Vă invit să facem împreună o vizită pe la periferiile Bucureștiului. Ca de o obicei ne vom întoarce în timp (în anul 1934) și - tot ca de obicei – nu vom pleca singuri în periplul nostru, ci însoțiți de un reporter din perioada interbelică, acuns în spatele inițialelor “I. T.” (Ion Tic ?). Gazda noastră va fi patronul “cofetăriei din colț” căruia – o să vă convinfeți și voi - nu degeaba vecinii îi spuneau “ureche de aur". Ne vom așeza nevăzuți la masa încărcată cu savarine și pe care tronează clondirul cu rom, alături de prietenul nostru, Domnul Nae, de coana Sița și de “cei trei copii, cumnata, verișoara și cele două mătuși care au ocupat două, mese așezate cap la cap”. Dar să nu lungim vorba pentru că vă promit o petrecre pe cinste:
“La cofetăria din colț, dumnealui, dumneaei, cei trei copii, cumnata, verișoara și cele două mătuși au ocupat două, mese așezate cap la cap, așa cum obișnuiește familia onorabilului Domn Nae în fiecare Duminică după-amiază.
Cofetarul, care în orele libere face și pe frizerul mahalalei, este un om la curent cu moda și cu cerințele publicului consumator. De aceea a introdus radio - un crâmpei de pâlnie răgușită, care’și alternează glasul cu trilurile celor doisprezece canari, “podoaba și mândria întregului cartier”.
Domnul Nae se simte cu mult mai bine cu acest obicei duminical, în sânul familiei, pe care o poate opri de la ispitele centrului zgomotos. Mănâncă omul prăjituri, ascultă muzică, discută. O singură dată a avut o neplăcere de atunci se ferește de savarine ca de Satana.
Era într'o Duminică. Dumneaei, Sița, povestea cu patos întâmplarea de la cărturăreasă, o femeie care i-a ghicit numele, prenumele, anul nașterii și i-a spus atâtea amănunte din viața de familie, încât nu mai încăpea nici o îndoială că zgripțuroaica era deaproape înrudită cu necuratul. I-a spus despre dumnealui, Domnul Nae, cum s'a lăsat de băutură și cum din când în când trage cu coada ochiului la nevasta lui Niță - vecina cea sprâncenată și gureșă. Ca s’o încredințeze și mai mult că “știe tot – vede tot” a adăugat și amănuntul senzațional că Domnul Nae are... o aluniță sub țâța stângă... Femeia s'a încruntat, a scuipat în sân tremurând ca varga și a ascultat partea a doua: viitorul.
Domnul Nae, căruia întâmplarea de la cărturăreasă îi înfipsese un cuțit drept în inimă, pentru că zgripțuroaica de cărturăreasă nu era alta decât fosta lui iubită, care se răzbuna cum putea mai bine - afecta un aer de completă indiferență. Încerca omul să schimbe vorba întrebându-și cumnata de rezultatul bătăii de alaltăseară despre care a auzit dar la care, din nefericire, n'a putut lua parte, fiind prins la o întrunire politică; despre isprava unui flăcău pe care-l cunoștea și cumnată-sa și care a izbutit cu farmece să scoată din minți pe cea mai cuminte femeie din mahala. Zadarnic. Dumneaei, Sița, prinsă în focul profețiilor cărturărești, povestea de zor, în timp ce copiii, cumnata, mătușile erau numai ochi și urechi. Mâncau cu toții pe nerăsuflate savarinele cu rom, pe care cofetarul șiret le servea cu destulă grabă, fără ca cineva să fi comandat “repetition”.
De necaz, Nae înghiți și el, ca niciodată, trei-patru bucăți. Și practic cum e, în loc să stropească prăjiturile cu romul din clondirul pe care cofetarul îl lăsase “la discreție”, puse mâna pe sticlă și din câteva înghițituri bune o goli. Cofetarul, ca să-i facă plăcere – erau doar prieteni - aduse a doua sticlă. În schimb ținu să-i comunice ultimele noutăți.
Insinuant, ca de obicei, patronul își dădu raportul despre toate evenimentele mahalalei. Nu degeaba vecinii îi spuneau “ureche de aur". Omul povesti cu lux de amănunte flagrantul delict de adulter al Zoicăi, nevasta gușatului de la poștă, despre care s'a scris pe scurt și la gazetă; despre ceea ce s'a hotărât la întrunirea politică de alaltăseară, unde, un om de-al zilei a făgăduit “pă cuvânt de onoare” că va aduce în mijlocul cartierului pe Don’ Primar să făgăduiască și să jure că va da lumină și apă; despre svonul care s'a răspândit că Mihai, băiatul popii, umblă noaptea cu iarba fiarelor după o comoară; în sfârșit despre bătaia pe care a mâncat-o Aglaița, nepoată-sa, care a venit ieri seara cu unghiile lăcuite cu sidef și cu un buchet de flori pe care-l primise de la un țăpândău.
Nae - care de obicei savura povestirile cofetarului ceva mai mult decât prăjiturile după care se prăpădea întreaga familie - nu auzise aproape nimic. Îi vâjâiau urechile de mânie nestăpânită, așa cum i se întâmpla pe vremuri la alegeri când “i se făcea a ocnă” și când trimitea la spital câte 4-5 inamici care cutezau să’i înfrunte supărarea. Simțea omul că sângele îi fierbe în vine și ca să-și potolească furia se strecură pe după tejgheaua cofetarului și sorbi o a treia sticluță cu rom...
Când cofetarul își isprăvi noutățile, Dumneaei Sița, respiră mulțumită că poate continua cu povestire prezicerilor cărturăresei.
Și într’un târziu, când una dintre mătuși dădu semnalul de plecare, Nae – care se făcuse “Krup” – începu să cânte și să spargă paharele ca pe vremea bună când era regele chefliilor.
Femeile, stupefiate, își făcură semnul crucii. Una șopti cu nedumerire:
- Doamne! S’a îmbătat cu savarine!”
Sursa:
- articolul “Periferie” – semnat “I. T.” – publicat în numărul din 12 septembrie 1934 al revistei “Ilustrațiunea Română”
