Octavian Manea despre ascensiunea democrației iliberale în Europa Centrală și de Est, care amenință reîntoarcerea regiunii la perioada de dinainte de 1989

Două evenimente consumate săptămâna trecută vorbesc despre starea democrației liberale în Europa Centrală. Ambele au o încărcătură simbolică pentru un spațiu aflat în avangarda transformării democratice și, în egală măsură, de mare beneficiar al occidentalizării de după 1989.

Mai întâi avem Rezoluția Parlamentului European împotriva Poloniei, de pe 15 noiembrie. Astfel, în documentul adoptat cu 438 de voturi pentru, 152 împotrivă și 71 de abțineri, documentul conchide că măsurile luate de guvernul de la Varșovia în ultimul an „prezintă un risc clar de încălcare gravă“ a valorilor constitutive, fondatoare ale UE – demnitate umană, libertate, democrație, egalitate, statul de drept și respectul pentru drepturile omului. Va urma elaborarea unui raport detaliat pe baza căruia Parlamentul va însărcina Consiliul să determine sau să infirme încălcarea acestor valori fundamentale. În teorie, măsurile punitive pot ajunge până la suspendarea drepturilor de vot ale Varșoviei la nivelul Consiliului.

Pe de altă parte, la Washington, Departamentul de Stat tocmai a anunțat inițierea unui program sugestiv intitulat Sprijin pentru Media Obiectivă din Ungaria. Inițiativa, care aparține Biroului pentru Democrație, Drepturile Omului și Muncă, este o competiție de granturi (de până la 700.000 de dolari) deschisă presei din afara Budapestei, din Ungaria profundă. Scopul este, desigur, acela de a încuraja jurnalismul de investigație, reportajele bazate pe fact-checking, programe de training, dar în primul rând accesul cetățenilor la o informare obiectivă, alternativă. Indirect, este un semnal că Departamentul de Stat împărtășește îngrijorarea Bruxellesului față de „orbanizarea“ spațiului public din Ungaria. Mai mult, pare că Ungaria a devenit un câmp de bătălie în războiul împotriva „știrilor false“. Tunetele și fulgerele Budapestei nu s-au lăsat prea mult așteptate. Îndrăzneala Washingtonului de a investi în independența și libertatea mediatică, în conservarea pluralismului de opinie a fost interpretată ca un gest subversiv, nici mai mult, nici mai puțin decât o formă de „interferență în campania electorală“.

Metamorfoza Ungariei

În Europa Centrală, discuția despre regresul democrației liberale pornește de la Ungaria lui Viktor Orbán. Rețeta formalizată de acesta din urmă se răspândește, este contagioasă, creează prozeliți, inclusiv în Polonia. Imediat după preluarea puterii în 2010, când Fidesz a obținut o supermajoritate (67,88%), Orbán a început o profundă reamenajare a statului, prin distrugerea echilibrului puterilor. Ținta sa a devenit cu precădere constelația instituțiilor independente, centrele de putere necontrolate de Fidesz. Mai întâi a rescris Constituția după chipul și asemănarea majorității guvernamentale. Apoi a politizat pas cu pas puterea judecătorească și a neutralizat opoziția Curții Constituționale (i s-a schimbat componența și i-au fost regândite competențele). Sunt restrânse drepturi fundamentale – libertatea de exprimare și de informare, drepturile minorităților. Universitatea Central Europeană, „un bun public“ regional, este în mod premeditat atacată pentru ceea ce simbolizează – un spațiu liber de reflecție, de gândire alternativă, care nu poate accepta uniformizarea cognitivă și identitară dorită de orbanizare. Este inventat inamicul poporului – miliardarul George Soros, al cărui profil este expus în piața publică pentru a internaliza bine imaginea „societății paralele“ care subminează din interior cetatea. Apoi a trecut la hărțuirea prin măsuri administrative, chiar investigații penale a societății civile, la demonizarea ONG-urilor care primeau finanțări străine (de exemplu, cele care primeau fonduri norvegiene). Este sugestivă grila de interpretare a lui Viktor Orbán, pentru care cei din astfel de ONG-uri „nu fac parte din societatea civilă, ci sunt activiști politici plătiți care ajută interese străine“.

Pe fond, asistăm la un proiect de destructurare a statului de drept, prin anularea oricărui echilibru și separație a puterilor în stat, a oricărei capacități de a exercita un control asupra Executivului. Totul trebuie să devină o prelungire și să deservească voința majorității. „Sistemul de checks-and-balances [controlul și echilibrul puterilor] reprezintă o invenție americană pe care dintr-un motiv de mediocritate intelectuală Europa a decis să-l adopte și să-l folosească în politica europeană“, s-a confesat Orbán într-un interviu. Rămâne de referință discursul ținut la Băile Tușnad în iulie 2014, când a avansat proiectul democrației iliberale, pe care vrea să-l impună:

Națiunea ungară nu este o simplă sumă de indivizi, ci o comunitate care trebuie să fie organizată, întărită și dezvoltată și, în acest sens, noul stat pe care îl construim este un stat iliberal, un stat nonliberal. Nu neagă valorile fondatoare ale liberalismului, precum libertatea. Dar nici nu face din această ideologie un element central al organizării statului.

Sub Orbán, Ungaria nu se uită spre Vest, ci pivotează spre Rusia și China, împrumutând din strategiile lor de coerciție internă. De fapt, astăzi, „Vladimir Putin este cel mai important învățător autoritar pentru regiune. Centralizarea puterii, tratamentul ONG-urilor, controlul și cumpărarea presei, atacurile împotriva universităților – toate urmează un model rusesc“, ne-a spus Péter Krekó, director al institutului Political Capital din Budapesta. În același timp, „revoluția“ nu este doar una instituțională, ci se forțează un transplant de mentalitate. Este rescrisă istoria, reabilitat horthismul, se minimizează culpabilitatea maghiară în crimele din cel De-al Doilea Război Mondial. Totul pentru a confecționa o nouă narațiune publică – comunitară, închisă, pură, nediluată de globalizare, autosuficientă, alergică la diversitate. Iată contextul mai larg în care PE a decis în urmă cu câteva luni să ceară sancționarea Ungariei pentru „deteriorarea semnificativă a statului de drept și a drepturilor fundamentale“.

Răspândirea modelului

Treptat, virusul iliberal a trecut granița, ajungând și la Varșovia. Guvernul PiS are aceleași ținte. Urmează același tipar. Sunt atacate ingredientele cheie ale statului de drept pentru îndepărtarea lor. Motivul?

Iliberalii atacă sistemul de checks and balances, deoarece acesta este tehnologia politică prin care vocile altora se fac auzite. Și nu sunt interesați să asculte aceste voci. Astfel, ei închid spațiile instituționale ale pluralismului – ne-a spus Kim Lane Scheppele.

Neavând, însă, la dispoziție o supermajoritate pentru reamenajarea statului, Kaczyński a fost nevoit să încerce mai întâi neutralizarea Curții Constituționale, boicotând publicarea și executarea hotărârilor ei. Ulterior, PiS a declanșat o veritabilă ofensivă pentru a plasa justiția sub controlul guvernului prin reorganizarea instanțelor ordinare, a Consiliului Național de Magistratură, a Școlii Naționale de Magistratură și a Curții Supreme. Prin activarea acestor măsuri, guvernul ar putea să concedieze judecătorii Curții Supreme, să înlocuiască conducerea instanțelor inferioare și să controleze numirile din sistem.

Ambele țări expun simptome și tendințe iliberale. Și totuși, care este numitorul lor comun? Înainte de toate, un tip de comportament: „partidul de guvernământ – sprijinit de majorități populare reale sau imaginate – susține că nu are nevoie să împartă spațiul politic cu cei cu care se află în dezacord. Iliberalii au toate răspunsurile și sunt dornici să le impună tuturor. Ei delegitimizează opoziția, capturează toate instituțiile politice și nu recunosc nici expertiza, nici independența instituțiilor de transparență și control (sistemul judiciar, mass-media, ONG-urile, autoritățile de reglementare a presei). Urăsc pluralismul și îi urăsc pe cei care nu sunt de acord cu ei. Vor o politică univocă, unde există loc doar pentru propriile voci pentru a proiecta consimțământul celor guvernați“, ne spune spus Kim Lane Scheppele, o expertă specializată în sisteme constituționale de la Universitatea Princeton.

În centrul modelului illiberal se află „credința că doar un singur partid / o singură mișcare poate reprezenta în mod legitim națiunea sau poporul. În Ungaria, acesta este Fidesz; în Polonia, PiS. Toți ceilalți sunt fie foști comunisti (astfel compromiși pentru totdeauna de complicitatea lor în fostul regim totalitar), fie niște progresisti pro-occidentali (ilegitimi prin dorința lor de a moderniza țara prin idealurile occidentale europene, nefiind astfel maghiari sau polonezi adevărați)”, ne spune James Kirchick, autorul unei foarte citite cărți despre Europa contemporană (The End of Europe: Dictators, Demagogues, and the Coming Dark Age).

Nu în ultimul rând, peste toată această diluare a democrației liberale se întinde umbra unui mare beneficiar: Rusia.

Kremlinul preferă întotdeauna să lucreze cu politicieni corupți, indiferent de ideologia lor. Dar și mai subtil și mai insidios este modul în care Rusia manipulează și exploatează chestiunea musulmană în spațiul Europei Centrale și de Est. Dintr-odată, conservatori cu o puternică istorie anti-comunistă și anti-sovietică repetă discursul Kremlinului despre cum Islamul reprezintă o amenințare civilizațională pentru Vest și cum Rusia creștin-ortodoxă este un aliat în combaterea acesteia – arată James Kirchick.

O epocă anti-Havel

Deja literatura de specialitate pune un diagnostic tendințelor din Europa Centrală. Dacă în anii ’90 era considerată importantă consolidarea democratică, astăzi asistăm la un fenomen invers, de regres, de „deconsolidare democratică“. În articolul lor Semnele deconsolidării (publicat în ianuarie în Journal of Democracy), Roberto Stefan Foa și Yascha Mounk avansează ipoteza că o astfel de tendință devine vizibilă în momentul în care părți semnificative din societate își pierd încrederea în elementele constitutive ale democrației liberale, cochetând cu altceva. Pentru ei, Ungaria și Polonia sunt studii de caz fanion. Ambele par cuprinse cel puțin în parte de o stare de spirit dispusă să legitimeze asaltul asupra frânelor care limitează exercițiul arbitrar de putere.

După cum avertiza într-o alta epocă președintele filozof al Cehiei: „o societate deschisă poate fi construită numai de oameni deschiși, prin urmare, lupta pentru edificarea ei este o luptă împotriva încorsetării omului într-o doctrină, ideologie, prejudecăți“. În general, astăzi, Europa Centrală pare să joace într-un scenariu de semn contrar, să fie inundată de un spirit anti-Havel. Din această perspectivă, este importantă distincția pe care o făcea recent Ivan Krastev, legată de 1989 ca moment fondator. Pentru el, este o realitate duală: un 1989 care aparține intelectualilor cosmopoliți precum Havel și Michnik și un altul care aparține naționaliștilor de tip Kaczyński sau Orbán. Sunt două forțe care pentru o vreme au avut un proiect comun de societate, dar acum cei din urmă își iau revanșa, declanșând o revoltă identitară, suveranistă.

Octavian Manea