Get Even More Visitors To Your Blog, Upgrade To A Business Listing >>

2500 de elevi se întâlnesc cu Metano si Electro

Peste 2.500 de elevi din 19 comunități din mediul rural și urban mic vor descoperi cele mai importante lucruri despre gazul natural și energia electrică, cum le pot folosi mai eficient acasă și la școală și, mai ales, în condiții de siguranță. Demersul face parte din programul tradițional de educație “Întâlnire cu energia” (ediția a XII-a), derulat de către ENGIE Romania, în parteneriat cu Asociaţia Hands Across România şi Ministerul Educaţiei Naționale.

În cadrul celor două lecții interactive copiii vor lua parte la aventurile fantastice ale lui Metano, o moleculă  de gaz creată de către o elevă participantă la prima ediție a programului, în 2007. De curând, odată cu intrarea companiei ca furnizor pe piața de electricitate, Metano și-a făcut un nou prieten – Electro. Lecţiile vor viza tipurile de energie, parcursul gazului natural de la extracţie până acasă, economia de energie şi utilizarea în siguranţă a gazului natural și a energiei electrice, insistând pe partea de prevenire a accidentelor.



This post first appeared on Club IT&C, please read the originial post: here

Share the post

2500 de elevi se întâlnesc cu Metano si Electro

×

Subscribe to Club It&c

Get updates delivered right to your inbox!

Thank you for your subscription

×