Get Even More Visitors To Your Blog, Upgrade To A Business Listing >>

Cărți

Orice carte este ca o pilulă care vindecă sau alină durerea, dacă știi să o citești în așa fel, încât să-și facă efectul. Dincolo de îmbogățirea vocabularului și de scop delectiv, acestea sunt terapeuți siguri, numai dacă vor și cititorii să-și vindece anumite traume sau porniri atavice.
Chiar și cărțile plictisitoare au rol în vindecarea ta: îți pun răbdarea la încercare și ți-o educă. Este ca și în viață. Înghiți doza de rutină cotidiană până apare ceva ieșit din comun.
În linii mari, iată cum pot fi cărțile:
1) Cărți autobiografice, de tipul „am pățit-o și eu și îți spun nu ca să mă dau mare, ci să nu treci și tu, cititorule, prin aceleași trasee ale erorilor”.
2) Cărți prea însiropate cu fericire. Pur și simplu curge siropul fericirii altora prin mâinile tale, dar nu-i simți dulceața. Nu te amărî! Aceasta este lecția refugiului în propria imaginație. Acolo poți fabrica tone de fericire pentru tine și pentru cei dragi.
3) Cărți care te revoltă: prin personaje, prin ticăloșie publică, prin sfârșit. Reacția ta îți dovedește că încă ai spirit civic și că acesta se află în alertă.
4) Cărți care-ți oferă soluții gata făcute de viață, dar culmea! ție nu ți se potrivește niciuna! Sunt și ele bune la ceva. Îți demonstrează că nu poți fi dus de nas, nici de formatorii de opinie!
5) Cărțile sumbre demonstrează cum un rău atrage alt rău și mai mare, cum viața trăită în teroare este mutilată cu acceptul celui aflat în cauză. Ele te învață tacticos să prețuiești normalitatea. Lucrurile acelea banale, dar esențiale, pe care le consideri nimicuri, când le ai, dar fără de care ești pierdut: sănătatea, libertatea, independența fizică și emoțională...
Orice carte este o pilulă, iar prospectul ei este mesajul explicit sau se citește printre rânduri, așa că timpul „pierdut” lecturând se dovedelte investit într-o viață mai bună!



This post first appeared on Blog Comercial, please read the originial post: here

Subscribe to Blog Comercial

Get updates delivered right to your inbox!

Thank you for your subscription

×