Textul de mai jos este doar părerea mea, bazată pe experienţe proprii. Nu mă deranjează dacă nu vei fi de acord, voi accepta şi alte opinii,  pe care, de altfel, le aştept în comentarii.

Nu înţeleg deloc fetele care sunt părăsite şi continuă să spere că foştii se vor întoarce, căzîndu-le în genunchi. Sau cele care flirtează cu cineva şi visează la cereri în căsătorie. Să fim serioşi. Oare căsătoria este scopul vieţii unei femei? Fiecare are priorităţile aranjate diferit. La noi este unanim acceptat ca o femeie de 30 de ani să treacă drept ratată dacă nu îşi are întemeiată propria familie. Poate voi fi puţin rea, un fel de terapie-şoc, dar vreau să deschid ochii multor reprezentante ale sexului feminin.

S-o iau de la început. Băieţii sunt diferiţi. Pentru unii puţin flirt, (ok, poate nu chiar puţin) face parte din rutina zilnică, pentru alţii e greu să spună un simplu "salut". Iată de ce astfel de mărunţişuri nu merită atitudine serioasă de la început. Poate a pus un pariu cu băieţii, poate vrea să vadă ce tip de fată eşti, poate a pus ochii pe altcineva. În cel mai bun caz este un timid, dar optimismul în exces din partea noastră tot nu e sănătos. Eu pur şi simplu mă bucur de atenţie, nimic mai mult.

Cît ţine despre relaţii, nu există niciodată nici un fel de garanţie. Se despart şi oameni care trăiesc cîte 20, 30 ani împreună. Iar fetele care spun "Cum a putut? Am fost împreună jumătate de an!" par ridicole. Se mai întîmplă, oamenii nu se potrivesc. Mai bine o durere scurtă, provocată de despărţire, de cît una chinuitoare, cauzată de o relaţie moartă.

Şi ultimul lucru despre care vreau să vorbesc, căsătoriile. Siropoase, dulci la început şi un calvar în final (înainte: love birds; pe urmă: angry birds). De parcă oamenii ar deveni proprietatea privată a fiecăruia şi nu mai au viaţă separată. Să fiu complet sinceră, nu am vazut perechi căsătorite fericite. Dar la noi în general feţe fericite nu prea vezi,  facem din depresie boală naţională. Deja mă abat de la subiect, îmi ajunge pe azi.

Concluzie: Probabil va suna a clişeu, dar gîndeşte nu cu inima, ci cu capul. Be smart. De prea multe ori am văzut fete plîngînd după băieţi. Mă gîndeam că postarea mea poate schimba ceva. Nu pun imagini, e greu să găsesc una care reprezintă tot ce am scris.


PS: nu învinuiesc băieţii de vreo crimă, şi fetele pot fi rele. Dacă includeam şi asta probabil scriam un roman. Dar ştiu că articolele lungi rămîn necitite, aşa că mă opresc aici.


Vin cu următorul post degrabă!