„Superlativele nu sunt deloc exagerate în cazul de față: Silly Vasiliu este pe drept răsfățata publicului de revistă, este și rămâne marea lui vedetă, populară și iubită deopotrivă de spectatorii din primele rânduri de fotolii, ca și de cei din ultimele rânduri de balcoane...
- Bravo Silly !... Bis!...
... este exclamația obișnuită, de proporții delirante, care răsplătește fiecare „șlagăr” al lui Silly Vasiliu, fie că e vorba de o arie națională, pe care o „zice” de foc și de inimă albastră, electrizând sala, fie că e vorba de o romanță sentimentală sau de tangoul insinuant. Pe soclul revuistic, Silly Vasiliu – frumoasa Silly Vasiliu – și-a câștigat un loc de frunte pe care multe l-au disputat dar fără succes.”
| Silly Vasiliu pe coperta " Ilustraţiunii Române" - 1935 |
Acesta este portretul făcut „răsfățatei publicului de revistă” bucureștean de altădată - Silly Vasiliu - de către F. O. Fosian în volumul „87 artiști bucureșteni din teatru, operă și revistă”. Aș adăuga doar constatarea că numele acestei iubite artiste din perioada interbelică este și el unul pe nedrept înscris în lista tristă a artiștilor de aproape uitați astăzi. Asta deși numele ei este legat de cel al unui celebru tenor al Operei Române, Nicolae Leonard – a cărei parteneră de scenă a fost - dar și de numele unei celebre scene românești, Teatrul Alhambra, a cărei vedetă incontestabilă a fost alături de alte nume mari ale revistei românești (amintesc doar câteva dintre aceste nume: Marilena Bodescu, Virginica Popescu, Mia Apostolescu, Lulu Nicolau, Lisette Verea, Titi Botez, I. Talianu, H. Nicolaide. Scena Ahambrei a fost împărțită de Silly Vasiliu și cu artista care a „sfințit scândurile scenei de la Alhambra”, inegalabila Maria Tănase.
| Silly Vasiliu - sus |
Același nume - Silly Vasiliu – e unul strâns legat de istoria muzicii ușoare românești. Foarte multe dintre melodiile lui Ion Vasilescu – amintesc doar „Suflet candriu de papugiu”, "Te-am înşelat şi-mi pare rău" și „Nu-ți pare rău să vezi că plâng” - au fost lansate de Silly Vasiliu. Numele actriței este legat de asemenea de începutul cinematografiei românești: a jucat în primul film sonor românesc - „Bing-Bang” – produs de marii actori Vasile Vasilache și Nicolae Stroe – film proiectat pentru prima dată la Cinema Arpa din cadrul Cercului Militar Național în 7 februarie 1935. A jucat, câteva decenii mai târziu - în anul 1957 – într-o altă producție de referință a cinematografiei românesti: în filmul-spectacol turnat după piesa "Bădăranii" de Carlo Goldoni pusă în scenă la Teatrul Național din București, în regia lui Sică Alexandrescu.
| Silly Vasiliu - 1937 |
“Începuturile carierei lui Silly Vasiliu? Un sketch de revistă comico-sentimental, cu lacrimi, muzică, romantism, dans... și aplauze la scenă deschisă:
- Aveam 14 ani - îmi spune doamna Silly Vasiliu - când părinții mei, la Galați – de unde sunt originară - au vrut să mă mărite... cu un chior. Se amorezase chiorul de mine. Știindu-se bogat, iar pe noi săraci, m’a cerut în căsătorie... Poate că aș fi închis și eu un ochi și aș fi făcut acest pas hotărâtor, dacă n’aș fi fost amorezată, ca orice fată pe atunci de vârsta mea, de idolul femeilor din acele vremuri: Leonard!... Dormeam cu fotografia lui la căpătâi, îl adoram, îl visam. Am renunțat deci la perpectivele căsătoriei preferând, dacă era vorba, să mă arunc „orbește” în brațele destinului, să fug de acasă. Am venit la București la o mătușă.
| Silly Vasiliu |
Silly Vasiliu se înscrie la școala de balet a d-nei Battagi – apoi la Conservator, urmând clasa de canto un an cu d-ra Anghel și doi ani cu d-na Assan. În același timp își face ucenicia coregrafică în baletul Operei Române.
- Într’o zi însă – continuă Silly Vasiliu – d-ra Bălănescu de la Operă, îmi spune că n’am talent, că sunt băiețoasă și că n’am sex-appeal... Ca să’i dovedesc contrariul, am sărit de gâtul unui băiat și l’am sărutat cu foc. Rezultatul: am fost eliminată...”
| Silly Vasiliu în "Bonsoir Alhambra" - 1931 |
La 15 ani pe scenă alături de celebrul Leonard
“În curtea în care locuia Silly Vasiliu, avea de vecin pe tenorul Santarelli. Auzind-o cântând, Satarelli o duce la maestrul Egizio Masini. Acesta o angajează în corul Operei. Aici, după mult timp, avansează până la a dubla roluri de comprimară.
- Un camarad din cor – îmi spune d-na Silly Vasiliu – avea o soră în corul companiei Leonard. Mă recomandă ei... și ea mă duce – închipuiește-ți emoția mea ! – la cel atât de mult dorit: la Leonard!
- Am auzit că vă lipsește o primadonă – i-am zis – luați-mă pe mine...
- Primadonă dintr’odată e greu – mi-a spus Leonard. Dar vei intra în cor. Am refuzat și am ținut morțiș să-mi dea un rol mare.
| Silly Vasiliu pe coperta revistei "Realitatea Ilustrată" - 1931 |
- Uite ce e, mi-a spus în cele din urma Leonard. Dacă vrei să mergi cu noi la Galaţi, că avem stagiune acolo, învaţă rolul din „Bayadera”. Am primit... şi cum eram gălăţeancă, am plecat acolo, anunţată astfel pe afiş: „Tenorul Leonard şi celebra primadonă Silly Vasiliu, fiica Galaţiului”. N’aveam însă ce îmbrăca. M’am adresat sorei mele – care se mândrea că e soră cu „aia de pe afiş” – şi am pus’o să fugă la toţi blănarii şi pe la toate marile magazine din Galaţi, convingându’i să-mi împrumute toalete... sub motiv că bagajul meu nu sosise încă de la Bucureşti. În prima seară a spectacolului am apărut într-un lux orbitor – dar a doua zi, nemaiavând frumuseţea de toalete, nu s’a jucat „Bayadera” ci „Fire de artist”. Silly Vasiliu avea atunci 15 ani!”
| Silly Vasiliu şi Constantin Toneanu în revista "Dai un ban, dar face..." |
"Trupa revine la Bucureşti. Presa o relevă în rolul principal din opereta "Orlow", - după care joacă în reviste la "Teatrul Nou”. Trece din nou la Leonard şi joacă "Lampagiul de seară” şi "Obraznicul” – după care, jucând pe scena cinematografului "Femina” (pe atunci "Scala" N. A.), în revista "Să nu te superi că te’njur" obţine un succes de neegalat. De atunci a trecut la "Elite" (azi "Savoy") – apoi la "Alhambra", - un scurt intermezzo la Cărăbuş... iar azi e din nou protagonista Teatrului Alhambra...”
Silly Vasiliu - "la grande vedette de music-hall de Bucaharest"
prezentată publicului francez într-un articol publicat
în numărul din 10 mai 1932 al revistei pariziane "Comoedia":
Sursa: F.O. Fosian – “87 de artişti bucureşteni din teatru, operă şi revistă”).
