Uneori imi place sa ma joc cu ideile postand cate un text pe blog sau pe retelele de socializare. Recunosc deschis ca nu sunt cel mai bun prieten al unei pene de scris, visez ca un adolescent naiv, cateodata o dau cu bata in balta facand si greseli care nu se fac.
Dar pacatul originar, al narodului care se joaca cu literele, trece dincolo de acest aspect si merge mult mai departe spre numarul de caractere dintr-un text.
Putinii oameni care au apreciat bruma de idei care mi-au scapat printre ineptii, au strambat din nas cand a fost vorba de lungimea textului.
Intr-o lume de tip messenger, orice text ce depaseste patru fraze devine lung si plictisitor.
Celebra replica time is money s-a transformat in: time is everything.
Nimeni nu sta sa-ti citeasca tie romanul pana la capat.

Pentru a fi un „blogger de succes” sau pentru ca textul tau sa fie citit si de altcineva decat de iubita, parinti, eventual catel, trebuie sa respecti trei reguli esentiale:

1. Sa fi vulgar . Vulgaritatea este esentiala. Fiecare detaliu anatomic aduce public, deci nu fi zgarcit.
2. Textul sa poata fi citit intre doua statii de metrou. Preferabil Piata Unirea- Universitate.
3. Nu elabora nimic. Imagineaza-ti ca te adresezi unui grup de urangutani. Cat mai scurt si cat mai simplu. Oamenii nu au timp sa gaseasca sensuri subintelese de dincolo de cuvinte. Au nevoie de ceva rapid. Ca o partida scurta de sex in toaleta restaurantului sau pe ultimele randuri ale unui cinematograf.
Nu mai avem timp si chef pentru un preludiu intelectual.
Scurt si pe fuga.

Nouazeci si opt de strofe, atat cat are Luceafarul, sunt acum o nesabuita irosire de timp. Nu-i erau suficente doua, maxim trei strofe, micutului, sa spuna intreaga poveste?
Pe bune.
Am cumparat zile trecute o carte. Pret putin piperat pentru venitul meu, dar asta e. Cand a venit coletul prin posta am crezut ca au uitat sa-mi puna carte
Era mai greu plicul decat continutul.
Ma intrebam daca autorul a scris-o intr-o pauza de pranz sau in timp ce facea dus. Intr-o calatorie IMGB – Pipera o citeai lejer si aveai suficent timp sa scri si o scurta recenzie.
Poate chiar si una mai lunga…
Dar cine mai sta in ziua de azi sa citeasca o carte? Mai ales una cu peste 50 de pagini.

Trebuie sa recunosc ca dupa toate standardele actuale sunt un tip asocial. Nu socializez cu oricine, sunt extrem de selectiv si sunt suficent de imatur sa cred ca este Mult Mai Importanta calitatea decat cantitatea.
Nu simt nevoia sa ma bag in vorba doar pentru a fi auzit, cred ca abilitatea de a asculta este mult mai importanta decat aceea de a vorbi.
Imi place cultura dialogului.
Dar dialogul real nu cel in care trebuie sa privesc cuvintele tale ca teorii unanim valabile.
Nici o justificare nici o argumentatie, nimic.
Pentru ca din pacate asta inseamna cultura dialogului modern.
Cuvinte scurte, multe ineptii narcisiste.
Uneori am senzatia ca dupa ce mii de ani am evoluat de la primate si gesturi la un limbaj diversificat, complex, acum ne intoarcem usor, usor la un limbaj cat mai simplu, monocolor. Urmatorul pas este sa renunatam la putinele cuvinte pe care le mai folosim, cel putin in scris, si sa trecem din nou doar la gesturi primare.
Este mai usor si castigam si timp.

Mi se intampla uneori sa ma indragostesc.
Este adevarat nu foarte des. :)))))
Fiind un tip introvertit imi este greu sa-mi exprim sentimentele foarte usor.
Doar ca atunci cand reusesc sa trec peste aceasta bariera, cu umila mea imaginatie, imi place sa ma joc cu literele.
Pur si simplu, iubirea pentru mine este o minunata primavara sufleteasca. Si atunci incep sa pictez litere. Cu mai mult sau mai putin talent. Asa cum mugurii si iarba trezesc la viata natura, asa simt eu ca prin iubire omul poate renaste.
Simt nevoia sa transmit asta.
Mi se pare banal sa spun te iubesc unui om….si atat.
Fara sa-fac acel suflet asa se simta iubit. Sa simta culoare in cuvintele mele.
Este ca si cum ai zugravi o casa in alb.
Tot timpul.
Din pacate am simtit prea des ca nici persoanele care tin la tine nu-si mai permit sa-si iroseasca timpul pentru a te citi pana la capat.
Filmele contin cat mai putine cuvinte, totul este condesat la maxim, muzica la fel. Viata noastra pare un imens carusel care se misca din ce in ce mai repede.
Si mai repede.
Nimeni nu vrea sa se mai piarda in detali, toti isi doresc doar esenta.
O goana nebuna, nebuna spre…
Spre ce?
De ce nu reusesc sa ma prind spre ce alearga lumea asta, atat de grabita?