În căutarea eului am pornit înarmat cu dorințe și idealuri false impuse de o societate infectă plină de înavuții și capricii. Eram neinițiat. Dacă aș fi avut ochii mei de copil acum, plecam de aici fără nici un regret. Nu înțeleg, nu înțeleg, de unde atâta răutate. Lumea asta naște copii bătrâni, speranța de supraviețuire zero, dar nu mi-am închipuit că naște monstrii. Nu pot realiza cum de la început prin inima pură a unui copil inocent trece încet sânge de demon ca un parazit, gata să domine gazda. Nu înțeleg de ce invidia și vorbitul fără rost au devenit niște obiceiuri. Am uitat să oferim, dar n-am uitat să primim. Am uitat să ne bucurăm de lucrurile mărunte, dar n-am uitat să urâm defectele. Văd o nesiguranță indusă involuntar în capul meu. Văd pesimismul cum îmi circulă prin vene. De ce? Cu ce am greșit? Oare este doar impresia mea? Ascultăm prea mult ce zic alții despre noi. Părerea altuia contează, dar a mea nu. Am uitat să privesc în oglinda. Mi-am atârnat portretul într-un cui bătut în scârbă în cea mai întunecoasă parte din camera mea cu pereți albi de doliu. Am uitat cine sunt, încotro mă-ndrept și pe cine am alături. S-a șters totul cu buretele. Stau rezemat și citesc cartea destinului scrisă de nebunia altora și mă-ntreb dacă este cu totul adevărat sau dacă viața aceasta este doar o iluzie, iar noi trăim în ea, încercând să ne eliberam de minciună și mister. Probabil nu are rost să-mi mai pun atâtea întrebări.

(C) Călin Onacă

Portret realizat de Carla Ceușan.