Festivalul “Luna Bucurestilor” – organizat în perioada 1935 – 1940 cu scopul de a promova oportunitățile pe care le oferea în acea perioadă Bucureștiul și pentru a crea premise pentru dezvoltarea comertului, industriei, culturii și turismului – a fost considerat cel mai important eveniment anual din Capitală. “Luna Bucureștilor” a fost de asemenea și o perioadă destinată pentru “afirmarea unui obicei vechi românesc: cinstirea bătrânilor”. La manifestările organizate cu acest prilej erau invitați și cinstiți cei mai bătrâni locuitori din acea vreme ai urbei de pe Dâmbovița. Reporterul revistei “Realitatea Ilustrată” Alex F. Mihail nu putea să nu profite de acest prilej pentru a descoase pe câțiva dintre “bunicii Bucureștiului”. Vom afla pentru început, de la Moș Iancu, din strada Sinagogii, câteva dintre amintirile sale din vremurile lui Mihai Vodă Sturdza și ale lui Cuza Vodă, dar și câteva sfaturi prețioase “pentru a ajunge la adânci bătrânețe”:
Related Articles
NUNTA DE DIAMANT
“În str. Sinagogii am dat peste soţii care se pregăteau să-şi serbeze nunta de diamant, fiind pe pragul celui de-al optulea deceniu al căsătoriei lor. E vorba de lancu şi Sarah Altersohn, cu cea mai lungă căsnicie din Bucureşti, care însă nu s'au prezentat la concurs. Bătrânii s'au căsătorit în primul an după sosirea lui Carol-Vodă la Bucureşti.
Când am păşit în idilica lor locuinţă, din fundul curţii, mama-mare, în ale cărei trăsături regulate se mai pot citi urmele frumuseţii de odinioară, bandaja cu grije la mână pe moş lancu.
- S’a lovit la un deget! - îmi explică infirmiera improvizată.
Imediat după asta alergă sprintenă la bucătărie - era ora prânzului - ţinând să-şi servească ea personal la masă tovarăşul de viaţă.
- Să nu crezi tot ce-ţi va spune lancu... - aruncă o vorbă, în treacăt.
- Cum, eu sunt mincinos!? Te-am înşelat vre-o dată? - ripostă oarecum ofensat soţul.
- Apoi să judece domnu... Acu’ 70 de ani, când ne-am logodit, mi-ai dăruit broşa asta şi lănţişorul, pe cari le mai port şi azi la gât. ‹‹E aur curat, tot atât de veritabil ca şi părul tău bălai!›› - mi-ai spus atunci, făcând pe grozavul. Şi când colo ‹‹aurul›› tău s’a albit. Era numai argint poleit…
- Dar şi părul tău de aur - răspunse moşul zâmbind - s’a argintat şi el…
În urma acestei riposte glumeţe, reprezentanta sexului guraliv se declară învinsă, lăsându-ne să să stăm de vorbă.”
DIN AMINTIRILE LUI MOŞ IANCU
„Moş lancu a apucat şi pe Mihai Vodă Sturdza, pe care evreii din Nordul Moldovei îl numeau ‹‹Roş-Împărat››, pentru că avea părul bronzat. El este acela care-a întemeiat orăşelul Mihăileni, de la vechea frontieră spre Bucovina, colonizându-l mai ales cu evrei. A mai văzut alaiul lui Cuza Vodă, trecând pe ulițele noroiase ale Bacăului, într'o caleaşcă condusă de surugii călări pe opt cai înaintaşi. Domnitorul, în călătoria ce făcea prin Moldova, urma să fie găzduit în casele boerului Docan. Surugiii, după obiceiul lor, goneau ca vântul. Când ai cotit peste podeţul din faţa curţilor boeruiui băcăoan, roţile de dinainte au luat tot podeţul, prea şubred, iar caleașca a rămas în șanț. Speriați că s'a întâmplat o nenorocire, s'au repezit toţi slujitorii din ogradă şi chiar boerii, care așteptau în ceardac. În cele din urmă l-au ridicat pe umeri pe Vodă şi astfel l-au dus pe sus, până în casă. Un doboșar - de altfel singurul care era în tot Bacăul, spune Moş lancu - fusese pus de boerul Docan să stea la poartă și să bată toba când o sosi Domnitorul. Cuza-Vodă, făcând mult haz de această întâmplare și de primirea neașteptată, dădu un semn cu mâna doboșarului, ca să înceteze. Dar nu-i putu potoli zelul. Plin de entuziasm, doboșarul nu observă ordinul Domnitorului, continuând să bată mereu cu mare larmă, până ce Vodă intră în casă. Așa se călătorea pe acea vreme, așa erau uliţele oraşelor de provincie şi chiar ale celor două Capitale... - ne spune Moș lancu.”
CUM SE AJUNGE LA ADÂNCI BĂTRÂNEȚE?
„Moş lancu povestește multe. Vom spicui poate, altă dată, din amintirile sale. Deocamdată relevăm că bătrânii din Str. Sinagogii nu s'au despărţit nici o zi, în cursul lungii lor căsnicii; se culcă devreme, se scoală de dimineață. Asta-i regula vieții lor. N'au pierdut nici o noapte în petreceri fără de rost, afară de câteva seri cu prilejul unor evenimente în familie: căsătorii, etc. N'au ținut niciodată și nu ţin nici azi vre-un fel de dietă. Mănâncă de toate: carne şi legume... Nu și-au făcut nici când vre-o analiză medicală.
| - Dar şi părul tău de aur... |
- Nu e bine ca omul să știe când e bolnav! - îmi spune cu filosofie moş lancu. Eu şi cu baba mea spunem mereu că suntem sănătoși... Și poate de aceea și suntem! Când începi să te vaiți și să te cocoloșești, nu e bine... Am auzit că este un doctor mare la Paris, care vindecă pe bolnavi, punându-i să spuie că sunt sunt sănătoși... Cred că dacă dimpotrivă ar sili pe un om sănătos să zică, în fiecare: ‹‹Eu sunt bolnav! Eu sunt bolnav!›› și dacă l-ar mai îndopa cu doctorii, omul s’ar îmbolnăvi la sigur .
- Deci ce sfaturi dai d-ta tinerilor, ca să ajungă sănătoși până la adânci bătrâneți? - am întrebat pe Moş lancu.
- Trebuie să muncești, să nu fii leneş, să nu-ți frămânți sufletul invidiind pe alții, să nu pierzi nopțile, să fii cumpătat în toate și mai presus de toate să-ți spui, în fiecare zi, ca o rugăciune: ‹‹eu sunt pe deplin sănătos, nu mă doare nimic!››.”
Sursa: articolul “De vorbă cu moșnegii” – semnat Alex F. Mihail – publicat în numărul din 21 august 1935 al revistei “Realitatea Ilustrată”
