Autorităție române și decidenții politici s-au felicitat frenetic, în presă și la televizor, în legătură cu „succesul” vizitei lui Klaus Iohannis la Washington și întâlnirea acestuia cu omologul său Donald Trump. Problemele acestei vizite sunt multiple, dar ele pot fi reduse la doi factori: cum definim/măsurăm succesul? și ce a obținut România în materie de politică externă?

Judecând numai după conferința de presă comună a celor doi președinți lucrurile nu sunt atât de roz pe cât comentatorii și responsabilii de politică externă români le-au caracterizat.

• Donald Trump nu a spus absolut nimic despre Rusia, regiunea Mării Negre sau Balcanii de Vest;

• Donald Trump a refuzat să caracterizeze Rusia ca fiind o amenințare pentru securitatea Statelor Unite ale Americii și a Europei. Aceasta reprezintă un mare pas înapoi având în vedere contextul internațional și regional;

• Nu știm ce au discutat concret cei doi președinți în timpul întâlnirii. Nu cunoștem (nu s-au anunțat oficial) parafarea sau semnarea vreunor înțelegeri, acorduri sau memorandumuri bilaterale;

• Klaus Iohannis a fost cel care a vorbit cel mai mult despre Rusia și a discutat în termeni generali și diplomatici;

• Donald Trump a vorbit despre teme strategice care nu reprezintă un interes major pentru securitatea și politica externă a României: criza din Qatar, Orientul Mijlociu, combaterea terorismului și Coreea de Nord.

• Președintele american a folosit vizita omologului său român pentru a abate atenția de la scandalul momentului în SUA, mărturia lui James Comey, fostul director al FBI, și a încercat să-l decredibilizeze pe acesta din urma. Presa americană prezentă l-a întrebat pe Trump numai despre acest scandal care îi subminează în prezent mandatul.

• Trump a încercat să folosească România ca o pârghie împotriva aliaților europeni descriind Bucureștiul ca fiind un „aliat bun”, în timp ce insista asupra fondurilor pe care statele europene le-ar datora SUA. Trump dorește să utilizeze statele Central și Est Europene, în special Polonia și România împotriva Germaniei și Franței;

• Absența unui consens privind privind includerea României în programul Visa Waiver;

• Absența reprezentanților guvernului român care să însoțească delegația prezidențială și care să transpună în politici publice deciziile agreate în urma unei asemnenea vizite;

• Donald Trump fie nu înțelege, fie nu vrea să înțeleagă modul în care NATO este finanțat. Remarca președintelui american privind creșterea bugetelor apărării a membrilor NATO dincolo de limita de 2% din PIB nu a reprezentat o eroare sau o gafă. Se pare că la Bruxelles, cu ocazia summit-ului NATO, la cina privată, Trump a cerut aliaților europeni sporirea la 3% din PIB a bugetelor de apărare.

Există într-adevăr o serie de semnale pozitive transmise de Donald Trump:

• Reconfirmarea angajamentului SUA față de 5 al Tratatului de la Washington. Trump a răspuns fără echivoc, dar vizibil iritat, unei întrebări puse de jurnalista TVR Ramona Avramescu, privind angajamentul SUA față de NATO. Ceea ce nu a vrut să spună președintele SUA la Bruxelles, a rostit în SUA, la întrebarea unui reporter! Angajamentul ferm al SUA pentru securitatea europeană ar fi trebuit îsă de la sine înțeles, iar ritualul repetării acestuia face parte din cutuma diplomației americane.

• Sprijinul ferm al SUA față de combaterea corupției și statul de drept. Însă acesta a fost un mesaj cu dublu tăiș, doarece pe de o parte vine din partea unei administrații americane cunoscute pentru problemele de integritate, iar pe de altă parte Trump a personalizat combaterea corupției în România, reducând-o la o cruciadă personală a lui Klaus Iohannis;

• Consens privind dezvoltarea relațiilor economice și culturale. Dar cum va fi implementat acest consens? Cum va reacționa Trump la investițiile americane în România, fiind cunoscut faptul că se opune vehement delocalizării companiilor americane? Ce fonduri vor fi alocate schimburilor culturale? Prin ce mecanisme vor fi gestionate sporirea schimburilor economice și culturale? Aceste întrebări au nevoie de un răspuns mai ales în contextul în care bugetul Departamentului de Stat pe 2018 va fi redus drastic (28%), iar programele de asistență internațională sunt cele vizate de aceste tăieri.

• Posibila achiziția a unor sisteme antiaeriene cu rază lungă de acțiune Patriot pentru a înlocui sistemele de proveniență sovietică, depășit moral și fizic. Probabil că în timpul vizitei de la Washington s-a ajuns la un gentlemens agreement pe acest subiect.

Cum s-a mai arătat deja în spațiul public românescă, o vizită externă reprezintă o pârghie diplomatică pentru atingerea unor scopuri. Dacă scopul acestei vizite a fost doar ca cei doi președinți să se cunoască și să se obișnuiască unul cu celălalt – atunci scopul a fost atins. Dacă s-a urmărit însă să se obțină ceva mai mult în plan bilateral, atunci entuziasmul analitic și politic după această nu prea se justifică. Mesajele sunt într-adevăr importante pentru a verifica intensitatea relației bilaterale, dar concret nu s-a obținut foarte mult.

Chiar dacă pentru prima dată din 2002 încoace președintele României și cel al SUA au apărut împreună în public și au răspuns întrebărilor presei, trebuie să fim conștienți că Administrația Trump nu este una care să opereze în „parametri normali” ai unei administrații prezidențiale americane. Trump nu înțelege jocul diplomatic, semnificațiile alianțelor sau alocă destulă atenție formulării politicei externe americane, dincolo de sloganele de uz intern.

Caracterul bizar și neobișnuit al acestei admnistrații s-a văzut în timpul conferinței de presă, când președintele Trump a vorbit mai mult despre problemele sale cu justiția decât despre agenda sa de politică externă. Iar atunci când a vorbit despre aceasta, președintele american a arătat că prioritățile mandatului său nu converg foarte mult cu securitatea europeană sau cu cea a României: combaterea terorismului internațional (în esență mai mult un iritant strategic decât o amenințare) și Coreea de Nord (o amenințare substanțială dar cu o semnificație mai mică decât cea rusă).

Rusia și Vladimir Putin nu par să fie considerate amenințări de către Trump, lucru dovedit cu vârf și îndesat în timpul summit-ului G-20 de la Hamburg când președintele american și cel rus au fost aproape nedezlipiți.

În fine, din punct de vedere strategic, în România nu vrea să se înțeleagă caracteristica definitorie a mandatului lui Trump: este un mandat neo-izolaționist și care vizează reducerea angajamentelor internaționale ale SUA. Principalele proiecte de politică externă cu care Trump a câștigat în 2016 au fost zidul de la granița cu Mexicul, retragerea din sau renegocierea acordurilor de liber schimb, combaterea terorismului și oprirea valurilor migratoare, ultimele două interpretate dintr-o perspectivă profund islamofobă.

Euforia provocată în România de vizita lui Iohannis la Casa Albă riscă să treacă cu vedere un aspect esențial: Trump este volatil și se poate „suci” oricând.

George VIŞAN