Depresia este un subiect foarte controversat. Depresia este boala secolului 21 și boala generației noastre. Ea mănancă tot ce ai mai bun în tine, anume încrederea de sine. Am fost în depresie șase luni. Am urmat un tratament de la psihiatrie care după părerea mea a fost degeaba pentru că mă ținea sedat și cu mintea în altă parte. Eram drogat în fiecare zi de la pastilele ălea. Aveam insomnii. Îmi rugam moartea pentru că nu puteam dormi zile la rând. Simțeam oboseala și cum corpul meu cedează însă vocile și spiridușii din capul meu nu mă lăsau. Pur și simplu am pierdut firul timpului. Îmi pierdeam concentrarea, nu puteam să fiu atent la nimic. Mi-au dat somnifere. Cel mai rău lucru pe care îl puteam lua vreodată în viața mea. Dar eram mulțumit, puteam dormi, dar doar după ce luam pastila, somn ușor și dulce.”Dormi copile, dormi în pace, țara militar te face!”. Dormeam efectiv în bocancii statului. Îmi pierdusem încrederea în mine și abia acum am început să mi-o recapăt. Să-ți pierzi încrederea de sine, este cel mai terifiant lucru, este sinucidere curată, deoarece îți construiești în minte un zid și foarte greu poți să-l spargi. Ești blocat într-o buclă de unde îți privești viață cum se scurge. Simțeam cum tot universul era împotriva mea, vedeam cum puținele lucruri pe care mi le planificasem esuează, îi vedeam parcă toți oamenii din jurul meu ca pe niște dușmani. Simțeam că nu aparțin nici unui loc, nici unui grup de oameni, nici unui scop. Devenisem antisocial, căstile și tigările îmi erau ibovnică. Trăiam pentru a asculta muzică. Tristă, bineînțeles. Mă consumăm din orice și mă gândeam foarte mult la acele lucruri care m-au indus în starea aceea . Mă plafonam, vegetam asupra nemuririi sufletului pierdut. Insă, de curând, un prieten mi-a spus că eu Îmi induceam practic stările acelea și îmi făceam rău singur. Mi se repetă  că eu pot face multe, am capacitatea asta să trec peste multe și să realizez o grămadă de chestii pentru că mă duce mintea (încă mai am dubii în legătură cu asta), că sunt oameni care mă admiră pentru ceea ce am făcut pană acum . Am avut nevoie de un impuls care să-mi reamintească faptul că eu pot și acum sunt propriul meu impuls. Eu pot! Am reînceput să scriu, am reînceput să lucrez la visul meu. Am devenit sociabil din nou. Am început să-mi privesc viață cu alți ochi și presimt că ceva bun se va întâmpla curând. Mi-am propus să tratez toate dezamăgirile viitoare cu fraza”Aia e, nu-mi păsa, data viitoare va fi mai bine”.
În încheiere nu vreau să par tipul ăla de om de pe Facebook sau care îți dă un pliant la capătul străzii și prin parcuri cu”Dumnezeu este calea, dar tu îți faci propriul destin prin voia sa „, dar tu-ți faci propriul destin, tu hotărăsti cum să trăiesti. Vorba comandantului meu de companie din liceu era”cum îți așterni, așa dormi”, așa că fii tu cel care ia o decizie în viața ta, ia inițiativă și ori de câte ori cazi gândește-te că altul a căzut mai rău și tot timpul e loc de mai rău, dar poți să previi asta și să fii cel mai bun!

„Success is my only motherfucking option, failure’s not” Eminem

Follow me on Instagram: