Adormirea Maicii Domnului

Despre Credinta.
(cu drag pentru Ana)

Trebuie sa recunosc ca nu sunt tocmai un tip religios. Nu atat cat as dori eu. Un amalgam ambigu de idei crestine, amestecate cu tot felul de intrebari ispititoare despre interpretariile pe care oamenii le aduc religiei.
Sunt atat de multe sensuri date crestinismului in care eu nu ma regasesc, dogme pe care eu nu le inteleg, am incalcat atat de multe reguli ale acestei religii, incat ar fi ipocrit sa vorbesc despre mine ca despre un om cu o credinta puternica.
Am pus sentimentele mele de atetea ori mai presus de dogme, justificand ca Dumnezeu tebuie sa insemne iubire si nu reguli. Ca iubirea nu poate fi ingadrita de nici o regula daca este sincera si curata.
Am intalnit persoane care duceau religia la un alt nivel.
Persoane dispuse sa-si sacrifice viata pentru a traii un mod dogmatic. As vrea sa pot spune ca le-am inteles pe deplin. As vrea sa pot spune ca ma identificam cu ele, dar din pacate eu vad viata ca pe un dar de la Dumnezeu, cu tot ceea ce inseamna ea: ispita, pacat, intrebari.
Multe intrebari si putine raspunsuri.
Dar dincolo de toata aceasta lupta surda intre credinta si ratiune, sunt momente cand tot ceea ce sti, tot ceea ce cunosti, toata ratiunea si logica dispar si isi fac loc lucruri inexplicabile. Lucruri pe care este atat de greu sa le numesti coincidente.

Au fost momente in viata mea cand lipsit de speranta, pe punctul de a renunta, ca o ultima zbatere am apelat la divinitate ca o ultima optiune. Momente cand si ultima farama de ratiune imi spunea sa renunt…
Apoi, ceva…ceva de nicaieri a aparut si totul s-a schimbat.
Nimic rational, nimic din ceea ce stiinta ar putea explica decat printr-o fericita coincidenta, nimic din ceea ce bruma mea de inteligenta ar putea intelege.
Pe un cer absolut senin, fara umbra de nor, intr-o zi superba de vara, brusc un nor apare si ma protejeaza timp de mai multe ore de o arsita chinuitoare si dispare exact in momentul in care am terminat ceea ce aveam de facut.
As vrea sa pot justifica stiintific acest fenomen , asa cum imi doresc sa pot pune totul pe seama unei fericite coincidente.
Asa cum mi-as dori tare mult sa pot spune ca este cu totul si cu totul intamplator faptul ca ma regasesc cu o persoana extrem de draga, dupa zeci de ani si cu o poveste extrem de complicata, chiar in fata altarului unde era singurul obiect ramas de la Maica Domnului. In contextul in care amandoi o pretuim enorm de mult pe Maica Domnului.

Este greu sa vorbesti despre astfel de lucruri si sa fi corect inteles.
Recunosc deschis ca scepticul din mine ar fi gasit zeci de raspunsuri daca ar fi fost vorba de altcineva.
Este mult mai usor sa te indoiesti de ceva decat sa concepi ca sunt lucruri dincolo de puterea noastra de a intelege.
Dar cand e vorba de tine, cand lucrurile acestea ti se intampla tie nu sunt decat doua variante: Ori le ignori si treci peste ele ca si cum nu s-a intamplat nimic, ori accepti ca exista ceva dincolo de noi, de puterea noastra de intelegere, care incearca sa ne transmita ceva, care se foloseste de astfel de „coincidente” pentru a ne transmite lucruri.
Nu vreau prin randurile mele sa fac apologia religiei, a unui mod habotnic de a privi viata.
Randurile mele vorbesc doar despre credinta, despre faptul ca lucrurile se intampla atunci cand crezi suficent de mult in ele. Ca miracolele apar in viata noastra atunci cand cu ultimul dram de credinta inca speram in ele.
Si nu doar miracolele religioase.

Sunt momente in viata cand intunericul, cand disperarea, cand lipsa oricarei solutii ne inconjoara si cand parem pierduti. Ratiunea numai vede solutii, teama si disperarea ne strabate fiecare celula a noastra, cand ai vrea sa crezi…dar nici tu numai sti in ce sa crezi. Chiar si cuvintele de incurajare a celor care tin la tine ti se par departe, ai uitat cand ti s-a intamplat ultimul lucru frumos si chiar si un zambet ti se pare o minune la care numai poti sa speri.
In aceel moment tot ce iti mai ramane este credinta. Credinta ca minunile exista daca crezi suficent de mult in ele. Credinta ca nu exista imposibil daca tu nu renunti sa speri.
Defapt despre asta si este credinta.
Nu neaparat despre religie, despre dogme sau despre inevitabilele greseli. Credinta este acel sentiment, dincolo de numele pe care tu il dai divinitatii, ca mai exista o speranta.
Credinta este in primul rand… speranta.
Despre speranta ca daca vei crede suficent de mult, un nor poate aparea pe cerul senin sau se te regasesti atunci cand te astepti cel mai putin.

Zilele acestea o persoana draga mie trece prin niste momente in care intreaga ei fiinta este macinata de temeri, emotii contradictorii, prin niste schimbari nu tocmai placute in viata.
As vrea sa pot sa-i vorbesc, sa-i transmit ca totul va fi bine, defapt ei am vrut sa-i scriu.
Dar in timp ce ma gandeam la frazele pe care sa i le transmit, ideile mele au fugit rebele spre aceasta latura spirituala.

Ana, draga mea, am sa incep prin a-ti spune ca nu exista alegeri gresite. Indiferent unde duce drumul pe care-l incepi maine vei invata ceva. Poate ca drumul duce spre varf sau poate se va infunda intr-o prapastie. Nu incerca sa-ti imaginezi ca in viata toate deciziile pe care le luam sunt perfecte. Asa nu am mai invata niciodata nimic.
As vrea sa pot sa-ti scriu trei fraze care sa te incurajeze. Dar nu stiu sa o fac.
Stiu ca esti o luptatoare.
Ai luat decizii radicale in viata ta, atunci cand altora le era teama si sa se imbrace singuri. Cei mai multi dintre oameni nu se duc nici la toaleta fara sa intrebe pe altcineva, sa se consulte cu cineva, sa ceara ajutorul. Tu ai avut curajul sa-ti asumi singura decizii , sa o dai in bara singura cand a fost cazul, dar asta cu siguranta numai un om extrem de puternic o poate face.
Iar puterea aceasta in nici un caz nu ar fi putut functiona fara inteligenta.
Iti este teama, Alex?
Hai sa-ti marturisesc ceva. Un om care nu se teme, este mai prost ca noaptea. Teama este sentimentul care tine treaza in noi capacitatea de a reactiona.
Un om inteligent se teme, pentru ca este constient ca exista pericol.
Poate ca drumul acesta pe care incepi maine este o fundatura. Poate.
Dar asa cum te cunosc pe tine intr-o zi vei reusi.
Tu nu esti un miracol, un nor ce apare pe cerul senin. Tu esti suficent de puternica, suficent de isteata, suficent de incapatanata ( cea mai capoasa persoana pe care am cunoscut-o vreodata) incat sa gasesti drumul spre varf indiferent cate fundaturi sau prapastii vor aparea.
Exact despre asta am scris in prima parte a textului. Despre credinta atunci cand este ultimul lucru care ti-a mai ramas. Si nu ma refer doar la credinta religioasa. Acum cand numai ai nimic de pierdut, crezi in tine.
Crezi in lucruri la care iti este si imposibil sa visezi. Crezi in alegerile tale. Chiar si atunci cand sunt gresite.
Nu astepta, draga Ana, oameni providentiali in jurul tau.
Ei nu exista.
Ai reusit de atatea ori in viata singura, incat as paria oricand ca daca cineva va putea sa duca ceva la capat singur, cu siguranta tu esti printre putinii care o pot face.
Este suficent sa crezi. Iar credinta este partea frumoasa din tine.
Eu cred in tine.
Cu drag, Conty.

NOTA: Textul este vechi, dar cred ca astazi, o zi atat de speciala din punctul de vedere al spiritualitatii, ma regasesc in el. Desi aparent randurile sunt adresate unei persoane defapt el este adresat oricarei persoane ce are un sambure de credinta.