Până de curând credeam că metodele alternative de educație (Montessori, Waldorf sau Step by Step fiind cele mai cunsocute dintre acestea) sunt prezențe active în sistemul de educație din România doar începând cu ultimii ani. Am avut însă surpriza să constat că aceste metode de educație care încearcă să fie o alternativă la sistemul tradițional de învățâmânt erau deseori analizate în presa de specialitate din prima jumătate a secolului trecut și că la București funcționa în anul 1935 o școală în care se aplicau metodele dezvoltate de celebrul medic și pedagog italian Maria Montessori (1870-1952) de educare a copiilor foarte tineri:
“Cea care în timpurile noastre a reluat ideile unui Comenins, Rousseau, Pestalozzi sau Froebel, este d-na Dr. Maria Montessori, profesoară la Universitatea din Roma, prin înființarea Case-lor dei Bambini, în Roma și Milano, și prin lucrarea sa “Metoda pedagogiei științifice aplicată la educația copiilor mici”. Prin înființarea acestor Case, celebra profesoară dă o consfințire teoriilor expuse în lucrările sale scrise. Și cine a vizitat școalele care lucrează sub supravegherea ei, se poate convinge despre temeinicia teoriilor ce susține. Din cea mai mare libertate ce au copiii de a se mișca, de a lucra și fără a se aplica cea mica pedeapsă sau constrângere, rezultă cea mai înalta disciplină, care se vede numai la oamenii înzestrați cu adevărată cultură”. (extras din articolul “Educația celor mici – O școală frobeliană model” - semnat de C. V. Buțureanu, institutor, Iași – publicat în “Educația – revistă pentru școală și familie”, numărul din martie 1916).
| Maria Montessori |
Cu toate că această metodă alternativă de educație era cunoscută și apreciată în presa de specialitate din România încă de la deschiderea primelor școli “Casa dei Bambini” din Roma (1907), primii pași care au permis deschiderea unei Școli Montessori în România au fost făcuți odată cu participarea unei delegații românești la lucrările celui de al doilea Congres Montessori organizat la Roma, în aprilie 1934. Câteva luni mai târziu, reporterul “Dr. Luca” își consemna impresiile culese în timpul vizitei sale la prima Școală Montessori din România, în numărul din 13 februarie 1935 al revistei “Ilustrațiunea Română”:
| Notă din ziarul "Adevărul" - 10 martie 1934 |
“Lumea celor mici constituie fără îndoială unul din cele mai interesante câmpuri de studii pentru cei care iubesc și știu să înțeleagă copiii. Cea mai mare cunoscătoare a sufletului copilului, până în ziua de azi, aceea care timp de 30 de ani și-a închinat munca numai descoperirii psihologiei atât de complexe a celor mici, este Maria Montessori, doctor în medicină, specialistă în psihiatrie, de la Roma. Rezultatul studiilor Mariei Montessori “a fost o adevărată revoluție” în Istoria Copilului. Maria Montessori a dovedit adulților că sufletul copilului, care trecea până la vârsta de 7 ani drept cel mai amorf, neted și ne-complicat element al existenței omului, este în realitate până la această vârstă foarte complex și într’o continuă prefacere, într’o continuă clocotire, într’o continuă plămădire. Sufletul celor mici construiește de fapt omul de mâine. Pe baza acestor descoperiri, Maria Montessori dărâmă un vechi și perimat sistem de educație, înlocuindu-l cu o metodă adequată sufletului descoperit de ea.
| Copiii nu m'au observat când am pășit în clasa lor, căci “jocul-școală” îi pasionează... |
Metoda Montessori s'a răspândit în toată lumea. Și iată că după pilda altor țări, s'a organizat la noi prima școală Montessori. Nu știam în ce constă sistemul Montessori și diferența sa față de tradiționalul sistem de creștere a copilului. Cu multă curiozitate, m'am dus să vizitez “școala” din strada Lisabona. Care nu-mi fu însă mirarea, când, pășind pragul “școlii Montessori”, nu fui deloc întâmpinată de atmosfera și de murmurul specific tuturor școlilor din lume. Când am deschis ușa clasei n'am dat peste spectacolul copilașilor înșirați ca mărgelele în bănci și n'am fost primită cu o urare glăsuită în cor, ca la operă, condusă de bagheta profesorului. Venirea mea i-a lăsat indiferenți: copiii se jucau în jurul unor măsuțe albe, construite după dimensiunile lor, cufundați în ocupațiunile lor.
- Aceasta e clasa? - am întrebat cam nedumerită, având ca toată lumea noțiunea clasei, care cuprinde în ea în primul rând elementele: bănci și catedră. Mica profesoară pe care am găsit-o îndeplinindu-și menirea de educatoare îmi ghicește gândurile și-mi explică:
- Sistemul Montessori este în primul rând contra metodei elevilor țintuiți în bănci, în ordine soldățească, executând comenzi mecanice, care nu exprimă decât voința profesorului. Noi creăm copiilor “cadrul lor”, o ambianță în care își găsesc câmpul și materialul de activitate corespunzătoare cerințelor lor sufletești.
Și încep să asist la adevărate mici minuni, executate de copilași între trei și șase ani, conduși în primii pași ai vieții lor după sistemul Montessori. Un material didactic cu totul nou, un adevărat laborator sub aspectul cel mai veritabil de jucării, este singurul educator, este școala Montessori. Copiii nu m'au observat când am pășit în clasa lor, căci “jocul-școală” îi pasionează. Fiecare lucrează la măsuța lui, sau pe jos pe covor, la ceea ce îl trage pe el inima în acea clipă. Descoperă singuri cu două-trei-cinci cutioare diferit colorate, că există o diferență a sunetelor, că un cub mare nu mai poate încorona piramida construită cu cuburi din dimensiuni descrescânde, sau că un spațiu minim nu poate cuprinde un obiect decât de aceleași proporții. Descoperă singuri culorile, descoperă singuri cifrele, literele. Nuanțele de aspru și neted descoperite pe cartoane diferite îi duc încet-încet la descoperirea literelor. Litera e trasată în caracter aspru pe un carton neted. Ca un orb, copilul își plimbă mâna pe linia aspră. Învață ce literă corespunde unei anumite mișcări; într'o bună zi îl distrează și imită aceeași mișcare pe tabla neagră.
Spectacolul clasei e spectacolul unei odăi de joc. Copiii trec, neturburați, de la un joc la altul. Totuși îi observ manifestând și multă constanță. Unul nu părăsește creioanele colorate, altul literele, altul cuburile.
Într’un unghi al odăii observ un copilaș îngenunchiat, în fața unei măsuțe împodobită ca un altar.
- Ce faci matale aici?
- Mă rog la Doamne-Doamne! - îmi răspunde evlaviosul de 3 anișori.
- Roagă-te să auzim și noi.
- Doamne, Doamne – intonează glăsciorul minunat - ajută pe tăticu și pe mămica și ferește-mă de gripă, că eu sunt mic și n'am putere.
- Și eu, și eu vreau să mă închin la Doamne-Doamne - răsună un alt glăscior.
Pedagoga, care intervine numai atunci când i se reclamă ajutorul, îl roagă pe primul copil, cu blândețe, să cedeze locul tovarășului său.
- Doamne-Doamne - strigă hotărât către Dumnezeu micuțul rugător - ajută pe mămica mea să treacă la examenul de capacitate!...
Ziua bună se cunoaște de dimineață. Nu vor fi aceștia niște fii iubitori?
Și sufletele lor, spiritul lor se construiește singur în școala Montessori. Pedagogul-adult intervine cât mai puțin. Le pătrunde însă spiritul și-i îndrumează, fără ordine, fără a le impune voința sa, ca un înger care planează nevăzut la dreapta lor.”
În timpul celui de Al Doilea Război Mondial în toate statele conduse de regimuri pro-naziste Școlile Montessori au fost interzise. Regimurile comuniste instaurate ulterior nu au agreat nici ele acest sistem de educație. Maria Montessori a ales să își continuea munca în India, acolo unde a pus bazele programului “Educație pentru Pace”. Activitatea desfășurată în cadrul acestui program i-a adus Mariei Montessori două nominalizări la Premiul Nobel pentru Pace.
În România de azi, aplicarea metodei Montessori începe să redevină o alternativă la sistemul tradițional de invâțământ în institutii școlare private create în cateva dintre marile orașe (București, Timișoara, Cluj, Ploiești, Brașov, Drobeta Turnu Severin, Miercurea Ciuc etc.)
Citește și:
Pledoarie pentru școala în aer liber
