Get Even More Visitors To Your Blog, Upgrade To A Business Listing >>

Sindromul oboselii cronice sau cum e când te minți că "totul e bine"

Până acum 10 ani credeam că e normal să-ți fie rău și să spui că "totul e bine". Auzeam mereu în jurul meu invariabil "totul e bine" ca răspuns la întrebarea "cum o mai duci?"/"ce mai faci?". Am preluat chestia asta ca pe ceva normal, fără să mă întreb măcar dacă toți cei care răspund așa sunt cu adevărat ok în interiorul lor.

Naivitatea mea și tiparul de a băga sub preș tot ce "nu e ok" s-au spulberat în ianuarie 2007 când ultimul lucru de care mă agățasem să cred că e ok (locul de muncă) a dispărut și el, pe lângă altele care s-au dus rând pe rând. Atunci am fost nevoită să recunosc că nimic nu era bine în viața mea. Numai că era un pic cam târziu. Eram deja pe calea ferată cu niște gânduri despre care am amintit deja cu alte ocazii. Ar fi putut să fie târziu de tot.

E un exemplu care reflectă foarte bine cultura în care trăim. Când vine vorba de sănătatea noastră, cu toții o punem pe primul plan, rostim vorbe precum "sănătate s-avem că în rest le-om face noi pe toate", însă când spunem "sănătate", în minte avem doar sănătatea fizică și următorul gând e spre alimentație și cel mult spre mișcare/gimnastică/fitness. De parcă sănătatea s-ar referi doar la corpul nostru. De parcă acest corp ar umbla de unul singur, fără creier, minte și emoții.

Într-adevăr, am fost educați să gândim astfel. Am fost educați să credem că sănătatea corpului se poate obține/păstra dacă ne alimentăm "corect" și dacă dormim și facem mișcare "suficient". Am pus ghilimele deoarece părerile cercetătorilor sunt atât de... contradictorii în această privință încât nu mai știu exact ce sens să dau cuvintelor respective.

Numai că rezultatul acestei educații, pe lângă faptul că a creat o obsesie în privința alimentației "sănătoase" (cum spuneam, cercetătorii au păreri contradictorii în această privință), a creat și mentalitatea conform căreia oamenii pur și simplu nu dau aproape nici o importanță ariei psiho-emoționale a sănătății lor. Sunt capabili să cheltuie sume impresionante pe medicamentele destinate corpului dar nu sunt dispuși să cheltuie nici 10% pentru sănătatea lor psiho-emoțională. Iar asta se întâmplă deoarece nu știu sau nu vor să accepte că există o legătură extrem de importantă între echilibrul psiho-emoțional și echilibrul fizic.

Citeam pe facebook zilele trecute niște discuții în care câteva persoane se străduiau să discrediteze ideile de bază ale psihosomaticii. Asta deși există studii ale unor cercetători remarcabili în reviste științifice special dedicate acestui domeniu cum ar fi Journal of Psychosomatic Research. Până acum se credea că doar o mică parte dintre boli au cauze psiho-emoționale însă acum câteva zile am auzit la radio că ultimele cercetări arată că 80% dintre cauze sunt de acest tip, astfel încât aș putea considera că în viitor toți oamenii vor înțelege importanța acestei arii a sănătății noastre. Eu deja aplic principiile psihosomaticii de 10 ani cu succes, am renunțat total la medicamente, dar, desigur, nu aș sfătui pe nimăni să o facă fără recomandările unui medic specialist.

O boală a cărei existență a fost recunoscută abia în ultimii ani este encefalomielita mialgică - boală cunoscută drept "sindromul oboselii cronice". A fost trivializată mulți ani din cauza lipsei de dovezi științifice care să susțină un diagnostic clar. Ca o opinie personală, aș spune că asta se datorează și culturii în care trăim în care suntem educați să ne ducem durerile (fizice și psihice) pe picioare după principiul stupid "dacă te doare înseamnă că ești viu". Simptomele acestei boli se încadrează în acelea pe care le considerăm suportabile și de aceea nu prea le luăm în seamă (le-am enumerat mai jos, dar *nu se manifestă neapărat toate în același timp):
- dureri de gât, dureri musculare, dureri articulare fără roșeață sau tumefiere locală,
- uitare, pierderea memoriei, stare de confuzie și/sau dificultate de concentrare,
- ganglioni limfatici ușor măriți la nivelul gâtului sau axilei,
- somn neodihnitor (la trezire persoana se simte obosită), mâini și picioare reci, transpirație rece,
- cefalee (durere de cap) cu caracteristici diferite de cele din trecut,
- amețeală cu scăderea tensiunii arteriale, palpitații, etc.

Documentându-mă pentru acest articol am constatat că încă se consideră că nu are o cauză anume, dar cum spuneam, cred că se va recunoaște în curând că sursa este una ascunsă în aria psiho-emoțională. Am spus de multe ori că mă "tratez" cu "Marele dicționar al bolilor și afecțiunilor" -Jacques Martel, dacă sunteți curioși veți găsi detalii despre sindromul oboselii cronice la paginile 339-340.

Și dacă tot am vorbit despre aceste lucruri, consider potrivit să dau mai departe și povestea impresionantă a lui Jennifer Brea. Ea s-a îmbolnăvit progresiv de sindromul oboselii cronice și ne povestește obstacolele pe care le-a întâmpinat în a găsi tratament pentru boala ei. Jennifer Brea că nu acceptă că boala sa ar avea cauze psiho-emoționale deși un medic i-a spus acest lucru, veți vedea pe măsură ce veți viziona discursul acesteia...


Cred că echilibrul nostru - fizic, psihic și emoțional - are o profundă legătură cu transformarea interioară prin care trecem fiecare, iar dacă suntem conștienți de acest fapt și devenim mai flexibili în gândire/acceptare/transformare nu avem decât de câștigat.
Dacă dorești să îți înțelegi procesul de transformare și să-l parcurgi în cunoștință de cauză într-un mod relaxat, te aștept cu drag la seminarul Evoluție Conștientă pas cu pas pe care l-am construit special în acest sens. Următoarele ediții ale acestuia se vor desfășura în Cluj-Napoca - 3-4 iunie, București 10-11 iunie și Iași - 17-18 iunie. Informațiile pe care le oferă seminarul, detaliile organizatorice, programul și formularul de înscriere se găsesc pe pagina evenimentului AICI-link
Un alt mod de a discuta despre procesul transformării interioare este TABĂRA Bucuria de A FI care are *seminarul 'Evoluția Conștientă pas cu pas' inclus (!) dar vom face în plus și exerciții de conectare cu interiorul ființei, cu natura, respirație conștientă, etc. Serile vor fi de inspirație și povești - la lumina sufletului și a focului de tabără.. Perioade de desfășurare: 10-14 mai, 12-16 iulie, 24-28 august, detalii AICI-LINK, te aștept cu drag și bucurie 💗
***
Articole conectate: Despre autovindecare și cauzele profunde ale bolilor, Adevărul șocant despre sănătatea ta, Dovezi științifice privind autovindecarea organismului uman și Impactul nemulțumirilor și victimizării asupra sănătății.
Câteva cărți care ajută la descifrarea cauzelor profunde ale bolilor (transport gratuit oriunde în țară pentru orice comandă):
- "Marele dicționar al bolilor și afecțiunilor" -Jacques Martel- comandă online aici-link;
- "Puterea vindecătoare a bolii" -Thorwald Dethlefse, Ruediger Dahlke- comandă online aici-link;
- "Boala ca simbol" -Ruediger Dahlke- comandă online aici-link;
- "Boala ca șansă. Cum sa descifram mesajul ascuns al bolii" -Ruediger Dahlke- comandă online aici-link;
- "Cele 4 fețe ale monedei" -Ruediger Dahlke- comandă online aici-link;
- "Vindecarea cu ajutorul minții" -Lissa Rankin- comandă online aici-link.
***
Dacă ești pentru prima dată în acest spațiu virtual, îți urez bun venit! Ideea centrală a acestei pagini este Dezvoltarea Personală Integrală așa cum am definit-o aici-link. Poți căuta un subiect care să-ți placă utilizând listele "Articole recomandate", cuvintele cheie din coloana din dreapta și căsuța "caută" din aceeași coloană (sus). Abonează-te la newsletter și vei primi pe mail articole, recomandări de filme, dar și alte materiale care nu apar pe blog. Te mai aștept
cu drag   




This post first appeared on Adina Amironesei - Universul Meu, please read the originial post: here

Share the post

Sindromul oboselii cronice sau cum e când te minți că "totul e bine"

×

Subscribe to Adina Amironesei - Universul Meu

Get updates delivered right to your inbox!

Thank you for your subscription

×