Numele meu e Patric Vaslov si sunt profesor universitar in cadrul Facultatii de Istorie din Bucuresti.
Predau istoria universala din secolele XV-XVI  studentilor din anul I.
 Nu stiu exact daca asta am vrut sa fac in viata sau asta mi-a fost  prescris de  o entitate mai mare decat puterea omului de a intelege.
 Imi amintesc doar faptul ca pur si simplu am spus da  atunci cand profesorul Vasile Voicu a venit la mine cu propunerea de a fi asistentul sau. Tocmai ce terminasem masteratul in Istorie si Civilizatie cu specializarea in Istorie Antica si Arheologie. De cand ma stiu fost un om ambitios. Mereu m-am intrebat si inca imi mai pun uneori intrebarea de unde vine ambitia omului? De unde atata determinare in fiinta umana de a se autodepasi si de unde vine dorinta mistuitoare a omului de a marca lumea prin existenta sa? De ce nu putem trai doar o simpla multumire a ingaduintei celeste de a exista fizic. Incepand cu primul om creat de Dumnezeu si sfarsind cu ultimul din lumea contemporana moderna, toti au marcat si au schimbat istoria omenirii. Au transformat lumea prin actiunile lor adunate din acel timp, fortandu-ma pe mine sa accept si sa iubesc lumea pe care mi-au creat-o. Si eu la randu-mi fac acelasi lucru in timpul meu. Schimb totul fara sa ma intreb daca lumea de maine vrea sa existe sub forma  in care noi, lumea de azi o modelam.
 Nu stiu daca mi-am dobandit ambitia din nascare sau mi-am dezvoltat-o ca si abilitate de supravietuire in lupta pentru afirmare, cert e ca atunci la douzeci si sapte de ani nu aveam nici un alt drum bine stabilit. Nu aveam nici o directie in care sa ma indrept si nici o alta pasiune decat fascinatia pentru stiintele vechi pentru care de mic copil am avut o inclinatie. Sa fi fost oare vrajit de muzele din mitologia greceasca in care omul simplu nu era mai mult decat un sclav fericit al zeilor sau poate inutilitatea mortilor din multele razboaie si batali pe care omenirea le-a dus de-a lungul timpului, sa ma fi convins?  Nu stiu exact de ce m-au atras cartile de istorie dar mereu am simtit ca ma impart in doua lumi. Una trecuta apusa demult, prafuita si veche din care au ramas numai bucati putrezite si alta noua, vie, colorata,zgomotoasa, moderna, obositoare. Traiam trecutul la fel cum traiam si prezentul. Poate o parte din mine a ramas acolo, captiva sau poate a avut de ales. Asta aveam in minte atunci in urma cu douazeci de ani cand am pornit pe drumul pe care soarta mi l-a aratat. Am inceput de la cea mai de jos functie didactica din invatamantul superior, cea de asistent al unui profesor universitar morocanos, vechi si prafuit intocmai ca materia pe care o preda. Imi amintesc si acum cuvintele sale de atunci – Patric tu ai ceva in tine ce apartine istoriei. Uneori cand te privesc ma vad pe mine. Ai potential baiete. Nu strica sa te gandesti la asta-
Am zambit si i-am multumit dar in sinea mea imi doream sa se fi inselat. Era un profesor remarcabil dar prin ochii sai obositi de la atatea litere citite puteam descifra mesajele disperate ale dorintelor refulate de a le elibera inainte de a se scurge si ultimul graunte de nisip din clepsidra vietii.
Tanarul din mine vedea viata in alte culori decat batranul de acum. Eram doar un visator idiot.
Dar mi-am luat in serios munca de asistent si m-am inscris in paralel si la doctorat. Era o prima conditie pe care trebuia sa o indeplinesc pentru a ramane si pentru a avansa pe scara ierarhica a universitatii. Timp de trei ani am fost asistentul profesorului Vasile Voicu de la care am invatat foarte multe. M-a tinut langa el sfatuindu-ma si invatandu-ma constant cum sa ma dezvolt in aceasta profesie. Mi-a explicat si mi-a aratat cum trebuie sa ma feresc de situatii care mi-ar putea denigra imaginea profesionala atat de importanta in acest mediu cultural in care toata lumea sta linistita in banca ei asteptand greseala pe care cu siguranta o vei face. Mi-a sprijinit activitatea didactica dandu-mi numeroase sarcini de indeplinit incepand cu tinerea unor seminarii de istorie universala medievala si terminand cu elaborarea proiectelor de an. Incepuse sa-mi placa rolul meu in acest spectacol.
Eram tanar si ma amuzau nespus favoritismele intre profesori si urmaream fascinat cursa dupa titluri si pozitii inalte camuflata sub forma de intentii bune si proiecte transparente ce aveau rolul de a veni  in sprijinul studentului,  pentru ca acesta sa iasa de pe bancile scolii cat mai bine pregatit in domeniul sau.
Eram un novice in ale profesoratului si cunosteam doar imaginea formala a facultatii. Din pozitia de student nu ai cum sa stii foarte multe. Este exact ca atunci cand mergi intr-o vizita de curtoazie si te izbesti de o casa perfect decorata si ingrijita, esti primit cu o caldura absoluta si gazdele-si joaca rolul de indragostiti impecabil. Dar dupa ce timpul trece si tu insisti sa mai ramai realizezi ca monstrii tai de acasa sunt doar niste mici animale de companie comparativ cu dragonii care scuipa foc bine ascunsi in dulapurile perfecte ale unei lumi ideale. Trei ani de zile am fost asistent si dupa ce am obtinut titlul de doctor in Stiinte Umaniste am mai urcat o treapta ce ma ducea mai aproape de varful piramidei. Devenisem lector universitar.
As minti daca as spune ca in acest timp nu am avut momente in care tot ce doream era sa renunt. Trebuia sa schimb ceva la viata mea care intrase intr-un ciclu ce se tot repeta zi de zi, luna de luna, an de an. Simteam ca voi innebuni daca continuam sa ma complac in confortul cald al rutinei plicticoase. Si am facut o schimbare. M-am casatorit. M-am casatorit cu Ramona Vaslov intr-o zi de noiembrie in urma cu optspreze ani.
 Eram impreuna de trei ani atunci cand m-am hotarat sa fac pasul asta. Ramona intotdeauna a fost o tipa desteapta. Avea darul de a spune si de a face exact ceea ce trebuia cand trebuia pentru ca lucrurile sa iasa exact asa cum vroia. Era rabdatoare si perseverenta. Mereu imi spunea ca nimic nu se intampla peste noapte si e nevoie de multa daruire si multa implicare pentru ca visurile sa capete contur. Era completarea mea. Omul alaturi de care nu ai cum sa nu evoluezi.Isi terminase studiile in domeniul economic si lucra intr-o companie de imobiliare. Munca sa i se potrivea ca o manusa. Se regasea in toate acele proiecte elaborate pana in cele mai mici detalii, in strategii de marketing si vanzari, in cifre si sondaje.
Am cunoscut-o intr-o seara la o petrecere la care nici nu vroiam sa merg, dar la care totusi m-am dus fiind impins de la spate de prietenul meu Alex. Traversam o perioada proasta a vietii mele si tot ce-mi doream era doar sa zac in asteptarea trecerii timpului. Imi amintesc seara aceea. Eram cu Alex si cu Vlad si stateam plictisit de atmosfera mult prea cunoscuta la o masa intr-un colt cu un pahar de wiskey pe jumatate gol in fata. Tocmai ma intrebam  de ce oare m-am lasat convins sa fiu acolo cand a venit iubita lui Vlad insotita de doua prietene. Atunci am vazut-o prima oara pe Ramona. Prezenta ei m-a scos instantaneu din starea vegetativa in care ma aflam. Inalta, cu o silueta silfida bine pusa in evidenta de o rochie neagra, pana la genunchi, mulata si cu spatele gol mi-a captat pe loc interesul. M-am prezentat in timp ce ii studiam trasaturile fetei. Avea ceva special. Poate ochii albastri pe fondul unui chip alb incadrat de parul lung si negru sau poate buzele rosii perfect conturate sa ma fi trezit brusc la realitate? Cu singuranta era o tipa atragatoare dar avea mai mult decat un chip frumos. Avea o atitudine matura si parea stapana pe situatie. Eram fascinat de felul in care vorbea. Parea ca fiecare cuvant e bine gandit inainte de a fi rostit. Si totusi nu parea deloc retinuta sau crispata. M-a cucerit pe loc atunci in seara aceea. Si au urmat apoi multe intalniri in care am descoperit si am iubit femeia din ea. Am privit mereu dragostea ca pe un ideal. Un mit, o poveste, o naluca. Un moment unic al vietii in care uiti cine esti, unde esti si ce vrei. Dar am  cunoscut-o pe Ramona si dragostea pentru ea mi-a demonstrat ca nu eram altceva decat un naiv ce credea in basme. Pana la urma urmei cum ai putea imbratisa o naluca?
Ramona a fost cea care m-a sustinut si din ea mi-am extras puterea si taria de a contiuna pe drumul lung si anevoios al carierei. Ne-am construit casnicia in jurul cuvintelor respect si prietenie.
Aveam o perioada grea si simteam ca nu ma misc deloc. Ma imparteam intre treburile de la facultate si cursurile de la doctorat si oboseala punea sub semnul intrebarii eforturile mele. Aveam nevoie ca ceva bun sa se intample in viata mea.
Era o noapte linistita si normala, iar eu nu stiam cum sa-mi mai ascund emotiile. Trecuse o saptamana de cand ii cumparasem inelul cu care aveam sa o cer in casatorie dar nu gasisem inca scenariul potrivit. Nu ma hotarasem daca sa merg pe varianta clasica cu o cina eleganta in restaurantul ei preferat sau sa improvizez ceva pe moment. Nu puteam dormi desi trecuse ore intregi de cand stateam in pat cu ochii pe tavan. M-am ridicat incet pentru a nu o trezi pe Ramona care adormise de mult. Am stat acolo pe marginea patului privind-o. Felul in care dormea, fata ei, nasul, buzele, parul ravasit pe perna. Era perfecta. Era femeia mea si o vroiam alaturi de mine pentru totdeauna. In viata mea nu fusesem  mai sigur de ceva. M-am dus in bucatarie si mi-am turnat un pahar cu vin. Trebuia cumva sa-mi calmez entuziasmul si sa ma gandesc serios la cum sa o fac. Am iesit pe balcon sperand ca aerul rece al noptii si frumoasa luna plina ce stralucea pe cerul negru ma vor ajuta sa-mi gasesc inspiratia. M-am gandit la ea, la ce ii place,  la pasiunile ei, la locurile noastre preferate si dupa multele imagini ce mi se derulau prin cap… gasisem. Stiam locul perfect care avea sa ramana in mintea ei si in a mea ca locul in care mi-a zis ”da”. Ramona era pasionata de arta. Iubea tablourile, obiectele decorative, sculpturile. Le considera ferestre prin care putea privi in sufletul artistului. Ii placea sa le analizeze si sa descopere in ele starile si trairile interioare ale autorului. Pur si simplu adora arta. Inconjurata de picturi si sculpuri, absorbita de intensitatea sentimentelor exprimate prin culorile acuarelelor pe panza, uita sa fie rationala si se simtea libera. Avea o galerie preferata in care mergea mereu pentru a se deconecta de realitate. Am mers impreuna de cateva ori, la insistentele ei, pentru ca arta moderna nu e chiar una din pasiunile mele. Preferam sa raman acasa si sa citesc cartea pe care tocmai o incepusem si care ma trimitea inapoi in timp, in anul 490 i.Hr. in mijlocul Bataliei de la Maraton dintre persi si greci. Imi spusese cu cateva zile in urma ca va avea loc acolo o expozitie a unui artist tanar dar foarte talentat si ca abia astepta sa mearga sa-i vada lucrarile. I-am spus a doua zi ca mi-ar placea sa o insotesc. A fost incantata de idee. Aveam totul pregatit la mine in seara cea mare. Imbracasem cel mai bun costum din dulap, pusesem inelul  in buzunarul sacoului si emotiile in suflet. Eram agitat si nu-mi puteam sterge zambetul de tampit indragostit de pe fata. Traiam o stare de fericire euforica. Ne-am oprit pe rand in fata fiecarui tablou. Cautam ceva special, ceva care sa ma ajute sa rostesc cuvintele magice. Si gasisem. Un tablou abstract ce parea pictat cu mana in care se imbinau culori vii si linii aruncate la intamplare intr-un mod voit si in care puteai regasi orice stare si sentiment trait sau dorit.
-Ce vezi aici, Ramona? am intrebat-o  privindu-i expresia fetei.
- Vad un om sub stapanirea unei stari de incertitudine fericita. E atat de pierdut in spatiu si in timp dar nu-i pasa pentru ca e fericit, imi raspunse prinsa de ideile acelui tablou.
-Stii ce vad eu? si intrebarea mea i-a captat pe loc atentia. Nu prea imi dadeam cu parerea despre arta atunci cand mergeam la vreun vernisaj.
-Eu vad un om sub stapanirea dragostei. E atat de indragostit de iubita lui incat vrea ca ea sa-i fie alaturi tot restul vietii, si spunand asta am scos cutiuta rosie si i-am desfacut-o in fata.
-Vrei sa fii sotia mea?
Stateam si ma uitam fix la expresia fetei ei. Imi imaginasem momentul ala de atatea ori si in sfarsit ii puteam vedea reactia. M-as fi pus in genunchi dar ar fi fost prea mult pentru mine si vroiam ca totul sa fie cat mai natural si autentic.
Pret de cateva secunde s-a blocat. Apoi a realizat ce tocmai am spus si a zis ”Da” cu o voce ce tremura de emotie si de fericire. M-a imbratisat si m-a sarutat. A fost unul dintre cele mai frumoase momente din viata mea. Nimeni, niciodata nu o sa-mi poata fura acel moment magic care mi-a transformat viata dintr-una simpla si comuna intr-una ce merita traita din plin.
Ne-am casatorit repede, in doar cateva luni. Vroiam amandoi o ceremonie mica si intima, doar cu rudele si apropiatii nostri. Ploua in ziua aceea, si era rece afara. Oricum banuiam ca asa va fi luna noiembrie dar nu conta. Pentru noi era perfect. ”Ploaia e semn de belsug” – mi-a spus in dimineata aceea cuibarita in bratele mele. Avea emotii. Si eu aveam. Stateam amandoi imbratisati in pat si incercam sa realizam ce insemna  ziua aceea pentru noi. Era ziua in care porneam pe acelasi drum alaturi unul de celalalt si visam la ce avea sa ne rezerve viitorul. ”Gata, se face tarziu” mi-a zis ridicandu-se hotarata din pat. O iubeam pentru forta ei de a face ceea ce trebuie indiferent de cat de greu ii era. Ne-am unit destinele intr-o biserica micuta din aproprierea casei parintilor ei.
Era biserica in care fusese botezata si era foarte importanta pentru ea. Acolo se simtea mai aproape de Dumnezeu si vroia ca in ziua aceea  El sa fie acolo pentru ea. Fata ei cand mi-a spus ca acolo ar vrea sa ne casatorim era precum a unui copil ce iti vorbeste cu inocenta din suflet asa ca nu aveam cum sa refuz dorinta ei de a face ceremonia in bisericuta aceea. Imi amintesc cum stateam acolo imbracat intr-un costum negru de mire in miros de tamaie si de lumanari inconjurat de picturi cu sfinti si o priveam. Purta  o rochie de mireasa simpla, lunga, mulata pe corp dintr-un material fin si parul negru buclat ii cadea in valuri pe spate. Era atat de naturala si de frumoasa. Parea o zeita ce a coborat din ceruri pentru fericirea unui simplu om binecuvantat de divinitate. Buchetul ei era facut numai din florile ei preferate, trandafirii galbeni. A fost o ceremonie frumoasa urmata apoi de petrecerea la restaurant  si dansul mirilor despre care imi amintesc ca abia asteptam sa se termine. Eram emotionat si stangaci, desi exersasem cu Ramona inainte acel moment. Nu am fost niciodata vreun bun dansator si eram ingrozit de faptul ca trebuia sa dansez in fata tuturor invitatilor. Dar am avut un dans simplu si am trecut cu bine si peste asta. Apoi am petrecut alaturi de cei dragi, am ciocnit sampanie, am primit urari din cele mai calde si de bun augur, am ras si ne-am distrat pana dimineata. A fost obositor pentru amandoi dar a meritat. Am avut o nunta reusita. Eram tineri, fericiti si doar ce ne casatorisem. Eram domnul si doamna Vaslov.
Si o intrebare imi chinuie mintea acum cand rememorez clipele acelea fericite pe care le-am trait in ziua nuntii mele. Daca mi s-ar oferi sansa sa o iau de la capat m-as mai casatori cu Ramona? Cu siguranta da. Sunt la fel de sigur de asta asa cum eram atunci cand o priveam cum dormea in patul meu linistita si am simtit ca nu sunt intreg fara ea.
Imi amintesc ca dupa nunta la vreo saptamana am plecat in luna de miere in Egipt. Eu imi doream sa vad piramidele si sfinxul si ea voia sa stea pe plaja si sa faca scufundari in apele limpezi ale Marii Rosii. Ne-am cazat intr-un resort luxos din Hurghada unde am petrecut sapte zile in care ne-am rasfatat din plin cu tot ce am gasit mai bun pe acolo. In primele doua zile ne-am relaxat pe plaja. Ramona isi dorea un bronz frumos iar eu simteam ca ma topesc sub soarele arzator. Am stat sub umbrela imbracat intr-un sort si tricou cu o palarie de paie in cap sorbind cocktail-uri reci in timp ce o priveam cum se intindea ca o felina pe sezlong. Imbracata  in costumul de baie pe care si l-a cumparat special si cu  pielea unsa cu ulei ce stralucea sub razele acelea fierbinti se juca cu mintea mea care luase deja foc . Ne-am stins in apele calde si limpezi iar apusul ne-a surprins in timp ce ne sarutam pe malul acelei plaje ce te facea sa uiti de orice grija. In ziua urmatoare am facut scufundari. Voia neaparat sa guste din aventura submarina. Si mie imi placea ideea. Am plecat cu vaporasul in larg  si am facut cunostiinta cu peisajele acelea subacvatice de o frumusete ireala. Multitudinea de culori a pestilor ce se miscau peste tot si nuantele de roz amestecate cu rosu-brun a vegetatiei, totul incadrat de albastru straveziu al apei imi dadea impresia ca m-am pierdut intr-un tablou al unui pictor talentat. Seara am luat cina in restaurantul hotelului si am cazut franti de oboseala in asternuturile moi din camera. In ziua ce a urmat am mers intr-un safari in desert. Ne-am costumat cu turbane si ochelari de soare si am pornit spre o noua experienta. Citisem tot felul de povesti despre desert si dar nicidecum nu-mi inchipuiam ca intinderea aia nesfarsita,  fara drumuri doar dune de nisip peste care treceau in viteza rotile jeep-ului in care ne aflam avea sa mi se para pe cat de fascinant pe atat de sinistru. I-am privit fata in pustietatea aia si m-a bufnit rasul cand o vedeam cat de deranjata era de nisipul ce o lovea peste chip in timp ce se stramba la zguduielile masinii. Era genul de persoana urbana si a rasuflat usurata cand am ajuns in oaza la racoare sub acoperisul de paie. Apoi am vizitat un sat de beduini si am ramas uimit de puterea omului de a supravietui si de a-si crea viata in mijlocul pustietatii folosindu-se de animale. Camila era animalul de la care foloseau aproape totul. Carnea, laptele, parul din care faceau covoare, ii ajuta la carat lucruri, se bazau pe instictul ei de a gasi apa in desert, o foloseau in scop turistic, chiar si balega uscata a camilei o utilizau pentru foc. Si eram acolo in acea lumea uitata de civilizatie si priveam fermecat mainile unui batran ce crea cu atata usurinta modele din nisip colorat. Am cumparat una atunci si chiar si acum o mai am. Imi aminteste ca oricat de greu va fi, intotdeauna va exista un mod de a o lua de la capat, trebuie doar sa-ti doresti. Pentru ca aproape se intunecase, am luat cina jos pe niste covorase, am fumat narghilea si am privit imbratisati portul si spectacolul rochiilor ce se invarteau ale dansatorilor de tanoura si miscarile lascive ale dansatoarelor din buric.
Ne-am intors inapoi la hotel unde am baut impreuna o sticla de sampanie in cada cu spuma. In ziua ce a urmat am vizitat muzeul de Egiptologie din Cairo dupa un drum lung cu autocarul . Ajuns acolo ma simteam ca pestele in apa printre toate acele antichitati ale Egiptului…comoara marelui faraon Tutankhamon si masca sa de aur, cele 12 mumii, busturi ale zeitatilor in care credeau egiptenii, papirusuri veritabile sunt doar cateva care imi vin acum in minte. Eram incantat si ascultam atent indicatiile ghidului care se grabea pentru a parcurge acel univers al unei  omeniri necunoscute comprimat in 107 sali in care erau expuse sute de mii de exponate. Erau foarte multi turisti in muzeu si ne era teama sa nu ne pierdem de grup asa ca nu puteam zabovi cat vroiam la fiecare piesa in parte. Am vizitat si piramidele din Giza. Piramida lui Keops, Khren si Mikerinos. Doamne… cat de neinsemnat m-am simtit stand acolo in fata a 4000 de ani de istorie, in fata uneia din cele sapte minuni a lumii. Era imensa atat in latime cat si in inaltime. Construita din blocuri de piatra dispuse pe randuri te face sa te intrebi daca chiar a fost ridicata de oameni sau de ceva supranatural. Am sarutat-o pe sotia mea acolo in fata acelei minuni si i-am spus ca in lumea mea nu exista decat o singura minune..ea. A ras fiindca credea ca glumesc, dar eu nu glumeam. Simteam ca la rascrucea vietii am ales drumul cel bun. Am vazut si Sfinxul, o uriasa statuie ce pare ca sta si vegheaza asupra celor trei piramide, sculptata dintr-un singur bloc de piatra urias. Imi amintesc ca Ramona era atat de obosita dupa tot drumul acela incat  atunci cand am ajuns inapoi in camera de hotel a adormit cu telecomanda in mana pe fotoliu asteptand sa ies din baie. Am luat-o in brate si am asezat-o in pat. Am invelit-o cu grija asemenea unui copil, am sarutat-o pe frunte si i-am spus ”noapte buna, iubita mea.” E un moment drag mie, de care imi aduc aminte mereu atunci cand ma gandesc de luna noastra de miere. Ultimile zile din vacanta ni le-am petrecut pe plaja in timp ce ne racoream cu fructe exotice si dupa lasarea serii ne-am distrat incercand tot felul de cocktail-uri in bar beach-urile de pe  acolo. Ne-am intors acasa fericiti, bronzati si parca uitasem de zilele de noiembrie ce ne asteptau cu frig si ploi.

....va urma....