, marcate corespunzător.
Cutiile de conexiuni se vor instala numai în locuri uscate, asigurate împotriva accesului persoanelor neautorizate, uşor accesibile personalului de întreţinere.
Cablurile, conectoarele, bornele etc. trebuie să fie marcate pentru a putea fi uşor identificate.
Rezistenţa de izolaţie faţă de pământ a circuitelor de semnalizare trebuie să fie de minim 10 mΩ cu decuplarea bornei de legare la pământ.
În clădirile înalte şi foarte înalte pentru circuitele destinate instalaţiilor de semnalizare a incendiilor coloanele dispuse pe verticală vor fi separate de celelalte categorii de instalaţii electrice sau de telecomunicaţii.
Organizarea echipamentului aferent instalaţiilor de semnalizare a incendiilor se face pe niveluri de acces a echipamentului cu sistem de parolare.
Circuitele pentru instalaţiile de semnalizare a incendiilor se vor instala în tuburi separate.
Proprietarul sau o altă persoană având control în acea parte a clădirii care conţine instalaţia de semnalizare a incendiului este responsabil pentru:
asigurarea conformităţii iniţiale şi continue a instalaţiei sau sistemului cu cerinţele în vigoare;
scrierea procedurii pentru abordarea diferitelor alarme, avertizări şi a altor evenimente apărute în instalaţie sau sistem;
antrenarea ocupanţilor pentru recunoaşterea diferitelor situaţii, alarme şi pentru
evacuare;
păstrarea instalaţiei sau sistemului în cele mai bune condiţii de funcţionare;
prevenirea alarmelor false prin luarea de măsuri adecvate pentru împiedicarea activării detectoarelor prin operaţii de sudare, tăiere metale, fumat, încălzit, gătit, evacuare gaze etc.;
asigurarea că instalaţia sau sistemul este modificat corespunzător dacă apar orice schimbări semnificative de utilizare sau configurare a clădirii;
ţinerea unui registru de evidenţă a intervenţiilor la sistem şi înregistrarea tuturor evenimentelor care afectează sau au ca sursă instalaţia sau sistemul;
asigurarea că instalaţia sau sistemul este întreţinut la intervale corespunzătoare după apariţia unui defect, incendiu sau alt eveniment care poate afecta sistemul;
numirea uneia sau mai multor persoane pentru îndeplinirea acestor funcţii. Numele lor trebuie scrise în registrul de evidenţă a intervenţiilor la sistem;
schimbarea periodică a codurilor de acces ale utilizatorilor şi personalizarea acestora.
Proprietarul poate delega aceste funcţii prin contract unei organizaţii (organizaţia care a instalat sistemul sau care asigură service). Jurnalul (registrul) instalaţiei trebuie ţinut într-un loc accesibil persoanelor autorizate, de regulă lângă centrală, şi trebuie efectuate înregistrări privind toate evenimentele sistemului.
13. Zonarea clădirilor
Clădirea trebuie împărţită în zone de detectare astfel încât locul de origine al alarmei să poată fi determinat rapid din indicaţiile date de echipamentul de control şi semnalizare la incendiu (centrala de semnalizare). Trebuie asigurate circuite de rezervă pentru identificarea semnalelor de la declanşatoarele manuale de alarmă, astfel încât să fie prevenite semnalele false.
Împărţirea clădirii pe zone de detectare trebuie să ţină seama şi de următoarele reguli:
Aria desfăşurată a unei singure zone trebuie să fie mai mică sau egală cu 1600 m2;
Distanţa de căutare (în interiorul unei zone) pentru a avea confirmarea vizuală a incendiului trebuie să fie mai mică sau egală cu 30 m;
Într-o zonă de detectare se pot include mai multe încăperi dacă:
încăperile sunt învecinate, numărul lor nu este mai mare ca 5 şi întreaga suprafaţă nu depăşeşte 400 m2; încăperile sunt învecinate, cu posibilitatea de acces uşor la acestea, suprafaţa totală 1000 m2 şi în centrala de semnalizare a incendiilor sau la accesele la încăperi s-au prevăzut avertizori de alarmă pentru spaţiul afectat de incendiu.
Fiecare zonă trebuie limitată la un singur nivel al cădirii cu excepţiile:
zona este casa scării, puţul liftului sau o structură similară care se întinde pe mai mult de un nivel; suprafaţa totală a clădirii este mai mică de 300 m2.
Împărţirea clădirii în zone de alarmă depinde de nevoile de diferenţiere a tipului de alarmă. Dacă un semnal de alarmă se generează întotdeauna pentru întreaga clădire, atunci divizarea clădirii în zone de alarmă nu este necesară.
14. Detectarea incendiilor cu ajutorul barierelor optice de fum
Un sistem automat de detectare şi alarmare la incendii are în structura sa un echipament de control şi semnalizare (centrala de semnalizare)


This post first appeared on Sisteme De Securitate In Constructii, please read the originial post: here

Share the post

GHID DE PROIECTARE

×

Subscribe to Sisteme De Securitate In Constructii

Get updates delivered right to your inbox!

Thank you for your subscription

×