Octavian Manea despre semnificația summitului NATO de la Varșovia pentru flancul estic

Centrul gravitațional al Summit-ului NATO de la Varșovia a fost cu certitudine partea nordică a Flancului Estic. Patru batalioane multinaționale – coordonate de Germania, Marea Britanie, Ca­nada și SUA ca națiuni cadru – vor fi desfășurate în statele baltice și Polonia. Sub Ini­țiativa de Reasigurare Europeană (ERI) anunțată de președintele Obama la începutul anului, 1.000 de militari americani vor fi staționați în Polonia. Se fac presiuni pentru ca ei să fie dislocați în cea mai sensibilă parte a teritoriului polonez pentru protejarea celebrului „Pas Suwałki“ – fâșia teritorială dintre Kaliningrad și Belarus – considerat drept poarta vitală în asigurarea accesului terestru al NATO către ecosistemul baltic. În toamna anului trecut, președintele Estoniei transmitea Washingtonului: „dacă aș vrea să blochez accesul către cele trei state baltice, aș fi foarte atent la Pasul Suwałki. Dacă aș vrea să întreprind ceva, atunci aș fi foarte interesat de Pasul Suwałki“. Tot Polonia va găzdui și centrul de comandă al brigăzii blindate americane (4.000 de oameni) ale cărei unități se vor afla într-un regim rotațional pe Flancul Estic, inclusiv în România. În general, accentul cade pe grupuri de luptă și pe descurajare.

Există mult mai multă înțelegere pentru corectarea „păcatului originar“ al anilor ’90, când primele extinderi ale Alianței lăsau Estul vulnerabil. În partea de Sud imaginea este mult mai modestă. Dacă în Nord, Alianța transmite solidaritate, zona Mării Negre pare mai degrabă o regiune al cărei timp nu a venit și care în fapt exprimă fragmentare. Au fost smulse câteva angajamente de la bulgari și polonezi, care vor participa la coagularea unei brigăzi multinaţionale aflată sub comanda României, ceea ce l-a făcut pe președintele Iohannis să concluzioneze că ne aflăm în fața unei realizări „senzaționale“. În general, miza era să stimulăm angajamentul și prezența Europei Vechi, nu să lipim breșele regiunii cu vecinul de la Sud, același care a subminat vestita inițiativă maritimă. Să fie aceasta fotografia unei arhitecturi echilibrate între Nord (concentrat pe descurajare) și Sud (unde accentul rămâne orientat pe antrenamente și exerciții)? Și ce transmite Moscovei?

Cât despre inițiativa care a ocupat tot timpul Bucureștiului, aceea a consolidării cadrului na­val la Marea Neagră, aflăm că, de fapt, „încă nu există o poziție comună a aliaților“. În conferința de presă dedicată unui tur de orizont al celor mai importante decizii ale summit-ului, președintele Iohannis a precizat că Alianța a aprobat o evaluare politico-militară „a situaţiei de securitate din regiunea Mării Negre şi a implicaţiilor sale pentru NATO“. În­să, pe fond, orice decizie cu privire la opțiunile de consolidare a prezenței maritime și ae­ri­ene sunt rostogolite până la ministeriala din octombrie, când Bucureștiul speră să-i aducă pe aliați pe aceeași lungime de undă a unui „concept operațional care să facă Marea Neagră mai sigură“.

Să fie realistă așteptarea Bucureștiului? Până în octombrie am putea asista la înclinarea balanței în favoarea celor care vor „destindere“ și „rapprochement“ cu orice preț cu Rusia. Deja sunt state care cred că Alianța a mers prea departe în măsurile de reasigurare și descurajare. Este sugestivă ieșirea președintelui Hollande, care a ținut să precizeze că, pentru Franța, Rusia nu este un adversar sau o amenințare, ci „un partener“. Mai mult, un ministru al Apărării din Est a precizat pentru Financial Times că francezii au obstrucționat cel mai mult „întregul proces de ranforsare, încercând să dilueze toate aspectele sale“. Iar cina șefilor de stat și de guvern de vineri de la Palatul prezidențial din Polonia a expus un Tsipras care pleda viguros în favoarea ideii că a venit momentul să terminăm confruntarea cu Moscova.

Rămâne de văzut ce va însemna ministeriala din octombrie pentru proiectul Bucureștiului, care dorea „mai mult NATO“ la Marea Neagră, și dacă va răspunde exigențelor de a livra „o prezență înaintată care să acopere toate domeniile operaționale de care avem nevoie“, așa cum spera ministrul Moțoc să fie Varșovia, și care ar fi trebuit să „protejeze libertatea de navigație“ în contextul transformării Crimeei într-un Kaliningrad al Sudului, un bastion antiacces și de excludere regională. E o diagnoză afirmată și în paginile noii Strategii Militare a României, unde se notează faptul că, deși „o agresiune militară în Europa prezintă o probabilitate scăzută, capacitatea declanşării unei astfel de agresiuni, potenţată de realizarea capabilităţilor antiaccess şi de interdicţie zonală (A2/AD) în bazinul Mării Negre reprezintă principala ameninţare la adresa securităţii României şi a statelor din regiune“. Iată sensul pledoariei României pentru creșterea prezenței NATO la Marea Neagră, prin măsuri de contrabalansare a zonelor A2/AD. Din aceas­tă perspectivă, Varșovia este un pod mult prea îndepărtat și este foarte posibil să rămână așa. Pentru că o decizie despre contracararea zonelor de excludere regională implică o discuție complicată despre capabilitățile maritime și aeriene necesare pentru neutralizarea lor.

Octavian Manea