Get Even More Visitors To Your Blog, Upgrade To A Business Listing >>

Follow the leader…

Prima dată am fost pus în situaţia de a conduce pe cineva la 18 ani când m-am angajat în învăţământ ca suplinitor. Un an pentru Limba şi literatura română, un an Limba franceza. Fără să am experienţă, aplicând instinctiv nişte metode şi tactici am reuşit să ţin copiii în mână şi să-i fac să iubească materia mea. Atunci am realizat pentru prima oară că un grup Este Foarte uşor de manipulat şi că, mai mult sau mai puţin instinctiv, oamenilor (fie ei şi în miniatură, atunci) le place să fie conduşi, astfel că atunci când am ajuns să conduc oameni mari mi-a fost mult mai uşor. Oamenii mari sunt mult mai uşor de condus decât copiii.

Majoritatea oamenilor preferă să se supună de bună voie decât să ia decizii sau să se implice. Psihologic vorbind, pasarea responsabilităţii le oferă confort în cazul unui eventual eşec, în schimb îşi pot asuma succesul ca “membru al echipei”. Atunci când apare un lider, cei din jur au tendinţa naturală de a se aşeza cuminţi în spatele său (mă rog, eventual cârcotind pe la colţuri). Un lider nu este contestat decât tot de cineva cu aptitudini similare, restul mulţumindu-se cu bârfa sau mormăieli interioare.

Acesta este şi unul din motivele pentru care implementarea unui set de proceduri într-o organizaţie este foarte uşor de făcut. Mai greu este apoi de menţinut, fiindcă dacă nerespectarea acestora nu este sancţionată se va transforma în normă.

Cea mai bună analogie este cu regulile de circulaţie. În România, nerespectarea lor este foarte rar sancţionată, de aceea circulaţia este haotică şi nu respectă nici măcar regulile de bun simţ. În schimb, imediat ce se trece graniţa, românii care acasă sunt zmei, devin mieluşei. La fel se întâmplă şi cu cetăţenii străini care petrec mai mult timp în România, după 2-3 luni ajung să adopte comportamentul localnicilor, deşi în ţara lor respectă legile şi normele. Din această cauză, în România, când cineva este sancţionat, el se consideră victimă. “de ce tocmai el, când toţi ceilalţi fac la fel?”

De aceea, atunci când se implementează un standard de management într-o firmă este foarte importantă partea post-implementare şi modul în care se verifică periodic respectarea acestuia. Fără introducerea unui proces de control intern real – fie internalizat, fie externalizat – implementarea va rămâne de formă, chiar dacă ea va fi şi certificată.



This post first appeared on Cristian Banu, please read the originial post: here

Share the post

Follow the leader…

×

Subscribe to Cristian Banu

Get updates delivered right to your inbox!

Thank you for your subscription

×