La începutul toamnei anului 1929 un zeppelin survola România. Vă închipuiţi frenezia cu care a fost aşteptat de locuitorii localităţilor pe deasupra căruia urma să plutească dirijabilul. Românii se înghesuiau pe acoperişurile clădirilor cele mai înalte, făcând din acest zbor un adevărat eveniment. Unul dintre călătorii de la bordul uriaşului aparat de zbor a trimis revistei “Realitatea Ilustrată” (articol apărut în numărul din 26 octombrie 1929) o consemnare a impresiilor sale despre România – văzută de sus. Le consemnez şi eu pentru voi – rezumând pentru a vă face curioşi esenţialul: România este o ţară de aur:
| Un zeppelin survolând Ateneul Român |
“BRESLAU 17. Am aterizat chiar acum; am încă în urechi simfonia celor cinci motoare, care ne-a însoţit ca un imn al super-maşinismului în turneul nostru balcanic. Vă scriu de lângă hangarul monstrului, deşi suntem asaltaţi de mulţimea entuziastă.
Belgrad, Sofia, apoi un şarpe leneş de argint, deasupra căruia am mai trecut: Dunărea. Eram la masă, când însuşi d-rul Eckener, bine dispus din cauza dimineţei splendide şi a succesului desăvârşit al raidului, ne anunţă:
- Intrăm în România.
| Dirijabilul plutind peste Bucureşti |
Unul din ajutoarele sale, cu şapcă de ofiţer de marină şi monoclu, desfăcu o hartă. Câmpia de sub noi se întindea fără sfârşit, cu monotonia pustelor. Firele subţiri de ape, păreau nervurile unei frunze uriaşe. Un grup, în care Lady Drummond Hay scotea exclamaţii, se formase în jurul unei puternice lunete de bord. Ei urmăreau un punct, ce se vedea cu ochii liberi, alb, ca o gânganie ciudată: era un om care utiliza un plug mic cât o lamă de ras, tras de doi boi.
| Dirijabilul D.C.Z. 127 Graf Zeppelin deasupra Ministerulul de externe |
Descifrăm pe hartă numele minusculelor localităţi din “Câmpia Valahă”: Turnu-Măgurele, Alexandria, Roşiori... Curiozitatea românilor a fost extraordinară; văzurăm de sus dealuri întregi acoperite de mulţime, iar acoperişurile erau înţesate de lume.
Bucureşti a fost pentru noi una Dintre Cele Mai vii surprize. E cea mai originală aşezare ormenească din câte văzusem. Nici Belgradul ca un corn, nici Sofia cu geometrice pieţe centrale, nu au farmecul exotic al Bucureştilor. Mai întâi, din cauza intinderii acestui oraş, cele două ocoluri ce făcurăm deasupra lui, fură destul de vaste.
- Din ce cauză sunt la Bucureşti mai multe grădini, decât case? - întrebă dl. Setter.
| Survolănd Piaţa Universităţii din Bucureşti |
Într’adevăr, oraşul acesta e mai mult verde şi auriu, decât cenuşiu. Lângă parcuri vaste, cimitirul de la Sud; în fine, centrul, cu multe cupole rotunde, ca nişte geamii fără minarete, e o inimă de piatră înconjurată de nenumărate oaze, de toate nuanţele, între galben şi verde.
- Câte parcuri şi grădini aveţi la Bucureşti?
Privim cu o adevărată încântare acel loc, încrustat ca un mic safir, în montura de aur a peluzelor îngâlbenite de toamnă, cu alei drepte şi partere de flori roşii.
- Das ist der Tschismidju! - ne spuse ofiţerul de marină cu monoclu.
- Românii şi-au aşezat Versaille-ul în mijlocul oraşului? - întrebă Lady Drummond.
Într’adevăr, Capitala Românilor avea toate parcurile în cuprinsul oraşului. Chiar şi castelul Cotroceni, unde aruncarăm sacii cu corespondenţă, nu e afară din raza oraşului!
Aceiaşi curiozitate inteligentă din partea locuitorilor, ne umări în tot drumul nostru. Strada centrală se prelungeşte cu o alee, formând o reptilă neagră, de automobile, pe cât de golaşe sunt bulevardele paralele cu această arteră, pentru care bucureştenii au desigur o deosebită predilecţie.
| Plutind deasupra oraşului Sinaia |
Marile palate occidentale, înconjurate de acele oaze de deşert oriental, rămân în umbră. Luăm direcţia nord, dealungul aleii negre de lume; jos, vedem câmpul aerodromului şi mai departe un ciudat patrulater verde cu cinci cupole. Ne chinuim mult să ghicim ce este acest bizar monument. Se fac pariuri:
- E un monument funerar!
- E o construcţie preistorică...
- E crematoriu...
Ofiţerii de pe bord ne lămuriră: e un fort vechi, din cele ce apărau odinioară linia de centură a oraşului...
| Cu dirijabilul la Castelul Peleş |
Îndată, ajunserăm deasupra unui alt oraş indicat pe hartă sub denumirea Ploieşti. Sub noi, terenul se reliefa. Variaţia lui, avea să ne procure o oră de surprize. Ştiam că de acum începe regiunea petroliferă şi schimbarăm reflecţiuni asupra bogăţiilor extraordinare ale României. Auzisem chiar că undeva, în această regiune, arde o sondă de câţiva ani. Să fi fost punctul luminos ca un bec de lampă de buzunar, de lângă Câmpina?
- Sinaia! - ne anunţă doctorul Eckener. Se spune că e una dintre cele mai frumoase localităţi din Europa Centrală; aici stă micul Rege al României… De acum trecem munţii Carpaţi...
| În zbor peste acoperişurile Sibiului |
Pădurile de brad par hlamide negre ondulate, pe umerii munţilor. Crestele pleşuve se reliefează, cu o precizie uimitoare, în seninătatea splendidei zile de toamnă.
Am lăsat în urmă regiunile de aur şi ruginii, pădurile de esenţe variate şi brădetul sumbru. La 300 de metri înălţime, trecem peste vârfurile Carpaţilor; zăpada se vede în văile abrupte ca nişte lanţuri neregulate de gheţari. Fâşii de negură plutesc pe alocuri, se sfâşie, o cruce enormă apare pe ascuţişul unui pisc...
Deosebim un oraş cu acoperişuri roşii, cu case în stil german. E o altă arhitectură aici. Pe hartă citim: Braşov. Pieţele, stradele, acoperişurile, sunt negre de lume.
- Un mic Nürenberg...
La Cluj şi Oradea Mare, reintrăm însă în cenuşiul Occidentului. Purtăm totuşi pentru totdeauna în minte, asociaţia: România – ţara de aur.”
Citește și: Interviu cu Scipione Şerbănescu – românul care a doborât un Zeppelin
